— Este o linie publică. Nu e securizată.

— Nu, doamnă. Dar la capătul celălalt linia este deschisă. Este un radiofon. Trebuie să vorbească imediat cu preşedintele.

— În direct, în nouăzeci de secunde!

Tench se uită la telefon şi întinse o mână ca de păianjen.

— Dă-mi receptorul!

Centralista ezită.

— Domnişoara Sexton vrea să vorbească doar cu preşedintele Herney. Mi-a spus să amân conferinţa de presă dacă e nevoie până vorbeşte cu el. Am asigurat-o…

Tench făcu un pas înspre femeie şi vorbi cu o voce ajunsă o şoaptă ameninţătoare:

— Hai să-ţi explic cum stă treaba. Tu nu primeşti ordine de la fata adversarului preşedintelui, ci de la mine. Te asigur că mai aproape de preşedinte nu vei ajunge până ce nu aflu ce naiba se întâmplă.

Centralista se uită spre preşedinte, care era acum înconjurat de tehnicieni cu microfoane, stilişti şi mai mulţi membri ai personalului care treceau în revista cu el ultimele detalii ale discursului.

— Şaizeci de secunde! ţipă regizorul.

La bordul submarinului, Rachel Sexton se plimba nervoasă prin încăperea strâmtă, când, în sfârşit, auzi un păcănit la celălalt capăt al liniei.

O voce răguşită i se adresă:

— Alo?

— Preşedintele Herney? izbucni Rachel.

— Marjorie Tench, o corectă vocea. Sunt principalul consilier al preşedintelui. Oricine ai fi, trebuie să te avertizez că telefoanele în glumă adresate Casei Albe violează…

"Pentru numele lui Dumnezeu!"

— Nu e o glumă! Aici e Rachel Sexton. Sunt ofiţerul de legătură cu NRO şi…

— Ştiu foarte bine cine este Rachel Sexton, cucoană! Mă îndoiesc că eşti dumneata aceea. Ai sunat la Casa Albă pe o linie nesecurizată, pretinzându-mi să întrerup o transmisie prezidenţială importantă. Ăsta cu greu poate fi numit un mod de operare corect pentru cineva care…

— Ascultă, se înfurie Rachel, ţi-am instruit întregul personal despre un meteorit cu câteva ore în urmă. Stăteai în primul rând. M-ai văzut pe un ecran de pe biroul preşedintelui! Mai ai vreo întrebare?

Tench tăcu o clipă:

— Ce înseamnă toate astea, domnişoară Sexton?

— Înseamnă că trebuie să-l opreşti pe preşedinte! Informaţiile lui despre meteorit sunt eronate! Tocmai am aflat că meteoritul a fost inserat pe sub gheţar! Nu ştiu de către cine şi nu ştiu de ce! Dar lucrurile nu sunt ceea ce par! Preşedintele va face un anunţ complet eronat, şi eu vă sfătuiesc din toată inima…

— Ia stai o clipă!

Tench îşi coborî vocea:

— Îţi dai seama ce spui?

— Da! Cred că directorul administrativ al NASA a regizat un soi de fraudă la scară mare, iar preşedintele Herney va fi prins în cursă. Trebuie măcar să amâni totul cu zece minute, ca să-i pot explica ce se întâmplă aici. Cineva a încercat să mă ucidă, pentru numele lui Dumnezeu!

Vocea lui Tench deveni de gheaţă:

— Domnişoară Sexton, am să-ţi dau un avertisment. Dacă te-ai răzgândit în privinţa rolului tău în ajutorul dat Casei Albe în această campanie, ar fi trebuit să meditezi mai bine cu mult înainte de a certifica datele despre meteorit pentru preşedinte.

— Cee???

"Oare măcar mă ascultă?"

— Sunt revoltată de atitudinea dumitale. Folosirea unei linii nesecurizate este o cascadorie ieftină. Sugerezi că datele despre meteorit au fost trucate? Ce fel de ofiţer de informaţii foloseşte un radiofon pentru a apela Casa Albă şi a discuta despre informaţii secrete? E clar că dumneata speri ca acest mesaj să fie interceptat de cineva.

— Norah Mangor a plătit cu viaţa pentru asta! Doctorul Ming este şi el mort. Trebuie să-l avertizezi…

— Opreşte-te acum! Nu vreau să ştiu care ţi-e jocul, dar îţi reamintesc — şi oricui se întâmplă să intercepteze acest apel — că suntem în posesia unor depoziţii înregistrate pe bandă video ale unor oameni de ştiinţă de vârf ai NASA, ale câtorva oameni de ştiinţă civili de renume şi a dumitale înseţi, domnişoară Sexton, toate certificând că datele despre meteorit sunt corecte. Nu pot decât să-mi imaginez de ce îţi schimbi acum depoziţia. Oricare ar fi motivul, consideră-te eliberată din slujba de la Casa Albă chiar din această clipă, iar dacă vei încerca să mânjeşti această descoperire cu alte acuzaţii de fraudă, te asigur că NASA şi Casa Albă te vor da în judecată pentru defăimare atât de repede, încât nici măcar nu vei apuca să-ţi faci bagajul înainte de a intra la închisoare.

Rachel deschise gura, dar nu reuşi să scoată o vorbă:

— Zach Herney a fost generos cu tine, izbucni Tench. Ca să fiu cinstită, chestia asta miroase a cascadorie publicitară ieftină de tip Sexton. Las-o moartă chiar acum, sau te dăm în judecată! Ţi-o jur!

Legătura telefonică se întrerupse.

Rachel continua să stea cu gura căscată atunci când căpitanul bătu în uşă.

— Domnişoară Sexton? rosti el, băgându-şi capul pe uşă. Recepţionăm un semnal slab de la Radioul Naţional Canadian. Preşedintele Zach Herney tocmai şi-a început conferinţa de presă.

Stând pe podium în Sala de briefing a Casei Albe, Zach Herney simţea toată căldura care venea de la reflectoare şi ştia că întreaga lume îl urmărea. Scurta informare emisă de Biroul de Presă al Casei Albe declanşase o adevărată agitaţie în universul mass-media. Cei care nu auziseră de acea informare la televiziune, radio sau la buletinele de ştiri online fuseseră inevitabil puşi la curent de vecini, colegi de serviciu sau familii. Până la ora opt, toată lumea care nu locuia în vreo peşteră izolată făcuse speculaţii în privinţa mesajului prezidenţial. În baruri şi în camere de zi de pe întreaga planetă, milioane de oameni stăteau aplecaţi asupra televizoarelor aşteptând cu nerăbdare.

În astfel de momente, când se afla faţă în faţă cu întreaga lume, Zach Herney simţea greutatea poziţiei sale. Oricine afirma că puterea nu crea dependenţă nu o experimentase niciodată cu adevărat. Când îşi începu discursul, Herney sesiză însă că lipsea ceva. Nu era genul de om care să aibă trac, aşa că unda de îngrijorare resimţită acum în suflet îl uluia.

"De vină este audienţa covârşitoare", căută el să se liniştească. Şi totuşi era vorba de altceva. Instinctul. Ceva ce zărise.

Un lucru extrem de nesemnificativ, şi totuşi…

Îşi propuse să uite. Nu era nimic. Şi totuşi nu dispărea.

"Tench."

Cu câteva clipe în urmă, în vreme ce Herney se pregătea să urce la pupitru, o zărise pe Marjorie Tench în holul galben, vorbind la telefon fără fir. Lucrul era ciudat în sine, dar ciudăţenia era accentuată de faptul că stătea lângă ea centralista Casei Albe, cu un chip alb de îngrijorare. Herney nu auzea ce discuta Tench, dar putea vedea că subiectul era tensionat. Tench discuta cu o vehemenţă şi cu o mânie pe care preşedintele rareori le remarcase — chiar şi din partea ei. Se opri o clipă şi îi căută întrebător privirea.

Tench îi arătă degetele mari în sus. Herney n-o mai zărise nici dată pe Tench făcând un asemenea gest. A fost ultima imagine din mintea lui în vreme ce era împins către pupitru.

Pe covorul albastru din zona de presă a habisferei NASA, administratorul Lawrence Ekstrom şedea la mijlocul mesei lungi de simpozioane, înconjurat de oficialităţi şi oameni de ştiinţă NASA. Pe un monitor din faţa lor se transmitea în direct cuvântul de deschidere al preşedintelui. Restul angajaţilor de la NASA se găseau îngrămădiţi în jurul altor monitoare, fremătând de nerăbdare la vederea comandantului lor suprem care deschidea conferinţa de presă.

— Bună seara, rosti Herney, părând neobişnuit de rigid. Mă adresez acum conaţionalilor mei şi prietenilor noştri din întreaga lume…

Ekstrom privi spre imensa rocă înnegrită aşezată chiar în faţa lui. Ochii i se îndreptară spre un alt monitor de control, unde se văzu pe sine, înconjurat de personalul cel mai înalt autorizat, pe fundalul unui drapel american imens şi al siglei NASA. Luminile confereau scenei un aer de tablou neomodernist — cei doisprezece apostoli la cina cea de taină. Zach Herney transformase toată povestea într-un spectacol politic. "Herney n-avea de ales", îşi zise directorul administrativ. Se simţea ca un tele-evanghelist care îl vindea pe Dumnezeu maselor.