Corky şi Tolland schimbară priviri cu subînţeles. Tolland îşi aşeză mâna pe umărul lui Rachel şi o îndemnă:

— Răsuceşte-o!

Rachel se conformă, astfel încât să vadă cealaltă parte a discului. Îi trebui doar o secundă ca să priceapă întru totul ceea ce vedea.

Atunci adevărul o izbi ca un tren în mare viteză:

«Imposibil!", voi ea să exclame. Cu toate astea, în timp ce privea atenţie piatra, îşi dădu seama că definiţia pe care ea o dăduse "imposibilului" tocmai se schimbase pentru totdeauna. Încastrată în piatră se vedea o formă care într-o rocă terestră ar fi fost socotită banală, dar care într-un meteorit ar fi fost de neconceput.

— Este…, începu Rachel, aproape incapabilă să continue. Este… o insectă! Meteoritul ăsta conţine fosila unei insecte!

Corky şi Tolland radiau amândoi de satisfacţie:

— Bine aţi venit la bord, zise Corky.

Rachel amuţi pe moment,din cauza torentului de emoţii care o încercau. Cu toată uluiala însă, vedea clar, dincolo de orice îndoială, că acea fosilă fusese odinioară un organism biologic viu. Forma pietrificată avea cam şapte centimetri lungime şi părea a fi o ramură primitivă a unui cărăbuş uriaş sau a unei insecte târâtoare. Şapte perechi de picioruşe stăteau ghemuite sub o carapace exterioară protectivă, iar aceasta părea la rândul ei segmentată în plăci, ca în cazul unui arici.

Simţea cum o apucă ameţeala:

— O insectă din spaţiu…

— Este un izopod,o corectă Corky.Insectele au trei perechi de picioare, nu şapte.

Rachel nici măcar nu-l auzi. Capul i se învârtea tot mai tare, pe măsură ce studia fosila din faţa ei.

— Se poate vedea clar, continuă Corky, cum carapacea dorsală este segmentată în plăci, aşa cum sunt gândăceii tereştri, şi totuşi cele două apendice proeminente asemănătoare unei cozi aduc fosila mai aproape de cea a unui păduche.

Rachel deja nu-l mai auzea pe Corky.Clasificarea speciilor era complet irelevantă. Piesele puzzle-ului începeau să se potrivească într-un mod năucitor — secretomania preşedintelui, emoţia celor de la NASA…

"E o fosilă în meteoritul ăsta! Nu doar un soi de bacterie, ci o formă de viaţă avansată! Dovada că există viaţă şi altundeva în univers!"

Înainte cu zece minute de debutul dezbaterii de la CNN, senatorul Sexton se întreba cum de fusese atât de fraier încât să-şi facă vreo grijă. Ca oponent, Marjorie Tench fusese clar supraestimată.

În ciuda reputaţiei de viclenie nemiloasă a principalului consilier prezidenţial, femeia se dovedea a fi mai degrabă o oaie de sacrificiu decât un adversar valoros.

Categoric, la începutul conversaţiei Tench adoptase o tactică agresivă atacând platforma electorală a senatorului ca fiind îndreptată împotriva femeilor, însă, exact atunci când păruse a strânge mai bine şurubul, Tench comisese o greşeală din neglijenţă. În vreme ce întreba cum se aştepta senatorul să finanţeze îmbunătăţirile sistemului de educaţie fără a creşte taxele, femeia făcuse o aluzie perfidă la obsesia lui Sexton legată de NASA.

Deşi NASA constituia un subiect pe care Sexton intenţiona oricum să îl abordeze către sfârşitul dezbaterii, Marjorie Tench deschisese cutia Pandorei mai devreme. "Idioata!"

— Dacă tot aţi pomenit despre NASA, profită Sexton de ocazie, puteţi comenta zvonurile pe care le tot aud legate de faptul că NASA a suferit recent un nou eşec?

Marjorie Tench nici măcar nu clipi:

— Mă tem că eu nu am auzit acel zvon.

Vocea ei spartă, de fumătoare, era aspră precum glaspapirul.

— Aşadar, nici un comentariu?

— Mă tem că nu.

Sexton nu-şi mai încăpea în pene. În universul mass-media, expresia "nici un comentariu" se traducea uşor prin "vinovat".

— Înţeleg, reluă Sexton. Şi ce îmi puteţi spune despre zvonul referitor la o întâlnire secretă de urgenţă dintre preşedinte şi directorul administrativ al NASA?

De această dată, Tench păru surprinsă:

— Nu prea ştiu la care dintre întâlniri vă referiţi. Preşedintele are destul de multe.

— Bineînţeles că are.

Sexton decise să atace direct:

— Domnişoară Tench, sunteţi o persoană care sprijină din tot sufletul agenţia spaţială, nu?

Tench oftă, părând sătulă de obsesia senatorului:

— Cred în importanţa păstrării avantajului tehnologic american — indiferent dacă acesta ţine de resortul militar, industrial, al Serviciilor Secrete sau al telecomunicaţiilor. NASA face cu siguranţă parte din această viziune. Da.

Sexton o zărea pe Gabrielle în cabina de producţie cum îi face semn din ochi să o lase mai moale, dar senatorul adulmecase deja mirosul sângelui:

— Mă faceţi curios, stimată domnişoară. Influenţa dumneavoastră este cea care îl determină pe preşedinte să acorde mereu ajutor acestei agenţii aflate în suferinţă?

Tench clătină din cap:

— Nu. Preşedintele este şi el un adept fervent al NASA. Ia deciziile de unul singur.

Sexton nu-şi putea crede urechilor. Tocmai îi oferise lui Marjorie Tench o ocazie de a-l scuza parţial pe preşedinte prin acceptarea responsabilităţii ei personale pentru o parte din finanţarea NASA. În loc de a profita de ocazie, Tench aruncase totul în cârca preşedintelui. "Preşedintele ia singur deciziile." Părea că Tench încerca deja să se distanţeze de o campanie electorală dezastruoasă. Nici o surpriză. În definitiv, după ce praful se va fi aşezat, Marjorie Tench avea să fie în căutarea unei slujbe.

În următoarele minute, cei doi îşi parară reciproc loviturile. Tench încercă mai multe tentative patetice de a schimba subiectul, însă Sexton insista asupra bugetului alocat NASA.

— Domnule senator, încercă să argumenteze Tench, vreţi să tăiaţi bugetul NASA, însă aveţi idee câte slujbe din domeniul high-tech se vor pierde?

Sexton aproape că îi râse femeii în faţă. "Fătuca asta chiar este considerată cea mai sclipitoare minte din Washington?" Tench mai avea în mod clar de învăţat câte ceva despre demografia americană. Slujbele din sectorul high-tech erau irelevante în raport cu numărul uriaş de gulere albastre din ţară.

Sexton atacă:

— Vorbim de economii de miliarde aici, Marjorie, iar dacă rezultatul este acela că o mână de oameni de ştiinţă de la NASA trebuie să se urce în BMW-urile lor şi să îşi pună talentele la dispoziţie în altă parte, atunci asta e. Eu sunt hotărât să fiu foarte atent cu cheltuielile!

Marjorie Tench tăcu,de parcă încerca să-şi revină de pe urma loviturii.

Gazda CNN interveni:

— Domnişoară Tench, vreo reacţie?

Femeia îşi drese glasul, într-un târziu, şi vorbi:

— Cred că sunt doar surprinsă să aflu că domnul Sexton ia o poziţie anti-NASA atât de categorică.

Sexton îşi miji ochii. "Frumoasă încercare, cucoană."

— Eu nu sunt anti-NASA şi resping orice acuzaţie în acest sens. Pur şi simplu spun că bugetul NASA este concludent pentru a ilustra genul de risipă pe care o promovează preşedintele dumitale. NASA a declarat că poate construi naveta spaţială cu un preţ de cinci miliarde; a costat, de fapt, douăsprezece miliarde. A mai spus că poate construi staţia spaţială cu un preţ de opt miliarde; acum a ajuns la o sută de miliarde.

— Americanii sunt lideri, contraatacă Tench, pentru că noi ne fixăm obiective ambiţioase şi nu renunţăm nici măcar în vremuri grele.

— Chestia asta cu mândria naţională nu mă impresionează deloc, Marge. NASA şi-a depăşit bugetul de trei ori în ultimii doi ani şi s-a îndreptat spre preşedinte cu coada între picioare, cerând alţi bani ca să-şi repare greşelile. Poate fi vorba, în acest context, de mândrie naţională? Dacă vrei să discuţi despre aşa ceva, atunci hai să vorbim despre şcoli puternice. Să vorbim despre sistemul de sănătate. Să vorbim despre copiii deştepţi care cresc într-o ţară a tuturor posibilităţilor. Asta este mândria naţională!

Tench răbufni: