Rachel tăcea, privind în gol spre cabina de pilotaj a avionului G4, în vreme ce aeronava zbura spre sud, de-a lungul coastei canadiene a golfului St. Lawrence. Tolland stătea în apropiere şi discuta Corky. În ciuda dovezilor care atestau autenticitatea meteoritului, admiterea, de către Corky, a faptului că nivelul conţinutului de nichel ieşea din gama de valori medii prestabilite servise la resuscitarea bănuielilor iniţiale ale lui Rachel. Plantarea secretă a unui meteorit sub gheaţă nu avea sens decât ca parte integrantă a unei fraude strălucit concepute.

Cu toate astea, dovezile ştiinţifice rămase sugerau validitatea meteoritului.

Rachel se întoarse de la fereastră şi privi mostra în formă de disc din mâna ei. Micile condrule luceau. Tolland şi Corky discutau de ceva vreme pe marginea acestor condrule, vorbind în termeni ştiinţifici mai presus de puterea de înţelegere a lui Rachel — niveluri echilibrate de olivine, matrici de sticlă metastabile şi reomogenizare metamorfică. Cu toate astea, bilanţul era evident: Corky şi Tolland erau de acord că acele condrule aveau în mod clar o provenienţă meteoritică. Nici urmă de îndoială asupra acestei informaţii.

Rachel învârti mostra în formă de disc în mână, plimbându-şi un deget peste marginea unde se vedea o porţiune a crustei de fuziune. Înnegrirea părea relativ proaspătă — cu siguranţă nu putea fi veche de trei secole -, deşi Corky îi explicase că meteoritul fusese ermetic sigilat în gheaţă şi evitase eroziunea atmosferică. Părea logic. Rachel văzuse programe la televizor în care se prezentau rămăşiţe umane scoase din gheaţă după patru mii de ani, iar pielea lor părea aproape intactă.

Studiind crusta de fuziune, un gând ciudat îi trecu prin minte — o anumită informaţie importantă fusese omisă. Rachel se întrebă dacă fusese vorba doar despre o omisiune în datele care îi fuseseră livrate ei sau uitase cineva să îi menţioneze acest aspect.

Se întoarse brusc spre Corky:

— A datat cineva crusta de fuziune?

Corky privi nedumerit spre ea:

— Ce?

— A datat cineva arsura? Cu alte cuvinte, ştim cu siguranţă că arsura de pe rocă a apărut exact la data evenimentului Jungersol?

— Îmi pare rău, îi răspunse Corky, dar e imposibil de datat. Oxidarea şterge toţi markerii izotopici necesari. În plus, ratele de înjumătăţire ale radioizotopilor sunt prea lente pentru a se măsura ceva sub cinci sute de ani.

Rachel se gândi câteva clipe, înţelegând acum de ce datarea surii nu făcea parte din date.

— Aşadar, din câte ştim, această rocă ar fi putut arde în Evul Mediu sau azi-noapte, corect?

Tolland chicoti:

— Nimeni nu a afirmat că ştiinţa are chiar toate răspunsurile.

Rachel îşi lăsă gândurile să rătăcească în voie:

— O crustă de fuziune este, în esenţă, doar o arsură extrem de severă. Din punct de vedere tehnologic, arsura de pe această piatră ar fi putut apărea oricând în ultima jumătate de secol, în moduri complet diferite.

— Greşit, o întrerupse Corky. Arsură în moduri complet diferite? Nu. Arsură într-un singur mod. Căderea prin atmosferă.

— Nu există altă posibilitate? Cum ar fi într-un furnal?

— Un furnal? se miră Corky. Aceste mostre au fost examinate sub lupa unui microscop electronic. Chiar şi cel mai curat furnal terestru ar fi lăsat reziduuri combustibile pe piatră — nucleare, chimice, combustibil fosil. Uită de asta! Şi cum rămâne cu striaţiile de la trecerea prin atmosferă? Astea nu se obţin într-un furnal.

Rachel uitase complet de striaţiile de pe meteorit. Acestea indicau cu adevărat o cădere prin atmosferă.

— Ce ziceţi de un vulcan? se aventură ea. Un produs al unei erupţii violente?

Corky clătină din cap:

— Arsura e mult prea curată.

Rachel privi spre Tolland. Oceanograful încuviinţă:

— Îmi pare rău, am avut ceva experienţe cu vulcani, atât deasupra, cât şi dedesubtul nivelului apelor. Corky are dreptate. Produsele de ejecţie vulcanică sunt pătrunse de zeci de toxine — dioxid de carbon, dioxid de sulf, sulfuri hidrogenate, acid clorhidric. Toate acestea ar fi fost detectate de mijloacele noastre electronice de scanare. Că ne place sau nu, acea crustă de fuziune este rezultatul unei arsuri curate de fricţiune atmosferică.

Rachel oftă şi se uită din nou pe fereastră. "O arsură curată." Fraza o lovi în moalele capului. Se întoarse spre Tolland:

— Ce vrei să spui prin arsură curată?

Tolland ridică din umeri:

— Pur şi simplu că sub lupa unui microscop electronic nu am zărit resturi de elemente combustibile, aşa că ştim că încălzirea a fost provocată de energie cinetică şi de frecare, mai degrabă decât de elemente chimice sau nucleare.

— Păi dacă n-aţi descoperit elemente combustibile străine, atunci ce aţi descoperit? Mai exact, care a fost compoziţia crustei de fuziune?

— Am descoperit exact ceea ce ne aşteptam să descoperim, îi răspunse Corky. Elemente atmosferice pure: azot, oxigen, hidrogen. Fără hidrocarburi. Fără sulfuri. Fără acizi vulcanici. Nimic aparte. Toate chestiile pe care le vedem la căderea meteoriţilor prin atmosferă.

Rachel se lăsă pe spate în scaun, cufundată în gânduri.

Corky se aplecă în faţă, ca să se uite mai atent la ea:

— Te rog să nu-mi spui că noua ta teorie e că NASA a dus o rocă fosilizată în spaţiu cu ajutorul navetei spaţiale şi a trimis-o învârtindu-se spre Terra sperând ca nimeni să nu observe mingea de foc, craterul masiv sau explozia!

Rachel nu se gândise la asta, deşi premisa părea interesantă. Nu prea fezabilă, dar era interesantă. Gândurile ei se îndreptau în direcţii mai realiste. "Toate sunt elemente atmosferice naturale. O arsură curată. Striaţii de la trecerea prin atmosferă." Undeva, într-un colţişor al minţii, i se aprinse o luminiţă:

— Rapoartele dintre elementele atmosferice găsite, zise ea. Erau exact aceleaşi rapoarte ca în cazul oricărui alt meteorit cu o crustă de fuziune?

Corky păru să ezite uşor când auzi întrebarea:

— De ce întrebi?

Rachel îi observă ezitarea şi simţi că i se accelerează pulsul:

— Rapoartele erau diferite, nu-i aşa?

— Există o explicaţie ştiinţifică.

Inima lui Rachel începu brusc să bată cu putere:

— Aţi observat cumva un conţinut neobişnuit de ridicat al unui element anume?

Tolland şi Corky schimbară priviri surprinse:

— Da, răspunse Corky, dar…

— Era vorba cumva de hidrogen ionizat?

Astrofizicianul făcu ochii cât cepele:

— De unde ştiai asta???

Tolland părea şi el teribil de şocat.

Rachel se holbă la amândoi:

— De ce nu mi-a menţionat nimeni acest amănunt până acum?

— Pentru că există o explicaţie ştiinţifică perfect valabilă! declară Corky.

— Sunt numai urechi, îi zise Rachel.

— A existat un surplus de hidrogen ionizat, spuse Corky, deoarece meteoritul a traversat atmosfera în apropierea Polului Nord, unde câmpul magnetic terestru generează o concentraţie neobişnuit de ridicată în ioni de hidrogen.

Rachel se încruntă:

— Din păcate, eu am şi o altă explicaţie!