Tolland reacţionă instinctiv, apucând singura armă pe care o avea.

Pistolul de semnalizare din mâna lui sfârâi când Tolland apăsă cocoşul. Un fascicul orbitor ţâşni pe o traiectorie orizontală pe subnavă, îndreptându-se direct către elicopter. Chiar şi aşa, Tolland pricepu că acţionase prea târziu. În vreme ce dâra de lumină se îndrepta spre parbrizul elicopterului, lansatorul de rachete de sub aeronavă emise propriul fascicul de lumină. În aceeaşi fracţiune de secundă cu lansarea rachetei, aeronava viră brusc şi ieşi din raza vizuală pentru a evita impactul cu racheta de semnalizare.

— Ai grijă! strigă Tolland, trântind-o pe Rachel pe pasarelă.

Racheta devie de la traseu, ratându-l pe puţin pe Corky, o luă de-a lungul navei şi se izbi de baza cataligei aflate la zece metri sub Rachel şi Tolland.

Se auzi un zgomot infernal. De sub ei, ţâşniră coloane de apă şi de foc. Bucăţi de metal contorsionat zburară prin aer şi se ciocniră de pasarela de sub picioarele lor. Explozia rachetei schimbase poziţia navei. Goya îşi stabili încet echilibrul, într-o poziţie uşor înclinată.

După ce fumul se mai limpezi, Tolland văzu că una dintre cele patru catalige principale ale navei fusese grav avariată. Curenţii puternici de apă trăgeau de stâlpul metalic, ameninţând să îl rupă. Scara în spirală care cobora pe ultima pasarelă părea să atârne de un fir de aţă.

— Haide! îi strigă Tolland, împingând-o pe Rachel într-acolo.

"Trebuie să ajungem jos!"

Era însă prea târziu. Cu un trosnet, scările se rupseră de stâlp şi se prăbuşiră în mare.

Deasupra vasului, Delta One se luptă să controleze şi reuşi într-un final să echilibreze elicopterul. Orbit, pe moment, de fascicolul luminos al rachetei de semnalizare, trăsese de manşă în sus instinctiv, determinând ratarea ţintei de către racheta Hellfire. Blestemând, Delta One se orientă acum asupra provei navei, pregătindu-se să coboare la loc şi să termine treaba.

"Elimină toţi pasagerii." Ordinul controlorului fusese cât se poate de explicit.

— La naiba! Priveşte! îi strigă Delta Two de pe scaunul lui din spate, arătând pe geamul exterior. O şalupă!

Delta One se răsuci şi văzu o şalupă Crestliner împroşcată de gloanţe îndepărtându-se de Goya şi încercând să dispară în noapte.

Trebuia să ia o hotărâre.

Cu mâinile pline de sânge, Corky strângea cu putere timona bărcii cu motor, în vreme ce aceasta tăia valurile oceanului. Împinse până la fund maneta de viteze înainte, încercând să obţină cât mai repede viteza maximă. Abia în acea clipă simţi durerea sfâşietoare. Privi în jos şi îşi zări piciorul drept sângerând. Brusc, ameţi.

Sprijinindu-se de timonă, Corky se răsuci şi se uită la Goya, dorindu-şi ca elicopterul să se ia după el. Din pricină că rămăseseră prinşi pe pasarelă, Corky nu putuse ajunge la Tolland şi la Rachel. Atunci fusese forţat să ia o decizie pe loc.

"Divide şi stăpâneşte."

Corky ştia că, dacă reuşea să ademenească elicopterul la o distanţă suficient de mare de Goya, Tolland şi Rachel ar fi avut o şansă să ceară ajutor prin radio. Din nefericire, privind peste umăr către nava iluminată, Corky zări elicopterul care plana pe loc, ca şi cum cei dinăuntru nu s-ar fi decis cum să acţioneze în continuare.

"Haideţi, ticăloşilor! Veniţi după mine!"

Însă elicopterul nu se mişcă din loc. Din contră, se aşeză deasupra carenei navei, se alinie cu aceasta şi coborî, aterizând pe punte. "Nu!" Corky urmări cu groază desfăşurarea evenimentelor, înţelegând abia acum că îi părăsise pe Rachel şi pe Tolland şi că aceştia rămăseseră ca pradă sigură pentru vânători.

Acum îi revenea lui sarcina de a cere ajutor prin radio. Căută pe bordul de control şi găsi staţia radio. Apăsă pe comutatorul de pornire. Nu se întâmplă nimic. Nici o luminiţă. Nici un pârâit. Răsuci butonul volumului la maximum. Nimic. "Haide odată!" Dădu drumul timonei şi se aplecă să vadă mai bine. Aplecându-se, piciorul îl săgetă îngrozitor de durere. Privirea i se fixă pe staţia radio. Nu-i veni să-şi creadă ochilor. Panoul de control fusese ciuruit de gloanţe, iar staţia radio era făcută praf. Prin bord ieşeau sârme. Se holbă într-acolo, nevenindu-i să creadă.

"Cu toate ghinioanele astea nenorocite…"

Cu genunchii tremurându-i, Corky se ridică la loc în picioare, întrebându-se ce se mai putea întâmpla. Primi răspunsul când se uită înapoi la Goya. Pe puntea navei săriseră doi soldaţi. După aceea, elicopterul decolă din nou, întorcându-se în direcţia lui Corky şi pornind după el cu viteză maximă.

Corky se făcu mic. "Divide şi stăpâneşte." În noaptea asta, se părea că nu era singurul căruia îi trecuse prin minte această idee strălucită.

În vreme ce îşi croia drum pe punte şi se apropia de rampa care dădea dedesubt, Delta Three auzi o femeie care striga ceva chiar sub el. Se întoarse şi îi făcu semn lui Delta Two că se duce sub punte ca să verifice. Camaradul lui dădu din cap şi rămase sus, ca să acopere nivelul superior. Cei doi puteau rămâne în contact prin intermediul staţiilor de comunicaţii mobile criptate, căci sistemul de bruiere al elicopterului Kiowa lăsase în mod ingenios o bandă îngustă deschisă pentru propriile lor comunicaţii.

Apucând strâns pistolul lui mitralieră, Delta Three porni tăcut spre rampa care ducea jos. Cu vigilenţa unui asasin experimentat, începu să coboare, cu ţeava armei orientată în jos.

Panta rampei oferea doar o vizibilitate limitată, astfel încât Delta Three se ghemui pentru a vedea mai bine. Acum auzea strigătul mai clar. Continuă să coboare. La jumătatea distanţei, putea descifra deja zgomotul scos de labirintul de pasarele ataşate părţii inferioare a navei. Strigătul deveni mai puternic.

Atunci o văzu. La jumătatea pasarelei transversale, Rachel Sexton se zgâia peste o balustradă înspre apă şi îl striga cu disperare pe Michael Tolland.

"Să fi căzut Tolland? Poate în cursul exploziei?"

Dacă aşa stăteau lucrurile, atunci misiunea lui Delta Three avea să fie mai uşoară decât se aşteptase. Trebuia doar să mai coboare câteva trepte ca să obţină spaţiu de manevră. Ca şi cum ar fi împuşcat un animal care era deja prins în capcană. Îl îngrijora doar faptul că Rachel stătea lângă un dulap deschis pentru echipamente, ceea ce însemna că femeia putea avea acces la o armă, cum ar fi fost o puşcă pentru rechini sau o lance electrică, deşi nici una dintre acestea nu s-ar fi putut compara cu mitraliera lui. Încrezător în controlul pe care-l avea asupra situaţiei, Delta Three ridică arma şi coborî o nouă treaptă. Rachel Sexton aproape că se vedea perfect acum. Omul ridică arma.

"Încă un pas."

Mişcarea veni de sub el, de sub scări. Mai mult nedumerit decât înfricoşat, Delta Three privi în jos şi îl văzu pe Michael Tolland care împingea o bară de aluminiu înspre picioarele lui. Deşi fusese tras pe sfoară, Delta Three aproape că izbucni în râs din pricina jalnicei tentative de a-l da de-a berbeleacul.

Atunci simţi bara atingându-i picioarele.

Corpul îi fu copleşit, instantaneu, de o durere fierbinte năucitoare, în vreme ce piciorul drept îi explodă pur şi simplu în urma contactului. Pierzându-şi echilibrul, Delta Three dădu disperat din mâini şi căzu pe scări. Mitraliera se rostogoli pe rampă şi căzu peste balustradă, în vreme ce omul se prăbuşi pe pasarela de dedesubt. Îngrozit, omul se îndoi să îşi prindă piciorul lovit, dar constată cu surprindere că acesta nu mai era la locul lui.

Tolland se repezi imediat asupra atacatorului. Mâinile continuau să strângă bine bara fumegândă — un dispozitiv de control al rechinilor prin descărcări electrice, lung de aproape doi metri. Bara de aluminiu fusese înzestrată în vârf cu un mic obuz de calibrul doisprezece, sensibil la presiune, menit autoapărării în eventualitatea atacului unui rechin. Tolland reîncărcase bara cu un alt obuz şi acum aţintea vârful ameninţător al armei spre gâtul atacatorului. Omul zăcea întins pe spate, ca paralizat, privindu-l pe Tolland cu o expresie de ură şi de agonie.