— Ciudat, interveni Corky. Eu am auzit că UNH a primit o donaţie şi a trimis-o acolo astfel încât să se instaureze pacea şi liniştea în campusul universitar.

— Nu vă daţi seama că doctorul Mangor a fost cât pe-aci să moară acolo! izbucni Ming, părând a fi luat comentariul la modul personal. S-a rătăcit într-o furtună şi a supravieţuit mâncând grăsime de focă timp de cinci săptămâni înainte de a o găsi cineva.

Corky se apleca şi îi şopti lui Rachel la ureche:

— Am auzit ca n-a căutat-o nimeni!

Gabrielle Ashe avea sentimentul că drumul înapoi de la studiourile CNN către biroul lui Sexton dura prea mult. Senatorul stătea vizavi de ea şi privea pe fereastră, evident încântat de dezbatere.

— Au trimis-o pe Tench la un show de după-amiază, rosti el, întorcându-se spre ea cu un zâmbet satisfăcut. Casa Albă e din ce în ce mai agitată.

Gabrielle dădu absentă din cap. Sesizase o expresie de satisfacţie nemăsurată pe faţa lui Tench, în timp ce aceasta ieşea din studioul în care a avut loc dezbaterea. Faptul ăsta avea darul de a o nelinişti.

În acea clipă, sună telefonul celular al lui Sexton, iar senatorul îl scoase din buzunar. Precum cei mai mulţi politicieni, Sexton dispunea de o grămadă de numere de telefon la care putea fi contactat în funcţie de importanţa apelantului. Oricine îl suna acum se găsea pe lista restrânsă. Apelul venea pe linia privată a senatorului, pe un număr pe care nici măcar Gabrielle nu îndrăznise să i-l ceară.

— Senatorul Sedgewick Sexton, răspunse el, scoţând în evidenţă muzicalitatea numelui.

Gabrielle nu-l putea auzi pe cel care îl sunase în zgomotul de fond al limuzinei, dar observă că Sexton asculta atent şi îi răspundea cu entuzi-asm:

— Fantastic. Mă bucur tare mult că aţi sunat. Eu zic la ora şase! Super. Am un apartament aici în D.C. Privat. Confortabil. Aveţi adresa, da? Bine. Abia aştept să vă întâlnesc. Atunci ne vedem diseară!

Sexton închise, părând foarte încântat:

— Un nou fan Sexton? se interesă Gabrielle.

— Sunt tot mai mulţi, răspunse el. Tipul ăsta e un mare mahăr.

— Chiar că e. Să vă întâlniţi cu el în apartamentul personal?

Sexton apăra de obicei sanctitatea intimităţii apartamentului său ca un leu care îşi proteja şi ultimul ascunziş care i-a mai rămas.

Sexton ridică din umeri:

— Mda. Mi-am zis să îi dau întâlnirii un aer personal. Tipul ăsta ar putea avea o mare influenţă în anumite cercuri. Trebuie să îmi fac astfel de conexiuni personale, să ştii. Totul se reduce până la urmă la încredere.

Gabrielle încuviinţă şi scoase agenda de lucru a senatorului:

— Vreţi să vi-l trec în agendă?

— Nu-i nevoie. Oricum plănuiam să stau o noapte acasă.

Gabrielle găsi pagina acelei zile şi observă că era deja ocupată cu literele P.E. mari şi îngroşate, scrise personal de către senator. P.E. reprezenta prescurtarea folosită de senator pentru eveniment personal, seară privată sau "la naiba cu toţi"; nimeni nu ştia cu exactitate care dintre acestea urma. Din când în când, senatorul îşi programa o noapte P.E. În care se ascundea în apartament, închidea toate telefoanele şi făcea ce-i plăcea mai mult — bea coniac cu vechi prieteni, pretinzând că uită pentru o seară de politică.

Gabrielle îl privi surprinsă:

— Deci lăsaţi afacerile să intervină peste momentele P.E. plănuite din timp? Sunt impresionată.

— S-a întâmplat ca tipul ăsta să mă prindă într-o seară când mai am ceva timp la dispoziţie. Doar stau de vorbă puţin cu el, să văd ce are de spus.

Gabrielle vru să întrebe cine era acest individ misterios, dar Sexton intenţionase să creeze această stare de ambiguitate. Gabrielle învăţase că nu trebuie să se amestece prea mult.

În timp ce părăseau autostrada şi se îndreptau către biroul lui Sexton, Gabrielle privi iarăşi pagina cu programarea P.E. şi avu strania senzaţie că senatorul Sexton ştia că acel apel urma să vină.

Gheaţa din mijlocul habisferei NASA era dominată de un eşafodaj compozit cu trei picioare, înalt de şase metri, care arăta ca o încrucişare între o sondă de petrol şi o copie mai ciudată a Turnului Eiffel. Rachel studie dispozitivul, incapabilă să priceapă cum putea fi folosit acesta la extragerea imensului meteorit.

Sub turn, mai multe vinciuri fuseseră montate în plăci de oţel fixate de gheaţă cu buloane mari. Trecând prin vinciuri, cablurile metalice urcau spre mai mulţi scripeţi montaţi deasupra turnului. De acolo, cablurile plonjau vertical în jos, în găuri înguste forate în gheaţă. Mai mulţi bărbaţi bine făcuţi de la NASA strângeau cu rândul vinciurile. Cu fiecare nouă strângere, cablurile se ridicau câţiva centimetri prin găuri, ca şi cum acei bărbaţi ar fi ridicat o ancoră.

"E clar că îmi scapă ceva", îşi zise Rachel, apropiindu-se odată cu ceilalţi de locul extracţiei. Bărbaţii aceia păreau a ridica meteoritul direct prin gheaţă.

— TENSIUNE EGALĂ! LA NAIBA! le strigă o femeie în apropiere, cu o voce care avea suavitatea unei drujbe.

Rachel îşi îndreptă privirea în direcţia vocii şi văzu o femeiuşcă îmbrăcată cu un costum de iarnă, de un galben strălucitor, plin cu pete de unsoare. Femeia stătea cu spatele, dar chiar şi aşa Rachel o identifică imediat ca fiind cea care era responsabilă de coordonarea întregii acţiuni. Însemnând ceva pe o tăbliţă portabilă, femeia se legăna înainte şi înapoi, precum un şef de echipă dezgustat.

— Să nu-mi spuneţi, domnişoarelor, că aţi obosit deja!!!

Corky o strigă:

— Hei, Norah, nu mai face pe şefa cu bieţii băieţi de la NASA şi vino să flirtezi cu mine.

Femeia nici măcar nu catadicsi să se întoarcă:

— Tu eşti, Marlinson? Aş recunoaşte oriunde vocea aia piţigăiată. Întoarce-te când ajungi la pubertate!

Corky se întoarse spre Rachel:

— Norah ne ţine de cald cu farmecul ei.

— Te-am auzit, băieţaş spaţial, i-o întoarse doctorul Mangor, continuând să facă însemnări. Iar dacă îmi studiezi fundul, să ştii că pantalonii de iarnă mă fac mai grasă cu cincisprezece kile.

— Nu-ţi face griji, îi răspunse Corky. Nu bucile tale îmbrăcate cu lână mă scot din minţi, ci firea ta de învingător.

— Să mă lingi, ştii tu unde!

Corky izbucni în râs:

— Am nişte ştiri excelente, Norah. Se pare că nu eşti singura femeie pe care a recrutat-o preşedintele.

— Nu zău! Te-a recrutat şi pe tine!

Tolland se simţi dator să intervină:

— Norah? Ai o clipă liberă ca să-ţi prezint pe cineva?

Auzindu-i vocea lui Tolland, Norah se opri imediat şi se răsuci pe călcâie. Se înmuie instantaneu:

— Mike!

Porni în grabă spre ei, încântată la culme:

— Nu te-am văzut de câteva ore.

— Redactam documentarul.

— Cum e bucăţica mea?

— Arăţi minunat şi încântător.

— A folosit efecte speciale, strecură Corky o răutate.

Norah ignoră remarca, privind-o acum pe Rachel cu un zâmbet politicos, dar destul de reţinut. Se uită iarăşi la Tolland.

— Sper că nu mă înşeli, Mike!

Chipul colţuros al bărbatului se îmbujoră uşor, în vreme ce începu să facă prezentările:

— Norah, vreau să o cunoşti pe Rachel Sexton. Domnişoara Sexton lucrează în sfera informaţiilor şi a venit aici la cererea preşedintelui. Tatăl ei este senatorul Sedgewick Sexton.

Prezentarea dădu naştere unei expresii de nedumerire pe chipul lui Norah.

— Nici n-o să mă prefac că înţeleg, rosti ea, întinzând mâna, de pe care nu-şi scoase mănuşa, ca să strângă cu jumătate de inimă mâna lui Rachel. Bine aţi venit pe acoperişul lumii!

Rachel zâmbi:

— Mersi!

Era surprinsă să constate că Norah Mangor,în ciuda durităţii din voce, avea un chip plăcut. Părul tuns scurt era castaniu, dar avea şi câteva fire cenuşii, iar ochii îi sclipeau de agilitate şi de inteligenţă — ca două cristale de gheaţă. Femeia inspira o încredere de oţel şi asta îi plăcea lui Rachel.