În sfârşit, îi veni să facă. Corky urină peste toată banda adezivă, îmbibând-o bine. Folosi ultimele picături din vezică pentru a îmbiba o cârpă, cu care apoi îşi şterse întregul trup. "Foarte plăcut "

De pe cerul întunecat se ivi o rază laser, îndreptându-se spre el precum lama lucitoare a unei ghilotine uriaşe. Elicopterul apăru dintr-un unghi înclinat, ca şi cum pilotul ar fi fost nedumerit de ce Corky o luase înapoi spre Goya.

Corky îmbrăcă repede o vestă de salvare şi o luă la goană spre spatele şalupei. Un punct de un roşu intens apăru pe podeaua plină de sânge a vasului, la numai doi metri de locul în care se afla el.

Sosise clipa.

De la bordul navei, Michael Tolland nu văzu cum şalupa explodează într-o minge uriaşă de flăcări şi cum rămăşiţele ei se împrăştiară în toate părţile, lăsând în urmă dâre imense de fum.

Însă auzi totul.

În aripa de vest era, de obicei, linişte la o asemenea oră, dar apariţia neaşteptată a preşedintelui în halat de baie şi papuci pusese pe jar întregul personal şi scosese din pat consilierii care dormeau la Casa Albă.

— N-o găsesc, domnule preşedinte, îi zise un angajat tânăr, alergând după şeful lui către Biroul Oval.

Omul o căutase pretutindeni.

— Domnişoara Tench nu răspunde nici la pager şi nici la telefonul celular.

Preşedintele părea exasperat:

— Aţi căutat în…

— A plecat din clădire, domnule! îl informă un alt angajat.

A semnat de ieşire cu circa o oră în urmă. S-ar putea să se fi dus la NRO. Una dintre centraliste zicea că ea şi Pickering au avut o discuţie în seara asta.

— William Pickering?

Preşedintele părea uluit.

— Tench şi Pickering nu se puteau înghiţi. L-aţi sunat?

— Nici el nu răspunde, domnule. Centrala NRO nu dă de el. Spune că telefonul lui Pickering nici măcar nu sună. De parcă ar fi dispărut de pe faţa pământului.

Herney îşi privi subalternii câteva clipe, apoi se duse la bar şi îşi turnă un pahar cu bourbon. Când vru să-i ducă paharul la buze, în încăpere dădu buzna un om de la Serviciile Secrete.

— Domnule preşedinte? Nu voiam să vă trezesc, dar trebuie să aflaţi că în noaptea asta a avut loc un atentat cu bombă la FDR Memorial.

— Ce???

Herney aproape că scăpă paharul din mână.

— Când?

— Cu o oră în urmă.

Omul era cenuşiu la faţă.

— Iar FBI tocmai a identificat victima…

Lui Delta Three îi venea să urle de durere. Simţea că pluteşte într-o stare de semiconştientă. "Oare asta mi-e moartea?" Încercă să se mişte, dar se simţea paralizat şi de-abia reuşea să respire. În faţa ochilor, cu greu distingea nişte umbre. Gândul i se întoarse la explozia şalupei pe mare, atunci când zărise furia ucigaşă din ochii lui Michael Tolland în timp ce oceanograful stătea aplecat deasupra lui, ţinându-i arma explozivă la gât.

"Cu siguranţă, Tolland m-a ucis…"

Şi totuşi, durerea sfâşietoare din piciorul drept îi spunea că era cât se poate de viu. Treptat, îşi aminti. Când auzise explozia şalupei, Tolland scosese un urlet de mânie din cauza prietenului pierdut. După aceea, întorcându-şi privirea ucigaşă spre Delta Three, Tolland se arcuise ca şi cum s-ar fi pregătit să-i străpungă gâtul duşmanului cu bara de metal. În ultima clipă însă păru să ezite, ca şi cum ceva l-ar fi împiedicat să-şi ducă gestul la bun sfârşit. Cu o brutalitate feroce, Tolland aruncase bara şi îl lovise cu cizma pe Delta Three în piciorul rănit.

Ultimul lucru de care îşi mai amintea Delta Three era că vomita în vreme ce întregul univers se transformase într-un haos. Acum îşi revenea, fără să aibă habar câtă vreme zăcuse inconştient. Îşi simţea braţele legate la spate cu un nod strâns, cum doar marinarii ştiau să facă. Şi picioarele îi erau legate, îndoite sub el şi prinse de încheieturile mâinilor într-un soi de arc imobilizator. Încercă să strige, dar nu reuşi să scoată nici un sunet. Îi îndesase ceva în gură.

Delta Three nu-şi putea da seama ce se întâmplă. Atunci simţi briza rece şi văzu luminile care străluceau. Îşi dădu seama că se afla pe puntea principală a navei. Se răsuci cât putu ca să ceară ajutor, dar îl întâmpină o privelişte înfiorătoare — propria imagine reflectată distorsionat de bila submersibilului de pe Goya. Triton-ul atârna chiar în faţa lui, astfel încât Delta Three îşi dădu seama că zace pe o trapă gigantică din punte. Situaţia nu era nici pe departe la fel de neliniştitoare ca o întrebare care îi veni în minte.

"Dacă eu sunt pe punte… atunci unde e Delta Two?"

Delta Two era tot mai îngrijorat.

Cu toate că partenerul lui îi spusese prin staţia de comunicaţii că nu păţise nimic, sunetul asemănător cu o împuşcătură nu provenea de la un pistol mitralieră. Era evident că Michael Tolland sau Rachel Sexton trăseseră un foc de armă. Delta Two se apropie ca să se zgâiască deasupra rampei pe care o coborâse camaradul lui şi văzu sânge.

Cu arma ridicată, coborî sub punte, unde urmări dâra de sânge de-a lungul unei pasarele către prova navei. Aici, dâra de sânge îl conduse pe o altă rampă, înapoi către puntea principală. Era pustie. Tot mai neliniştit, Delta Two urmări petele sângerii de-a lungul punţii către partea din spate a navei, trecând pe lângă deschizătura rampei de unde plecase.

"Ce naiba se întâmplă aici?" Dâra părea să contureze un cerc gigantic.

Mergând cu prudenţă, cu arma în faţă, Delta Two trecu de intrarea în laboratorul de pe vas. Dâra continua spre puntea de la pupa. Trecu cu grijă de colţ, ocolindu-l pe partea largă a curbei. Zări din nou dâra.

Atunci îl văzu.

"Isuse Hristoase!"

Delta Three zăcea, legat şi cu căluş în gură, aruncat fără pic de milă chiar în faţa submersibilului navei. Chiar şi de la acea distanţă, Delta Two observă că partenerului său îi lipsea o bună parte din piciorul drept.

Cu grijă, să nu fie prins într-o capcană, Delta Two înălţă arma şi păşi încet înainte. Delta Three începu să se agite, încercând să vorbească. Ca o ironie, modul în care tovarăşul lui fusese legat, cu genunchii strâns îndoiţi sub el, probabil că îi salva viaţa, căci sângerarea piciorului părea să se fi oprit.

Apropiindu-se de submersibil, Delta Two observă cu bucurie că putea să vadă şi ce se întâmplă în spatele lui, datorită faptului că întreaga punte se reflecta în structura rotundă a Triton-ului. Într-un târziu, Delta Two ajunse lângă camaradul doborât. Dar zări prea târziu avertismentul din ochii lui.

Sclipirea argintie se ivi ca din senin.

Unul dintre cleştii de manipulare ai submersibilului sări brusc în faţă şi apucă coapsa stângă a lui Delta Two cu o forţă zdrobitoare. Omul încercă să se tragă înapoi, dar cleştele îl ţinea prea strâns. Ţipă de durere, simţind cum i se rupe osul. Privirea îi căzu pe cabina Triton-ului. Zgâindu-se prin reflecţia punţii în geam, Delta Two văzu un bărbat ascuns în umbra din interiorul submersibilului.

Michael Tolland manevra Triton-ul.

"Proastă idee", îşi zise Delta Two, forţându-se să uite de durere şi apucând strâns pistolul mitralieră. Ţinti în sus şi spre stânga, către pieptul lui Tolland, aflat la numai un metru distanţă de cealaltă parte a geamului de plexiglas. Apăsă pe trăgaci. Furios la culme că fusese păcălit, Delta Two ţinu degetul apăsat pe trăgaci până ce ultimul cartuş gol se rostogoli pe punte şi arma ţăcăni a gol. Rămas fără suflare, lăsă arma să cadă şi se uită mânios la geamul zgâlţâit din faţa lui.

— Eşti mort! sâsâi el, chinuindu-se să-şi smulgă piciorul din strânsoarea cleştelui.

Zvârcolindu-se, gheara de metal îi sfâşie carnea, deschizând o rană imensă:

— La dracu!

Se întinse după staţia de comunicaţii de la centură. Însă, în vreme ce îşi ducea dispozitivul la buze, un al doilea braţ de robot se ivi chiar în faţa lui şi îi prinse strâns braţul drept. Staţia căzu cu zgomot pe punte.