— Cine naiba poate şti? În plus, ce cunosc petrologii marini despre condrule?

— Habar n-am, dar Xavia e o tipă extrem de deşteaptă.

— Având în vedere circumstanţele, interveni Rachel, eu cred că ar trebui să discutăm cu această femeie înainte de a vorbi cu directorul Pickering.

Tolland ridică din umeri:

— Am sunat-o de patru ori şi mi-a răspuns robotul. Probabil că e în hidrolab şi, oricum, nu aude nimic. Nu va primi mesajele mele decât cel mai devreme mâine dimineaţă.

Se opri şi se uită la ceas.

— Deşi…

— Deşi ce?

Tolland o privi fix pe Rachel:

— Cât de important crezi că este să discutăm cu Xavia înainte de a vorbi cu şeful tău?

— Dacă are ceva de zis legat de condrule? Eu aş zice că situaţia e critică. Mike, momentan noi dispunem de tot felul de date contradictorii. William Pickering este genul de om obişnuit cu răspunsuri clare. Când îl vom întâlni, mi-ar plăcea tare mult să am nişte elemente clare pe baza cărora să purtăm discuţia.

— Atunci ar trebui să facem o oprire.

Rachel simţi un junghi:

— Pe nava ta?

— E aproape de coastă, lângă New Jersey. Aproape chiar pe drumul nostru înspre Washington. Putem discuta cu Xavia şi astfel aflu ce ştie ea. Corky are încă la el mostra de meteorit, iar dacă Xavia vrea să-i facă nişte teste, nava este bine dotată cu echipamente de laborator. Nu-mi imaginez că ne va lua mai mult de o oră ca să obţinem nişte răspunsuri concludente.

Rachel simţi cum o cuprinde anxietatea. O neliniştea profund gândul că va avea de-a face iarăşi cu oceanul, atât de repede. "Răspunsuri concludente, îşi spuse ea, tentată de şansa ivită. Pickering va dori, cu siguranţă, nişte răspunsuri."

Delta One se bucura că a ajuns din nou la nivelul solului.

Chiar dacă zburase doar la jumătate din capacitate şi o luase pe o rută ocolitoare peste ocean, aeronava Aurora îşi terminase călătoria în mai puţin de două ore, permiţând echipei Delta Force să obţină un avantaj serios în luarea de poziţii şi pregătirea misiunii suplimentare de lichidare cerute de controlor.

Aflată acum pe o pistă militară privată în afara oraşului Washington, echipa lăsă aeronava în urmă şi se urcă la bordul noului ei mijloc de transport — un elicopter OH-58D Kiowa Warrior care deja îşi încălzea motoarele.

"Controlorul ne-a pus la dispoziţie ce e mai bun", îşi spuse Delta One.

Proiectat iniţial drept elicopter de observare, Kiowa Warrior fusese "extins şi îmbunătăţit", astfel creându-se cea mai nouă ramură de elicoptere militare de atac. Kiowa se lăuda cu posibilitatea de vedere termală în infraroşu, care îi permisese proiectantului să-l înzestreze cu arme de precizie ghidate prin laser precum rachetele aer-aer Stinger şi sistemul de rachete AGM-l148 Hellfire. Un microprocesor cu semnal digital de înaltă viteză permitea urmărirea simultană multiţintă — până la şase ţinte. Puţini erau inamicii care zăriseră un Kiowa de aproape şi supravieţuiseră ca să mai apuce şi să povestească.

Urcându-se pe scaunul pilotului şi punându-şi centura de siguranţă, Delta One simţi un fior cunoscut în vene. Se antrenase pe acest elicopter şi zburase cu el în trei operaţiuni secrete. Bineînţeles că niciodată până acum nu doborâse cu ajutorul lui o oficialitate proeminentă americană. Trebuia să admită că elicopterul Kiowa reprezenta aeronava perfectă pentru o asemenea misiune. Motorul Rolls-Royce şi palele gemene rigide "turau silenţios", ceea ce în esenţă însemna că o ţintă aflată pe sol nu auzea elicopterul decât atunci când acesta era chiar deasupra ei. Iar pentru că dispunea de capacitatea de a zbura fără lumini şi era vopsită în negru, fără numere reflectorizante pictate pe fuzelaj, aeronava era invizibilă, cu excepţia cazului în care ţinta avea radar.

"Elicoptere negre, tăcute."

Susţinătorii teoriei conspiraţiei înnebuniseră de-a dreptul. Unii pretindeau că invazia tăcutelor elicoptere negre reprezenta o dovadă a existenţei "trupelor Noii Ordini Mondiale", aflate sub autoritatea Naţiunilor Unite. Alţii susţineau că aceste obiecte erau sonde extraterestre tăcute. Mai erau şi unii care zăriseră elicopterele Kiowa zburând în formaţie noaptea şi care fuseseră păcăliţi să creadă că vedeau luminile fixe ale unei aeronave mult mai mari — o farfurie zburătoare singuratică, aparent capabilă de zbor vertical.

O nouă farsă. Însă armatei îi plăcea această diversiune.

În timpul unei recente operaţiuni secrete, Delta One pilotase un Kiowa înarmat cu cea mai nouă şi secretă tehnologie militară americană — o armă holografică ingenioasă poreclită S M. În ciuda asocierii numelui cu termenul larg folosit pentru sado-masochism, S M însemna smoke and mirrors — imagini holografice "proiectate" pe cer deasupra teritoriului inamic. Kiowa folosise tehnologia S M pentru a proiecta holograme ale aeronavei americane deasupra unei instalaţii inamice antiaeriene. Panicaţi, artileriştii trăseseră înnebuniţi asupra fantomelor care le dădeau târcoale. După ce muniţia li se terminase, Statele Unite trimiseseră în luptă armele adevărate.

Ridicându-se împreună cu ceilalţi doi camarazi ai lui de pe pistă, Delta One auzi din nou în minte cuvintele controlorului: "Aveţi o altă ţintă". Părea un termen de-a dreptul obscen având în vedere identitatea noii victime. Delta One îşi reaminti însă că rolul lui nu era acela de a pune la îndoială ordinele. Echipei sale i se ceruse ceva, iar ei aveau să ducă acea cerinţă la îndeplinire, folosind exact metoda indicată, indiferent cât de şocantă era acea metodă.

"Sper, la naiba, că acest controlor e convins că aceasta este mutarea corectă."

După ce Kiowa se ridică de pe pistă, Delta One îl îndreptă spre sud-vest. Mai văzuse FDR Memorial de două ori, dar în noaptea asta avea să-l vadă pentru prima dată din aer.

— Meteoritul ăsta a fost descoperit mai întâi de un geolog canadian?

Gabrielle Ashe îl privea uluită pe tânărul programator:

— Iar acest canadian este acum mort?

Harper dădu trist din cap:

— De cât timp ştiţi?

— De câteva săptămâni. După ce Marjorie Tench şi Ekstrom m-au forţat să depun mărturie falsă în conferinţa de presă, şi-au dat seama că nu pot reveni asupra vorbelor rostite. Atunci, mi-au povestit modul real în care a fost descoperit meteoritul.

"PODS n-are nici o legătură cu descoperirea meteoritului!" Gabrielle habar n-avea ce puteau declanşa aceste informaţii, dar ele erau, desigur, scandaloase. Veşti proaste pentru Tench, însă grozave pentru senator.

— Aşa cum am mai spus, reluă Harper, părând cât se poate de sobru acum, meteoritul a fost descoperit într-adevăr prin intermediul unei transmisii radio interceptate. Aveţi idee despre un program intitulat INSPIRE? Interactive NASA Space Physics Ionosphere Radio Experiment.

Gabrielle auzise undeva denumirea.

— În esenţă, începu Harper să îi explice, este vorba despre un şir de receptoare radio de foarte joasă frecvenţă aflate în apropierea Polului Nord, care ascultă sunetele Pământului — emisii de unde plasmatice ale aurorelor boreale, pulsurile de bandă largă emise de furtunile cu trăsnete, genul ăsta de lucruri.

— Bine.

— Cu câteva săptămâni în urmă, unul dintre receptoarele radio INSPIRE a interceptat o transmisie ciudată din insula Ellesmere. Un geolog canadian cerea ajutor pe o frecvenţă excepţional de joasă.

Harper făcu o pauză.

— De fapt, frecvenţa era atât de joasă încât nimeni cu excepţia receptoarelor de frecvenţă foarte joasă ale NASA nu ar fi putut-o auzi. Am presupus că acel canadian semnaliza pe lungime.

— Pardon?

— Transmitea cu cea mai joasă frecvenţă posibilă ca să poată fi auzit pe o distanţă maximală. Amintiţi-vă că se găsea în plină pustietate; o transmisie pe frecvenţă standard nu s-ar fi propagat suficient de departe pentru a fi auzită.