Delta One termină de îndesat zăpadă pe gâtul femeii. Înainte de a-şi îndrepta atenţia către ceilalţi, desfăcu uşor coarda de siguranţă de la centura victimei. O putea reconecta mai târziu, însă, pe moment, nu avea chef ca indivizilor ălora doi de după sanie să le vină ideea să tragă victima la adăpost.

Michael Tolland tocmai fusese martor la un asasinat mai ciudat decât şi-ar fi putut imagina chiar în cele mai sumbre coşmaruri. După ce o eliberară pe Norah Mangor de coarda de siguranţă, cei trei îşi îndreptară atenţia către Corky.

"Trebuie să fac ceva!"

Corky îşi revenise şi gemea, încercând să se ridice în capul oaselor, însă unul dintre soldaţi îl împinse la loc pe spate, se urcă pe el şi îl ţintui de gheaţă punându-şi genunchii pe braţele lui. Corky scoase un urlet de durere, instantaneu redus la tăcere de vântul dezlănţuit.

Cuprins de o groază vecină cu nebunia, Tolland se apucă să scotocească prin conţinutul împrăştiat al saniei răsturnate. "Trebuie să fie ceva aici! O armă! Ceva!" Nu zări decât echipamente de diagnosticare, cele mai multe complet distruse de alicele de gheaţă. Lângă el, Rachel încercă să se ridice ameţită în capul oaselor, folosindu-se de toporul de gheaţă ca sprijin.

— Fugi… Mike…

Tolland se uită la toporul legat de încheietura mâinii lui Rachel. Putea fi o armă. O aşa-zisă armă. Tolland se întrebă care îi erau şansele de a ataca trei oameni înarmaţi cu un toporaş minuscul. Sinucidere curată.

Când Rachel reuşi să se ridice, Tolland zări ceva în spatele ei. Un rucsac de vinil burduşit. Rugându-se în gând ca acesta să conţină un pistol de semnalizare sau o staţie radio, Tolland se repezi pe lângă Rachel şi înşfăcă sacul. Înăuntru găsi o foaie mare şi frumos împăturită de material etanş. Fără valoare. Tolland dispunea de ceva similar pe vasul lui de cercetare. În fapt, foaia reprezenta un mic balon meteorologic, proiectat să care echipamente de observare a vremii nu cu mult mai grele decât un computer personal. Balonul lui Norah nu putea fi de ajutor, mai ales fără bazinetul cu heliu adiacent.

Auzind strigătele disperate de luptă ale lui Corky, Tolland avu un sentiment cumplit de neajutorare. Disperare totală. Pierdere completă. Ca un clişeu al clipelor de viaţă rememorate înaintea morţii, mintea lui Tolland redescoperi imagini ale copilăriei de mult uitate. Pentru câteva clipe navigă în San Pedro, învăţând arta marinărească de a conduce o barcă atârnând de o frânghie înnodată, deasupra oceanului, plonjând bucuros în apă, înălţându-se şi căzând precum un copil care atârnă de coada unui zmeu, soarta lui atârnând de o velă şi de toanele brizei oceanice.

Privirea lui Tolland se întoarse la bucata de material din mână, înţelegând într-o fracţiune de secundă că mintea lui nu renunţase, ci căuta să-i amintească, de fapt, de o soluţie posibilă! "Zborul cu vela".

Corky continua să se lupte cu atacatorul lui când Tolland desfăcu sacul protector din jurul balonului. Nu credea că încercarea avea prea mulţi sorţi de izbândă, însă rămânerea lor acolo fără a întreprinde nimic reprezenta o moarte sigură. Strânse în braţe balonul împăturit. Clema ataşată avertiza: "ATENŢIE! A NU SE FOLOSI LA VÂNT MAI PUTERNIC DE ZECE NODURI".

"La naiba cu avertismentul!" Ţinând balonul strâns ca acesta să nu se desfacă, Tolland se târî până la Rachel, care stătea proptită într-o parte. Îi zări nedumerirea din ochi în vreme ce se cuibări lângă ea, strigând:

— Ţine asta bine!

Îi dădu materialul împăturit şi apoi îşi folosi mâinile eliberate ca să prindă clema de protecţie a balonului de centura propriului costum. După aceea, rostogolindu-se pe o parte, prinse clema şi de centura lui Rachel.

Tolland şi Rachel erau acum una şi aceeaşi persoană.

"Unite la şold."

Între ei, coarda de asigurare şerpuia prin zăpadă până în locul în care se zbătea Corky… şi apoi zece metri mai departe, până la clema desprinsă de pe centura lui Norah Mangor.

"Norah s-a dus deja, se linişti Tolland. Nu mai e nimic de făcut."

Atacatorii stăteau ghemuiţi în jurul corpului care tresălta al lui Corky. Făceau bulgari de zăpadă pe care se pregăteau să-i îndese pe gâtul victimei. Tolland îşi dădu seama că stăteau prost cu timpul.

Luă balonul împăturit de la Rachel. Materialul era la fel de uşor ca un şerveţel din hârtie şi practic indestructibil, "De aici nu iese nimic."

— Ţine-te bine!

— Mike? Ce…

Tolland azvârli bucata de material în aer. Vântul dezlănţuit o prinse şi o desfăşură ca pe o paraşută prinsă de un uragan. Balonul se umplu imediat, desfăcându-se cu un pocnet sec.

Tolland simţi cum e tras în sus de centură. Instantaneu îşi dădu seama că subestimase forţa vântului katabatic. În câteva fracţiuni de secundă el şi Rachel se găseau pe jumătate în aer şi erau traşi în jos pe suprafaţa gheţarului. O clipă mai târziu, Tolland simţi o nouă smucitură când coarda de asigurare se întinse şi începu să tragă de Corky Marlinson. La douăzeci de metri depărtare, prietenul lui îngrozit fu brusc smuls de sub atacatorii uluiţi, trimiţându-l pe unul dintre ei de-a berbeleacul pe spate. Corky scoase un urlet înfiorător, în vreme ce era târât cu viteză pe gheaţă. Evită sania răsturnată, apoi reuşi să se redreseze. Lângă el atârna fără vlagă o frânghie liberă… frânghia care fusese ataşată de Norah Mangor.

"Nu mai e nimic de făcut", îşi spuse din nou Tolland.

Ca un şir de marionete, cele trei trupuri alunecară de-a lungul gheţarului. Pe lângă ele începură să zboare din nou alice de gheaţă, dar Tolland ştia că atacatorii rataseră ocazia. În spatele lui, soldaţii îmbrăcaţi în alb se pierdeau cu repeziciune în cercul de lumină roşiatică al ultimei făclii.

Tolland simţea acum gheaţa fâşâind sub costumul gonflabil cu viteză tot mai mare, şi uşurarea că scăpase cu viaţă se stinse cu repeziciune. Chiar în faţa lor, la mai puţin de trei kilometri, gheţarul Milne se termina abrupt într-o creastă înaltă… dincolo de care îi aştepta o prăpastie de şaizeci de metri până în apele reci ale Oceanului Arctic care însemnau, categoric, moartea.

Marjorie Tench zâmbea în vreme ce cobora scările către Biroul de Comunicaţii al Casei Albe, încăperea computerizată unde se diseminau comunicatele de presă concepute la etaj, în Sala de Comunicaţii. Întâlnirea cu Gabrielle Ashe decursese bine. Nu era sigur că femeia fusese suficient de înspăimântată ca să facă o declaraţie sub jurământ prin care recunoştea legătura intimă, dar încercarea merite cu prisosinţă efortul.

"Gabrielle ar fi deşteaptă dacă s-ar descotorosi de el", îşi zise Tench. Biata fată habar n-avea cât de dur avea să fie lovit Sexton.

În câteva ore, conferinţa de presă a preşedintelui legată de meteorit avea să-l îngenuncheze definitiv pe Sexton. Asta era deja o lovitură calculată. Dacă avea să coopereze, Gabrielle Ashe va furniza lovitura capitală prin care Sexton avea să fie definitiv redus la tăcere. A doua zi, Tench îi putea da presei jurământul Gabriellei, împreună cu declaraţia lui Sexton prin care nega totul.

Un croşeu stânga-dreapta.

În definitiv, politica nu însemna doar câştigarea alegerilor, ci câştigarea lor în mod decisiv, prin ducerea la bun sfârşit a viziunii cuiva. Din punct de vedere istoric, preşedinţii care se strecuraseră la putere câştigând cu câteva procente diferenţă obţinuseră foarte puţin în timpul mandatului; un astfel de om era slăbit din start, iar Congresul nu lăsa niciodată o astfel de pradă din gheare.

La modul ideal, distrugerea campaniei senatorului Sexton avea să fie consistentă — un atac din două părţi care îl distrugea şi politic şi etic. Cunoscută în Washington sub denumirea de "sus-jos", strategia fusese împrumutată din arta războiului. "Forţează inamicul să se bată pe două fronturi." Când un candidat deţinea o informaţie negativă despre adversarul său, adesea aştepta până primea o a doua informaţie şi ieşea în public simultan cu amândouă. Un atac din două părţi era întotdeauna mai eficient decât o împuşcătură izolată, mai ales când acel atac dual implica aspecte diferite ale campaniei -primul împotriva politicii duse, celălalt împotriva caracterului omului. Respingerea unui atac politic făcea apel la logică, în vreme ce respingerea unui atac etic necesita pasiune; respingerea simultană a amândurora reprezenta o acţiune aproape imposibilă.