— Ce naiba se petrece??? răcni Tolland.

Rachel nu-şi putea închipui decât că începuse o furtună cu grindină — mingi de gheaţă care coborau cu mare viteză pe panta gheţarului — şi totuşi, după forţa cu care tocmai fuseseră loviţi Norah şi Corky, grindina ar fi trebuit să cadă cu o viteză de câteva sute de kilometri pe oră. Ciudat, dar tirul brusc de obiecte de dimensiunea marmurei păru să se concentreze acum asupra ei şi a lui Tolland. Gheaţa în jurul lor sărea, trimiţând în aer săgeţi dure. Rachel se rostogoli pe burtă, îşi înfipse colţii crampoanelor în gheaţă şi se îndreptă cât putu de repede spre singura protecţie existentă. Sania. Tolland o ajunse din urmă o clipă mai târziu şi se ghemui lângă ea.

Bărbatul se uită la Corky şi la Norah, care zăceau pe gheaţă, lipsiţi de orice apărare.

— Trage-i cu frânghia! strigă el, apucând de frânghie şi încercând să tragă.

Însă frânghia era înfăşurată în jurul saniei.

Rachel mototoli hârtia imprimată în buzunarul costumului şi porni în patru labe spre sanie, încercând să descâlcească frânghiile din tălpicile vehiculului. Tolland o urma îndeaproape.

Grindina formă imediat un baraj alb împotriva saniei, de parcă brusc Mama Natură i-ar fi abandonat pe Corky şi pe Norah şi şi-ar fi îndreptat "atenţia" asupra lui Rachel şi a lui Tolland. Unul din proiectile se înfipse în pânza care acoperea sania, se desfăcu parţial, apoi se balansă şi căzu drept pe mâneca dreaptă a costumului lui Rachel.

Fata îngheţă când văzu despre ce era vorba. Într-o fracţiune de secundă, uimirea care puse stăpânire pe ea se transformă în groază. "Grindina" era fabricată de om. Mingea de gheaţă de pe mâneca ei nu era altceva decât un sferoid perfect modelat, de mărimea unei cireşe mari. Suprafaţa era lustruită şi netedă, pătată doar de o linie în jurul circumferinţei, precum demodatele proiectile de muschetă din plumb, stanţate în prese. Acele alice sferice erau, fără îndoială, fabricate de mâna omului.

"Gloanţe de gheaţă…"

Având acces la experimentele militare, Rachel cunoştea bine noile arme experimentale Improvised Munitions (IM) — muniţie îmbunătăţită -, puşti de zăpadă care compactau zăpada în alice de gheaţă, puşti de deşert care topeau nisipul în proiectile de sticlă, puşti de apă care trăgeau pulsuri de apă lichidă cu o asemenea forţă încât puteau rupe oase. Armamentul cu muniţie îmbunătăţită dispunea de un avantaj enorm faţă de cel convenţional pentru că folosea resursele în funcţie de mediul local de luptă şi fabricau literalmente muniţie pe loc, furnizându-le soldaţilor un număr nelimitat de cartuşe fără ca aceştia să fie obligaţi să mai care vechile lor cartuşiere grele. Rachel ştia că alicele de gheaţă cu care se trăgea acum în ei erau comprimate "la cerere" din zăpadă încărcată în patul puştii.

Aşa cum se întâmpla adesea în universul serviciilor secrete, cu cât cineva ştia mai multe, cu atât mai înfricoşătoare deveneau scenariile posibile. Acest moment nu făcea excepţie. Rachel ar fi preferat acum ignoranţa, însă cunoştinţele ei despre acest armament o conduceau către o singură concluzie înfiorătoare: erau atacaţi de un soi de unitate americană de operaţiuni speciale, singura forţă armată din ţară care dispunea în mod curent de permisiunea de a folosi aceste arme pe teren.

Prezenţa unei unităţi militare de elită însemna un al doilea lucru, şi mai înfiorător decât primul: probabilitatea de a supravieţui atacului era aproape nulă.

Gândul morbid îi fu brusc întrerupt când una dintre alicele de gheaţă găsi o deschizătură în pânza saniei şi traversă şuierând scutul, lovind-o pe Rachel chiar în stomac. Aceasta avu senzaţia că o izbeşte un pumn drept în vintre, deşi era protejată de costumul Mark IX. Văzu stele verzi. Rachel se dădu înapoi, dar reuşi să se prindă de sanie ca să nu-şi piardă echilibrul. Michael Tolland lăsă baltă frânghia lui Norah şi se întinse să o prindă pe Rachel, dar ajunse prea târziu. Rachel căzu pe spate, trăgând odată cu ea o stivă de echipamente. Începu, împreună cu Tolland să se rostogolească în jos pe gheaţă în mijlocul dispozitivelor electronice scăpate de sub control.

— Sunt… gloanţe…, icni ea, rămasă momentan fără suflu. Fugi!

Metroul care părăsea staţia Federal Triangle nu se putea îndepărta suficient de repede pentru Gabrielle Ashe. Femeia stătea înţepenită într-un colţ pustiu din tren, în vreme ce siluete întunecate treceau pe lângă ea ca într-o ceaţă. În poală, i se odihnea dosarul roşu pe care i-l dăduse Marjorie Tench. O apăsa de parcă ar fi avut zece tone.

"Trebuie să stau de vorbă cu Sexton!", îşi spuse ea. Trenul mergea oricum în direcţia biroului senatorului. "Chiar acum!"

În lumina slabă şi pâlpâitoare din tren, Gabrielle se simţea ca şi cum trebuia să îndure o călătorie sub efectul halucinogenelor. Lumini tăcute se iveau şi dispăreau deasupra capului ei ca nişte efecte stroboscopice date cu încetinitorul. Tunelul o înconjura din toate părţile ca un canion adânc.

"Să-mi spună cineva că toate astea nu sunt reale!"

Privi dosarul din braţe. Îi desfăcu clema, băgă uşor mâna şi scoase la iveală o fotografie. Luminile trenului clipiră o secundă, timp în care ea apucă să zărească o imagine şocantă — Sedgewick Sexton gol şi întins pe birou, cu faţa satisfăcută întoarsă exact spre camera de luat vederi, în vreme ce forma negricioasă a trupului ei se odihnea goală lângă el.

Gabrielle se scutură înfiorată, băgă poza la loc în dosar şi se luptă să închidă clema la loc.

"S-a terminat."

Imediat ce trenul ieşi din tunel şi se căţără pe una din şinele supraterane din apropierea L'Enfant Piaza, Gabrielle îşi scoase telefonul celular şi apelă numărul personal al senatorului. Îi răspunse vocea lui înregistrată pe serviciul de mesagerie. Nedumerită, sună la biroul lui. Îi răspunse secretara.

— Gabrielle, se recomandă ea. Este înăuntru?

Secretara părea agitată:

— Unde ai fost? Te-a căutat!

— Am avut o întâlnire care s-a prelungit. Trebuie să vorbesc imediat cu el.

— Va trebui să aştepţi până mâine dimineaţă. Este în Westbrooke.

Westbrooke Place Luxury Apartments era casa din D.C. a senatorului.

— Nu răspunde la numărul lui personal, continuă Gabrielle.

— Şi-a anulat tot programul, în agendă e scris P.E., îi aminti secretara. A plecat devreme.

Gabrielle se încruntă. "Personal Event — eveniment personal." Cu toate emoţiile trăite, uitase că Sexton îşi programase o noapte de unul singur, acasă. Refuza categoric să fie deranjat în astfel de ocazii.

"Să baţi la uşă doar dacă clădirea arde, ar fi spus el. Orice altceva poate aştepta până a doua zi."

Gabrielle decise că apartamentul lui Sexton chiar luase foc.

— Trebuie să dai de el pentru mine.

— Imposibil.

— E o chestiune serioasă, chiar că…

— Nu, este absolut imposibil. Şi-a lăsat pagerul pe biroul meu când a plecat şi mi-a spus să nu fie deranjat toată seara. A fost categoric.

Secretara făcu o pauză:

— Mai hotărât ca de obicei.

"La naiba."

— Bine, mulţumesc.

Gabrielle închise.

— L'Enfant Piaza, anunţă o voce înregistrată în difuzoarele trenului. Conexiune cu toate staţiile.

Închizându-şi ochii, Gabrielle încercă să-şi limpezească gândurile, însă imagini devastatoare continuau să i se perinde prin minte… pozele erotice ale ei cu senatorul… stiva de documente care-l acuzau pe senator că lua mită. Gabrielle continua să audă vocea răguşită a lui Tench: "Fă ce trebuie. Semnează declaraţia sub jurământ. Recunoaşte legătura".

În vreme ce trenul se oprea scârţâind în staţie, Gabrielle încercă să-şi imagineze ce ar fi făcut senatorul dacă fotografiile ar fi ajuns în presă. Primul lucru care îi veni în gând o şocă şi o ruşină.

"Sexton va minţi."

Oare chiar credea asta despre senator?

"Da. Va minţi…"

Dacă fotografiile ajungeau în presă fără ca Gabrielle să recunoască legătura, senatorul avea pur şi simplu să pretindă că acele poze erau o făcătură ordinară. Era epoca fotografiei digitale: oricine care avusese vreodată acces la Internet putuse vedea fotografii retuşate ireproşabil cu feţele diferitelor celebrităţi trucate digital pe corpurile altor oameni, adesea ale unor vedete porno implicate în acte obscene. Gabrielle fusese deja martoră a abilităţii senatorului de a privi într-o cameră de televiziune şi de a minţi convingător în legătură cu relaţia lor; n-avea nici o îndoială că el putea convinge întreaga lume că acele fotografii reprezentau doar o tentativă josnică de a-i duce cariera de râpă. Sexton avea să se lanseze într-o diatribă furtunoasă, poate chiar să insinueze că însuşi preşedintele ordonase falsurile.