Cercetă cu privirea suprafaţa imensului bloc de gheaţă plutitoare, reuşind cu greu să se concentreze. Gheaţa pornise cu repeziciune în larg, trasă de puternicii curenţi din apropierea gheţarului. Tocmai vru să îşi întoarcă privirea spre apele oceanului, când zări ceva neaşteptat. Trei puncte negre pe gheaţă. "Să fie acelea cadavrele?" Încercă să le aducă mai aproape prin vizor.

— Vezi ceva? întrebă Delta Two.

Delta One nu îi răspunse, concentrat să regleze lupa vizorului. Era uluit să vadă, pe suprafaţa albă a aisbergului, trei forme umane care zăceau nemişcate. Habar n-avea dacă cei trei trăiau sau erau deja morţi. Nu mai conta acum. Dacă trăiau, chiar şi îmbrăcaţi cu acele costume de protecţie, aveau să moară în mai puţin de o oră: erau uzi, furtuna se apropia şi erau purtaţi în derivă în largul unuia dintre cele mai periculoase oceane de pe planetă. Corpurile lor n-aveau să fie găsite niciodată.

— Doar umbre, zise el, întorcându-se cu spatele la creastă. Hai să ne întoarcem la bază.

Senatorul Sedgewick Sexton îşi aşeză sonda cu Courvoisier pe tejgheaua căminului din apartament şi înteţi focul câteva clipe, adunându-şi gândurile. Cei şase oameni din birou stăteau acum tăcuţi… aşteptau. Discuţiile de complezenţă luaseră sfârşit. Sosise vremea ca senatorul Sexton să aleagă. Ei o ştiau. O ştia şi el.

Politica însemna vânzare.

"Fă-i să aibă încredere! Arată-le că le înţelegi problemele!"

— Aşa cum poate ştiţi deja, rosti Sexton, întorcându-se spre oaspeţi, în ultimele luni m-am întâlnit cu mulţi oameni aflaţi în poziţii similare cu cele pe care le deţineţi dumneavoastră.

Zâmbi şi se aşeză, ca să fie la acelaşi nivel cu ei.

— Însă dumneavoastră sunteţi singurii pe care i-am invitat vreodată la mine acasă. Sunteţi nişte oameni extraordinari şi sunt onorat să vă întâlnesc.

Sexton îşi încrucişă braţele şi îşi roti privirea prin încăpere, luând contact personal cu fiecare dintre oaspeţi. Apoi se concentră asupra primei ţinte — bărbatul voinic cu pălărie de cowboy.

— Space Industries din Houston, continuă Sexton. Mă bucur că aţi venit!

Texanul se încruntă:

— Urăsc oraşul ăsta.

— Nu vă învinuiesc. Washingtonul a fost nedrept cu dumneavoastră.

Texanul se uită pe sub borul pălăriei, dar nu scoase nici o vorbă.

— Acum doisprezece ani, reluă Sexton, i-aţi făcut o ofertă guvernului american. Aţi propus construirea unei staţii spaţiale americane pentru doar cinci miliarde de dolari.

— Mda, aşa a fost. Mai am şi acum proiectul.

— Şi totuşi NASA a convins guvernul că o staţie spaţială americană trebuie să fie un proiect NASA.

— Corect. NASA a început construcţia cu un deceniu în urmă.

— Un deceniu. Şi nu numai că staţia NASA nu este încă operaţională, dar proiectul ei a costat până acum de douăzeci de ori mai mult decât proiectul dumneavoastră. În calitate de cetăţean care-şi plăteşte impozitul, mi se face rău!

Un mormăit general de aprobare răsună în încăpere. Sexton îşi mută privirea de la unul la altul, păstrând legătura cu întregul grup.

— Sunt perfect conştient, rosti el, adresându-se tuturor de această dată, că mai mulţi dintre dumneavoastră s-au oferit să lanseze navete spaţiale private pentru o sumă de doar cincizeci de milioane de dolari per zbor.

Alte încuviinţări.

— Şi totuşi NASA vă sapă pretinzând doar treizeci şi opt de milioane de dolari pe zbor… chiar dacă tariful lor real pentru fiecare zbor este de peste o sută şi cincizeci de milioane de dolari!

— E modul lor de a ne ţine departe de spaţiul cosmic, rosti unul dintre musafiri. Sectorul privat nu are cum să intre în competiţie cu o companie care îşi permite zboruri cu naveta spaţială având pierderi de patru sute la sută şi continuând să rămână în afacere.

— Nici n-ar trebui, accentuă Sexton.

Încuviinţări din toate părţile.

Sexton se întoarse acum spre întreprinzătorul cu aspect sever de lângă el, un om al cărui dosar îl citise cu interes. La fel ca mulţi întreprinzători care îi finanţau campania, omul era un fost inginer militar care devenise extrem de dezamăgit de salariile mici şi de birocraţia guvernamentală şi îşi abandonase funcţia pentru a-şi căuta norocul în industria aerospaţială.

— Kistler Aerospace, rosti Sexton, clătinând din cap deznădăjduit. Compania dumneavoastră a proiectat şi a produs o rachetă capabilă să lanseze încărcături cu doar patru mii de dolari pe kilogram, în vreme ce la NASA costă douăzeci de mii de dolari pe kilogram. Făcu o pauză pentru a spori efectul dramatic. Şi totuşi nu aveţi clienţi?!

— Cum aş putea avea vreun client? îi răspunse omul. Anul trecut NASA ne-a săpat taxând Motorola cu doar o mie şase sute douăzeci şi patru de dolari pe kilogram pentru lansarea unui satelit de telecomunicaţii. Guvernul a lansat acel satelit cu o pierdere de nouă sute la sută!

Sexton dădu din cap. Contribuabilii subvenţionau fără voia lor a agenţie de zece ori mai ineficientă decât concurenţa din sectorul privat.

— A devenit dureros de evident, zise el, că NASA face tot posibilul să pună căluş posibilei competiţii în spaţiul cosmic. Loveşte în afacerile aerospaţiale private prin tarifarea serviciilor cu mult sub valoarea celor de pe piaţă.

— Este un Wal-Mart al spaţiului, interveni texanul.

"O analogie a naibii de bună, îşi spuse Sexton. Va trebui să o ţin minte." Lanţul de magazine Wal-Mart era faimos pentru mutările în teritorii noi, vânzarea produselor sub preţul pieţei şi înlăturarea întregii competiţii locale.

— M-am săturat al dracului de tare şi am obosit, continuă texanul, să plătesc milioane de dolari în taxe şi impozite doar ca Unchiul Sam să folosească aceşti bani ca să îmi fure clienţii!

— V-am auzit, îi zise Sexton. Înţeleg.

— Lipsa sponsorizărilor corporatiste omoară Rotary Rocket, interveni un bărbat îmbrăcat elegant. Legile împotriva sponsorizării sunt de-a dreptul criminale!

— Sunt întru totul de acord.

Sexton aflase cu uimire că o altă cale prin care NASA îşi accentua monopolul asupra spaţiului cosmic era aceea de a determina trecerea unor ordonanţe federale prin care se interziceau reclamele pe vehiculele spaţiale. În loc să le permită companiilor private să îşi asigure finanţări prin intermediul sponsorizărilor corporatiste şi al logo-urilor publicitare — în modul în care se desfăşurau lucrurile, de pildă, în cursele profesioniste de maşini — vehiculele spaţiale puteau afişa doar cuvintele USA şi numele companiei. Într-o ţară în care se cheltuiau 185 de miliarde de dolari pe publicitate, nici un dolar din reclamă nu îşi găsea drumul către sipetele companiilor aerospaţiale private.

— E jaf la drumul mare! comentă un alt musafir. Compania mea speră să rămână în afaceri suficient de mult ca să lanseze, în mai, anul viitor, primul prototip al unei navete spaţiale turistice. Ne aşteptăm la un impact extraordinar. Corporaţia Nike tocmai ne-a oferit şapte milioane de dolari sub formă de sponsorizare pentru a picta emblema Nike şi logo-ul Just do it! pe partea laterală a navetei. Pepsi ne-a oferit de două ori mai mult pentru Pepsi: The choice of a new generation. Numai că, în conformitate cu legea federala, dacă pe naveta noastră apar reclame, ni se interzice să o lansăm!

— Aveţi dreptate, rosti Sexton. Iar dacă voi fi ales, voi face tot ce îmi stă în puteri pentru abolirea legislaţiei antisponsorizare. Asta este o promisiune. Spaţiul cosmic ar trebui deschis reclamelor la fel ca fiecare centimetru de sol terestru.

Sexton îşi sorbi din priviri audienţa. Vocea îi deveni solemnă:

— Cu toţii trebuie să fim însă conştienţi că obstacolul cel mai mare în calea privatizării NASA nu e dat de lege, ci de percepţia publică. Cei mai mulţi americani au încă o imagine romanţată a programului spaţial american. Ei continuă să creadă că NASA este o agenţie guvernamentală necesară.