Rachel era de acord. Se simţea de parcă ar fi fost încastrată într-o saltea.

Norah îi dădu o serie de unelte — un topor de gheaţă şi cleme de prindere, pe care le ataşă de centura prinsă de mijlocul ei.

— Toate astea? întrebă Rachel, privind echipamentele. Ca să mergem două sute de metri?

Ochii lui Norah se îngustară:

— Vreţi să veniţi sau nu?

Tolland îi făcu încurajator din cap lui Rachel:

— Norah este doar foarte grijulie.

Corky se conectă la tubul cu gel şi îşi umflă costumul, părând amuzat.

— Mă simt ca şi cum aş purta un prezervativ uriaş.

Norah gemu, dezgustată:

— Ca şi cum ai ştii ce e ăla, nef…

Tolland se aşeză chiar lângă Rachel. Îi zâmbi, în vreme ce ea îşi punea cizmele grele şi crampoanele:

— Eşti sigură că vrei să vii?

În ochii lui se citea o îngrijorare care o mişca.

Rachel speră ca încuviinţarea energică din cap o să-i ascundă teama care sporea în fiecare clipă. "Două sute de metri… nu e deloc departe."

— Şi tu care credeai că poţi găsi emoţii doar în adâncurile apelor.

Tolland chicoti şi îşi ataşă propriile crampoane:

— Am hotărât că îmi place mult mai mult apa lichidă decât chestia asta îngheţată.

— Mie nu-mi place nici una, nici cealaltă, îi răspunse Rachel. Când eram copil am căzut într-o copcă făcută în gheaţă. De atunci mi-e frică de apă.

Tolland o privi cu simpatie:

— Îmi pare rău să aud aşa ceva. După ce terminăm aici, va trebui să-mi faci o vizită pe Goya. O să-ţi schimb părerea în legătură cu apa. Îţi promit.

Invitaţia o surprinse. Goya era nava de cercetare a lui Tolland, renumită atât pentru rolul pe care îl avea în Amazing Seas, cât şi pentru reputaţia de a fi una dintre navele cu cel mai bizar aspect. Rachel ştia că îi va fi greu să refuze o asemenea invitaţie, deşi o neliniştea profund.

— Acum e ancorată la douăzeci de kilometri de New Jersey, continuă Tolland, luptându-se cu crampoanele.

— Pare un loc neplăcut.

— Nicidecum. Atlanticul e un loc incredibil. Tocmai ne pregăteam să filmăm un nou documentar când am fost întrerupt într-un mod atât de brutal de preşedinte.

Rachel izbucni în râs:

— Să filmezi un documentar despre ce?

— Sphyma mokarran şi megafisuri oceanice.

Rachel se strâmbă:

— Mă bucur că am întrebat.

Tolland isprăvi de montat crampoanele şi îşi ridică privirea:

— Serios, voi filma în zonă câteva săptămâni. Washingtonul nu e foarte departe de coasta din Jersey. Vino când te întorci acasă. N-are rost să te temi de apă pentru tot restul vieţii. Echipajul meu o să întindă covorul roşu pentru tine.

Îl întrerupse vocea mânioasă a lui Norah Mangor:

— Mergem afară sau mă duc să vă aduc vouă nişte lumânări şi şampanie?

Gabrielle Ashe habar n-avea ce sens aveau documentele împrăştiate acum pe biroul lui Marjorie Tench. Stiva includea fotocopii ale unor scrisori, faxuri, transcrieri ale unor convorbiri telefonice, şi toate păreau să susţină acuzaţia că senatorul Sexton purta tratative secrete cu diverse companii aerospaţiale private.

Tench îi împinse câteva fotografii alb-negru către Gabrielle:

— Presupun că îţi sunt necunoscute!

Gabrielle se uită la poze. Primul instantaneu îl arăta pe senator coborând dintr-un taxi într-un soi de garaj subteran. "Sexton nu merge niciodată cu taxiul." Al doilea instantaneu era luat de la mare distanţă şi îl prezenta pe Sexton urcând într-o dubă albă, parcată. În dubă părea să-l aştepte un bărbat în vârstă.

— Cine e? se interesă Gabrielle, bănuind că fotografiile sunt contrafăcute.

— Un tip tare de la SFF.

Gabrielle părea oarecum în cumpănă:

— The Space Frontier Foundation?

SFF era un soi de sindicat al companiilor aerospaţiale private. Reprezenta interesele antreprenorilor aerospaţiali, ale întreprinzătorilor şi ale fondurilor de investiţii cu capital de risc — practic orice entitate privată care voia să iasă în spaţiu. Toţi adoptaseră atitudini critice faţă de NASA, argumentând că programul spaţial american implica practici de afaceri necinstite pentru a împiedica firmele private de la lansarea propriilor misiuni în spaţiu.

— SFF, continuă Tench, reprezintă acum peste o sută de corporaţii importante, unele foarte bogate, care aşteaptă nerăbdătoare ratificarea Actului de Promovare a Comercializării Spaţiului.

Gabrielle medită la cele aflate. Din raţiuni evidente, SFF era un sprijinitor puternic al campaniei lui Sexton, deşi senatorul avusese grijă să nu stea prea aproape de ei, din pricina tacticilor dubioase de lobby promovate de aceştia. SFF publicase recent un protest exploziv, în care spunea că NASA era, de fapt, un "monopol ilegal", a cărui capacitate de a opera în pierdere şi de a continua să rămân în afaceri reprezenta o competiţie incorectă faţă de firmele private. În conformitate cu SFF, oricând AT T avea nevoie de lansarea unui satelit de telecomunicaţii, mai multe companii aerospaţiale private puteau oferi serviciul la un preţ rezonabil de 50 de milioane de dolari. Din nefericire, NASA intervenea întotdeauna şi se oferea să lanseze satelitul pentru doar 25 de milioane de dolari, chiar dacă toate costurile serviciului erau de cinci ori mai mari! "Operarea cu pierderi este o cale prin care NASA îşi menţine monopolul asupra spaţiului, acuzau avocaţii SFF. Iar plătitorii de taxe rămân să tragă ponoasele."

— Această poză dezvăluie faptul că senatorul are întâlniri secrete cu o organizaţie care reprezintă întreprinderile spaţiale private, continuă Tench, făcând semn înspre alte documente de pe birou. Noi deţinem şi memo-uri interne SFF prin care se face apel la strângerea de sume mari de bani de la companiile membre, sume aproape egale cu valoarea lor de piaţă, care să fie transferate în conturi controlate de senatorul Sexton. De fapt, aceste agenţii spaţiale private se raliază pentru a-l instala pe Sexton la Casa Albă. Pot doar să presupun că el a fost de acord să promulge legea şi să privatizeze NASA în caz că e ales.

Gabrielle privi teancul de hârtii. Continua să ezite:

— Vă aşteptaţi ca eu să cred că există dovezi la Casa Albă care să demonstreze că principalul ei contracandidat este implicat în finanţări ilegale de campanii electorale şi că, din cine ştie ce motiv, dumneavoastră ţineţi totul secret?

— Dar ce crezi?

Gabrielle se uită înfuriată la interlocutoare:

— Ca să fiu sinceră, Cunoscându-vă talentul pe care îl aveţi în operaţiuni de manipulare, mi se pare mai logic să încercaţi să mă duceţi de nas cu documente contrafăcute şi cu fotografii create de un tehnician priceput de la Casa Albă şi de computerul lui ultraperformant.

— Ar fi posibil, recunosc. Dar nu e adevărat.

— Nu? Atunci cum aţi obţinut toate aceste documente interne ale companiilor? Resursele necesare pentru furtul acestor probe de la atâtea companii depăşesc chiar şi posibilităţile Casei Albe.

— Ai dreptate. Informaţiile au venit aici sub forma unui cadou nesolicitat.

Gabrielle era acum complet pierdută.

— Oh, da, continuă Tench, avem o mulţime de astfel de informaţii. Preşedintele are mulţi aliaţi politici puternici, care ar vrea să-l vadă în continuare la Casa Albă. Aminteşte-ţi că senatorul tău vrea reduceri în toate locurile — multe dintre ele chiar aici, în Washington. Senatorul Sexton n-are nici un fel de scrupule în citarea bugetului încărcat al FBI-ului ca exemplu de depăşire a cheltuielilor bugetare. A îndreptat câteva atacuri şi împotriva IRS. Poate că cineva din aceste două organisme s-a supărat.

Gabrielle pricepu aluzia. Oamenii din FBI şi din IRS aveau mijloace de a obţine astfel de informaţii, pe care le puteau trimite apoi către Casa Albă ca un cadou de sprijinire a realegerii preşedintelui. Ce nu putea să creadă Gabrielle însă era că senatorul Sexton s-ar fi angajat în finanţări ilegale.