— Domnişoara Sexton?

Un individ de la Serviciile Secrete îmbrăcat într-un blazer se ivi ca din senin lângă elicopter şi îi deschise uşa ca s-o ajute să coboare.

— Preşedintele vă aşteaptă.

Rachel coborî şi privi în sus, dincolo de rampa de acces,către fuzelajul masiv. "Intru în falusul zburător." Auzise odată de la cineva că "Biroul Oval" zburător dispunea de peste 450 de metri pătraţi de spaţiu interior, incluzând patru apartamente private pentru dormit, cabine pentru un echipaj de zbor de douăzeci şi şase de oameni şi două cambuze capabile de a furniza hrană pentru cincizeci de oameni.

În timp ce urca scara, Rachel îl simţi pe individul de la Serviciile Secrete chiar în spatele ei, grăbind-o să urce mai repede. Undeva sus, uşa cabinei stătea deschisă precum o mică rană pe corpul unei balene argintii, de dimensiuni fantastice. Rachel se apropie de uşa întunecoasă şi simţi cum încrederea în sine începe să i se clatine.

"Uşurel, Rachel. E doar un avion."

Ajunşi pe palier, omul de la Serviciile Secrete o luă politicos de braţ şi o pofti spre un coridor surprinzător de îngust. O cotiră spre dreapta, parcurseră încă o mică distanţă, apoi intrară într-o cabină spaţioasă şi luxoasă. Rachel o recunoscu imediat după fotografiile pe care le văzuse.

— Aşteptaţi aici, rosti însoţitorul ei, după care se făcu nevăzut.

Rachel rămase singură în faimoasa cabină în lambriu din Air Force One. Aceasta era încăperea destinată întâlnirilor, pentru distrarea demnitarilor de stat şi, posibil, sperierea de moarte a pasagerilor care se aflau pentru prima dată acolo. Camera se întindea pe toată lăţimea aeronavei, la fel ca toate covoarele groase de pe podea. Mobila era impecabilă din punctul de vedere al calităţii — fotolii din piele fină în jurul unei mese rotunde din arţar folosite pentru întâlniri, lampioane de podea lângă un divan imens şi sticlărie de cristal fabricat manual pe tejgheaua unui bar din mahon.

Proiectanţii Boeingului realizaseră cu mare atenţie planul acestei cabine pentru a le oferi pasagerilor un sentiment de "ordine şi relaxare în acelaşi timp". Oricum, relaxarea constituia ultimul sentiment din lume pe care îl nutrea Rachel acum. Nu se putea gândi decât la numărul de lideri care stătuseră chiar în acea încăpere şi luaseră decizii care influenţau cursul istoriei.

Totul în acea cameră vorbea despre putere, de la vaga aromă de tutun fin de pipă la imensul sigiliu prezidenţial. Vulturul care ţinea în gheare săgeţile şi ramurile de măslin era brodat pe perne, era încastrat pe frapiera de gheaţă şi era chiar imprimat pe tirbuşoanele de pe bar. Rachel luă un tirbuşon şi îl examină.

— Deja furaţi suvenire? se auzi o voce profundă în spatele ei.

Uluită, Rachel se răsuci pe călcâie şi scăpă tirbuşonul pe podea. Îngenunche stângace ca să îl ridice. Apucând tirbuşonul, se întoarse şi îl văzu pe preşedintele Statelor Unite privind-o cu zâmbetul pe buze.

— Nu sunt un membru al familiei regale, domnişoară Sexton. Nu era nevoie să îngenuncheaţi!

Senatorul Sedgewick Sexton savura intimitatea limuzinei Lincoln în vreme ce aceasta se strecura către birou prin traficul infernal de dimineaţă din Washington. Pe bancheta din faţa lui, Gabrielle Ashe, asistenta personală în vârstă de 24 de ani, îi citea programul din acea zi. Sexton abia dacă auzea ceva.

"Iubesc Washington-ul", îşi zise el, admirându-i formele perfecte ascunse sub puloverul de caşmir. "Puterea este cel mai bun afrodiziac din câte există… şi ea atrage femeile ca aceasta pe care o am în faţă în D.C. precum mierea."

Gabrielle era o newyorkeză tipică, visând să devină ea însăşi senator al Statelor Unite într-o bună zi. "Şi chiar ar putea reuşi", îşi zise Sexton. Arăta incredibil de bine şi era ascuţită la minte. Mai presus de toate, înţelegea perfect regulile jocului.

Gabrielle Ashe era negresă, dar pielea ei avea mai degrabă o culoare arămie, între scorţişoară şi mahon, acea confortabilă nuanţă intermediară pe care Sexton ştia că "albii" fanatici o puteau accepta fără a avea senzaţia că fac un compromis. Amicilor lui, Sexton o descria pe Gabrielle ca pe un amestec între Halle Berry ca înfăţişare şi Hillary Clinton ca ambiţie şi creier, deşi uneori el însuşi credea că o asemenea descriere însemna o subestimare.

De când o promovase în poziţia de asistent personal, cu trei luni în urmă, Gabrielle devenise un bun de nepreţuit pentru campania lui. Şi, colac peste pupăză, femeia lucra şi pe gratis. Răsplata pentru zilele de lucru de şaisprezece ore o constituia învăţarea tuturor jocurilor de culise de la un expert într-ale politicii.

"Bineînţeles, îşi aminti Sexton cu plăcere, că am convins-o să se ocupe şi de altceva, în afară de muncă." După ce o promovase, Sexton o invitase la o "şedinţă de orientare" noaptea târziu în biroul lui. Aşa cum era de aşteptat, tânăra asistenta sosise gata să se apuce de treabă şi dornică de a-i mulţumi. Cu o răbdare şlefuită în decenii de "practică", Sexton îşi "desfăşura" magia… consolidând astfel încrederea lui Gabrielle, îndepărtându-i cu grijă inhibiţiile, exercitând un control înşelător şi, în cele din urmă, seducând-o chiar acolo, în birou.

Sexton era convins că întâlnirea fusese una dintre cele mai plăcute experienţe sexuale din viaţa tinerei femei, cu toate că, a doua zi, Gabrielle regretase escapada. Ruşinată, îşi depusese demisia. Sexton însă nu i-a acceptat-o. Gabrielle rămăsese în echipă, dar îşi exprimase foarte clar intenţiile. Din acel moment, relaţia lor fusese strict una de afaceri.

Buzele cărnoase ale fetei continuau să se mişte:

— … N-aş vrea să vă duceţi complet nepregătit la această dezbatere de după-amiază de la CNN. Încă nu ştim pe cine va trimite Casa Albă. Poate că vreţi să parcurgeţi notiţele pe care vi le-am pregătit.

Îi înmână un dosar.

Sexton îl luă, savurând aroma parfumului ei amestecat cu mirosul scaunelor de piele.

— Nu mă ascultaţi, zise ea.

— Ba da.

Sexton îi zâmbi:

— Lasă dezbaterea CNN. În cel mai rău caz, Casa Albă îmi dă cu tifla trimiţând vreun pălmaş de campanie de doi bani. În cel mai bun caz, trimit un mahăr, iar eu o să-l mănânc de viu.

Gabrielle se încruntă:

— Bine. Am inclus între notiţe o listă cu cele mai ostile subiecte cu putinţă.

— Fără îndoială cele deja cunoscute!

— E şi unul nou. Cred că aţi putea fi atacat de către comunitatea homosexualilor pentru comentariile de azi-noapte din emisiunea lui Larry King.

Sexton ridică din umeri, abia catadicsind să o asculte:

— Mda. Chestia cu căsătoria între aceleaşi sexe.

Gabrielle îl privi dezaprobator:

— Chiar aţi luat poziţie împotriva ei.

"Căsătorie între aceleaşi sexe, se gândi Sexton dezgustat. Dacă ar fi după mine, poponarii n-ar avea nici măcar drept de vot."

— Bine, o s-o las ceva mai moale!

— În regulă. Aţi cam insistat pe astfel de subiecte fierbinţi în ultima vreme. Să nu deveniţi prea încrezut. Alegătorii îşi pot modifica preferinţele într-o secundă. Acum sunteţi în câştig şi urcaţi pe creasta valului. Rămâneţi acolo. Azi nu e cazul să vă aventuraţi prea mult. Mulţumiţi-vă să jucaţi cu mult calm.

— Vreo veste de la Casa Albă?

Gabrielle păru surprinsă plăcut:

— O tăcere continuă. Acum a devenit oficial — contracandidatul dumneavoastră s-a transformat în "omul invizibil".

Lui Sexton abia dacă îi venea să creadă cât noroc avusese în ultima vreme. Luni de zile preşedintele lucrase din greu la pregătirea campaniei proprii. Apoi, brusc, cu o săptămână în urmă, se închisese în Biroul Oval şi de atunci nimeni nu îl mai văzuse sau nu mai auzise de el. De parcă, pur şi simplu, nu mai putea suporta creşterea sprijinului electoral înregistrat de Sexton.

Gabrielle îşi trecu o mână prin părul ei negru şi drept:

— Am auzit că personalul de campanie de la Casa Albă e la fel de nedumerit ca noi. Preşedintele nu a oferit nici o explicaţie pentru dispariţia sa şi toată lumea de acolo e furioasă.