— Aproape…

Crampoanele lui Rachel cedară. Bucăţile de metal se rupseră de pe talpa cizmelor ei şi zburară înapoi în noapte, trecând peste Corky. Balonul zvâcni imediat înainte, trimiţându-i pe Rachel şi pe Tolland împreună într-o parte. Tolland scăpă clema din mână.

— La dracu!

Ca şi cum s-ar fi înfuriat că fusese pentru moment încetinit, balonul porni şi mai vijelios înainte, trăgându-i şi mai abitir către ocean. Rachel ştia că se apropiau cu repeziciune de creastă, deşi pericolele îi pândeau chiar şi înainte de prăpastie. În calea lor se înălţau trei ridicaturi enorme de zăpadă. Chiar protejată fiind de un costum Mark IX, momentul lansării cu mare viteză peste movilele de zăpadă o umplea de groază.

Luptându-se disperată cu harnaşamentul, Rachel încercă să găsească o cale de a elibera balonul. Abia atunci auzi pocnetul ritmat — ţăcănitul rapid al metalului uşor care se izbeşte de platforma de gheaţă.

Toporul.

Cuprinsă de panică, uitase complet de toporul de gheaţă prins de centură. Unealta uşoară de aluminiu se bălăngănea pe lângă picior. Rachel îşi ridică privirea înspre clema de prindere de pe balon. Nailon gros, de sarcină grea. Se întinse, încercând disperată să apuce toporul. Prinse mânerul şi îl trase înspre ea, întinzând de coarda elastică de prindere. Continuând să stea într-o parte, Rachel încercă să-şi ridice braţele deasupra capului, apăsând cu muchia ascuţită a toporului pe coarda groasă. Stângace, începe să taie coarda, de parcă ar fi folosit un ferăstrău.

— Da! strigă Tolland, căutând acum şi el toporul pe care-l avea legat la picior.

Alunecând pe o parte, Rachel se întinse cât putu de mult. Materialul corzii era unul extrem de rezistent, iar fâşiile de nailon cedau cu mare greutate. Tolland apucă toporul lui, se răsuci, întinse braţele deasupra capului şi încercă să taie de dedesubt, exact în acelaşi loc. Lamele încovoiate se îngemănară. Coarda începu să se subţieze acum din două părţi.

"O să reuşim, îşi zise Rachel. Chestia asta o să se rupă!"

Pe neaşteptate, mingea argintie a balonului din faţa lor zvâcni în sus ca şi cum ar fi atins o platformă de lansare. Spre groaza ei, Rachel îşi dădu seama că balonul urmărea pur şi simplu conturul solului.

Ajunseseră.

Ridicăturile de zăpadă.

Zidul alb se ivi cu doar o secundă înainte de a-l atinge. Lovitura simţită în coaste o făcu pe Rachel să se zbată, fiindcă rămăsese fără suflu, şi toporul îi căzu din mâini. Ca un schior pe apă care e tras pe o platformă de lansare, Rachel îşi simţi corpul târât spre culmea dâmbului şi aruncat în aer. Ea şi Tolland se treziră brusc catapultaţi într-o vâltoare ameţitoare de aer. Canalul dintre dâmburi se întindea undeva, departe sub ei, însă cablul de remorcare continua să se ţină puternic, trăgându-le corpurile cu viteză în sus şi purtându-i cu siguranţă dincolo de primul canal. Pentru o clipă, Rachel zări ce îi aştepta în faţă. Încă două ridicături, un platou scurt, apoi prăpastia către ocean.

Ca şi cum ar fi simţit teroarea din sufletul lui Rachel, urletul ascuţit al lui Corky Marlinson sfâşie aerul. Undeva, în spatele lor, Corky se trezise aruncat peste primul dâmb. Toţi trei pluteau acum în aer, balonul trăgându-i în sus ca un animal sălbatic înnebunit care vrea să scape de capcana vânătorilor.

Brusc, în noapte se auzi un zgomot făcut de o plesnitură, ca un foc de armă. Coarda subţiată cedă din pricina greutăţii celor trei, iar capătul ei rupt o plesni pe Rachel drept în faţă. Într-o fracţiune de secundă, se treziră căzând de la înălţime. Undeva, deasupra capului lor, balonul ţâşni scăpat de sub orice control… năpustindu-se către apele oceanului.

Prinşi în carabiniere şi harnaşamente, Tolland şi Rachel se prăvăliră înapoi spre sol. Pe măsură ce vârful alb al celui de-al doilea dâmb se apropia cu repeziciune, Rachel se pregăti pentru a întâmpina impactul. Ratând pe puţin vârful celui de-al doilea dâmb, se prăbuşiră pe panta descendentă. Impactul fu atenuat de costume şi de panta dâmbului. În vreme ce universul din jur se transforma într-o masă nedefinită de braţe, picioare şi gheaţă, Rachel simţi cum zboară de-a lungul pantei către canalul central de gheaţă. Din instinct, îşi întinse braţele şi picioarele pentru a încetini înainte de a atinge următorul dâmb. Simţi cum încetinesc, însă prea lent. În câteva secunde, ea şi Tolland se rostogoleau pe panta ascendentă a celui de-al treilea dâmb. În vârf îi aşteptă un alt moment de imponderabilitate. După aceea, cuprinsă de panică, Rachel simţi cum alunecă din nou în jos de cealaltă parte a dâmbului, către platoul final… ultimii douăzeci şi cinci de metri ai gheţarului Milne.

Alunecând spre creastă, Rachel simţea cum Corky trage de coardă. Ştia că viteza lor se reduce. Însă mai ştia şi că era un pic prea târziu. Capătul gheţarului alerga acum înspre ei. Rachel ţipă îngrozită.

Şi atunci se întâmplă.

Marginea gheţarului alunecă de sub ei. Ultimul lucru pe care şi-l aminti Rachel era că se prăbuşea.

Westbrooke Place Apartments sunt situate la adresa 2201 N Street NW şi sunt cunoscute ca fiind una dintre puţinele adrese extrem de corecte din Washington. Gabrielle trecu grăbită prin uşa rotativă şi întră în holul de marmură, unde se auzea zgomotul unei cascade în miniatură.

Portarul clădirii păru surprins să o vadă.

— Domnişoară Ashe? Nu ştiam că treceţi pe aici în seara asta!

— Am întârziat!

Gabrielle se grăbi să semneze în registrul de vizitatori. Ceasul mare de deasupra biroului arăta 6.22 P.M.

Portarul se scărpină în creştet:

— Senatorul mi-a dat o listă, dar dumneavoastră nu sunteţi…

— Întotdeauna uită oamenii care îl ajută cel mai mult.

Schiţă un zâmbet fugar şi porni repede spre lift.

Portarul părea stingherit:

— Mai bine aş suna.

— Mersi, îi răspunse ea, urcându-se în lift.

"Telefonul senatorului e scos din priză."

După ce ajunse la etajul nouă, Gabrielle ieşi iute şi porni de-a lungul holului elegant. Când ajunse în capăt, văzu că uşa senatorului Sexton era păzită de un vânjos însoţitor de escortă — eufemistic botezat bodyguard. Tipul părea plictisit. Dacă Gabrielle era surprinsă că îl vede la datorie, tipul păru de-a dreptul uluit de vizita ei. Sări în picioare imediat ce o văzu.

— Ştiu, zise Gabrielle, apropiindu-se din ce în ce mai mult. E o seară P.E. Nu vrea să fie deranjat.

Paznicul dădu din cap:

— Mi-a dat ordine foarte stricte ca nici un vizitator…

— E o urgenţă!

Bărbatul îşi postă imensul lui trup în dreptul uşii:

— Are o întâlnire privată.

— Zău?

Gabrielle ridică dosarul roşu de sub braţ şi îi flutură sigiliul Casei Albe prin faţa ochilor:

— Tocmai vin din Biroul Oval. Trebuie să îi dau senatorului această informaţie. Amicii lui de petrecere vor trebui să se lipsească de el câteva minute. Acum, lasă-mă să intru!

Paznicul păru că se înmoaie când văzu sigiliul Casei Albe pe dosar.

"Nu mă face să îl deschid", se rugă Gabrielle în gând.

— Lăsaţi dosarul, zise el. I-l duc eu!

— I-l duci tu pe naiba! Am ordin direct de la Casa Albă să îi înmânez personal acest dosar. Dacă nu vorbesc imediat cu el, mâine dimineaţă ne putem căuta cu toţii de lucru. Înţelegi?

Paznicul stătea în cumpănă. Gabrielle îşi dădu seama că senatorul fusese neobişnuit de categoric în privinţa intimităţii în seara asta. Păşi hotărâtă înainte. Ţinând dosarul cu sigiliul drept în ochii lui, Gabrielle îşi coborî vocea până la nivelul unei şoapte şi îi spuse cuvintele de care se temeau toate persoanele angajate în securitate din Washington:

— Nu înţelegi situaţia!

Personalul care se ocupa cu paza politicienilor nu înţelegea niciodată situaţia, un fapt urât de toţi. Erau, la urma urmei, doar nişte purtători închiriaţi de arme, ţinuţi în necunoştinţă de cauză şi niciodată siguri dacă să respecte ordinele cu fermitate sau să rişte pierderea slujbei datorită ignorării prosteşti a unei crize evidente.