— Astea sunt pregătirile pentru această noapte, îi explică el. Directorul administrativ al NASA şi o parte din oamenii de ştiinţă de vârf ai lui vor fi conectaţi live prin satelit cu Casa Albă, astfel încât să participe la transmisiunea în direct de la ora opt.

"Convenabil", îşi zise Rachel, mulţumită să afle că Zach Herney nu intenţionase să oblitereze complet NASA din scenariul marelui anunţ.

— Aşadar, rosti Rachel oftând, are de gând cineva să îmi spună, în sfârşit, şi mie ce e atât de nemaipomenit la meteoritul ăsta?

Tolland se încruntă şi îi zâmbi misterios:

— De fapt, ceea ce e nemaipomenit la acest meteorit trebuie văzut, nu explicat.

Îi făcu semn să îl urmeze către zona învecinată de lucru.

— Tipul care stă aici are o mulţime de mostre pe care ţi le poate arăta.

— Mostre? Chiar aveţi mostre ale meteoritului?

— Categoric. Am făcut ceva foraje. De fapt chiar primele mostre au fost cele care au alertat NASA avertizând-o despre importanţa descoperirii.

Neştiind ce o aştepta, Rachel îl urmă pe Tolland în zona de lucru. Locul părea pustiu. O ceaşcă de cafea se odihnea pe un birou plin de mostre de rocă, şublere şi alte dispozitive de măsură şi diagnosticare. Din cafea ieşeau aburi.

— Marlinson! strigă Tolland, căutându-l cu privirea.

Nici un răspuns. Scoase un oftat de frustrare şi se întoarse spre Rachel:

— Probabil că s-a rătăcit căutând frişcă pentru cafea. Îţi spun, am făcut postuniversitara la Princeton cu tipul ăsta şi avea bunul obicei de a se pierde în propriul dormitor. Acum e deţinător al Medaliei Naţionale pentru Ştiinţă în Astrofizică. Imaginează-ţi!

Rachel o luă pe ghicite:

— Marlinson? Nu cumva te referi la faimosul Corky Marlinson?

Tolland râse:

— El în persoană.

Rachel era uluită:

— Corky Marlinson e aici?

Teoriile lui Marlinson despre câmpurile gravitaţionale erau deja legende printre inginerii de sateliţi ai NRO.

— Marlinson e unul dintre recruţii civili ai preşedintelui?

— Mda, unul dintre oamenii de ştiinţă adevăraţi.

"Aşa e, adevăraţi", îşi zise Rachel. Corky Marlinson era un tip strălucit şi foarte respectat.

— Incredibilul paradox al lui Corky, îi zise Tolland, este că îţi poate da distanţa până la Alpha Centauri în milimetri, dar nu-şi poate face nod la propria cravată.

— Port cravate cu nod prefabricat! lătră o voce înfundată, profundă, în apropierea lor.Eficienţa înaintea stilului,Mike!Voi, ăştia de la Hollywood, nu înţelegeţi aşa ceva!

Rachel şi Tolland se întoarseră către omul care acum ieşea din spatele unui perete mare de echipamente electronice. Era un tip scund şi rotund, semănând cu un câine boxer cu ochi bulbucaţi şi o pieptănătură dată peste cap. Individul se opri brusc zărindu-i pe cei doi împreună.

— Isuse Hristoase, Mike! Suntem la blestematul ăsta de Pol Nord şi tu chiar şi aici reuşeşti să te întâlneşti cu femei superbe. Ştiam eu că ar fi trebuit să mă fac om de televiziune!

Michael Tolland era vizibil stânjenit:

— Domnişoară Sexton, vă rog să îl scuzaţi pe doctorul Marlinson. Ceea ce îi lipseşte din tact se compensează mai mult decât suficient cu biţi total inutili de informaţie despre universul nostru.

Corky se apropie:

— E o adevărată plăcere, doa'nă. Nu v-am reţinut numele!

— Rachel, se recomandă ea. Rachel Sexton.

— Sexton?

Corky scoase un soi de icnet jucăuş:

— Sper că nu e vreo legătură cu senatorul ăla obtuz şi depravat!

Tolland se strâmbă:

— De fapt, Corky, senatorul Sexton este tatăl lui Rachel.

Corky se opri din râs şi făcu o grimasă:

— Ştii, Mike, chiar că nu e de mirare că n-am avut niciodată noroc la femei.

Corky Marlinson îi pofti pe cei doi în spaţiul lui de lucru şi începu să caute printre unelte şi mostre de rocă. Se mişca precum un arc întins care era pe punctul de a se rupe.

— Gata, rosti el, tremurând de emoţie. Domnişoară Sexton, sunteţi pe punctul de a primi cea de-a treizeci şi doua lecţie introductivă despre meteorit a lui Corky Marlinson.

Tolland îi făcu lui Rachel semn cu ochiul să aibă răbdare:

— Suportă-l. Omul chiar a vrut să fie actor!

— Mda, şi Mike a vrut să fie un om de ştiinţă respectabil.

Corky pivotă pe loc, scoase la iveală trei mostre mici de rocă şi le alinie pe birou:

— Acestea sunt cele trei clase principale de meteoriţi de pe planetă.

Rachel se uită la pietre. Toate păreau nişte sferoide bizare de mărimea unei mingi de golf. Fiecare fusese despicat la jumătate pentru a i se vedea secţiunea transversală.

— Toţi meteoriţii, continuă Corky, sunt alcătuiţi din cantităţi variabile de aliaj nichel-fier, silicaţi şi sulfaţi. Noi le clasificăm pe baza rapoartelor dintre cantităţile de metale şi cele de silicaţi.

Rachel avea deja sentimentul că lecţia introductivă a lui Corky Marlinson avea să dureze mai mult de treizeci de secunde.

— Prima mostră de aici, reluă Corky, arătând înspre o piatră lucitoare şi neagră ca smoala, este un meteorit pe bază de fier. Foarte greu. Amicul ăsta prăpădit a aterizat în Antarctica acum câţiva ani.

Rachel studie meteoritul. Cu siguranţă arăta ca provenind din altă lume — un bulgăre de fier greoi, cenuşiu, a cărui crustă exterioară era arsă şi înnegrită.

— Chestia aia înnegrită se numeşte crustă de fuziune, explică Corky. Este rezultatul unei încălziri extreme care se produce atunci când meteoritul traversează atmosfera noastră. Toţi meteoriţii prezintă o asemenea negreală.

Se îndreptă repede spre următoarea mostră:

— Acesta este ceea ce noi denumim un meteorit rocă-fier.

Rachel privi cu atenţie mostra, observând că şi aceasta era înnegrită prin exterior. Oricum, mostra avea o nuanţă uşor verzuie, iar secţiunea transversală arăta ca un un colaj de fragmente colorate, ascuţite, asemănător unui puzzle de tip caleidoscop.

— Drăguţ, zise Rachel.

— Glumiţi, e de-a dreptul minunat!

Corky îi explică preţ de un minut despre conţinutul ridicat de olivină, mineralul care oferea acea nuanţă verzuie, apoi se întinse simulând dramatismul către a treia şi ultima mostră, pe care i-o dădu lui Rachel.

Aceasta ţinu ultimul meteorit în palmă. Roca avea o culoare gri-maronie şi semăna cu granitul. Părea mai grea decât o rocă terestră, dar nu cu mult. Singurul indiciu al faptului că însemna altceva decât o rocă normală era dat de crusta de fuziune — suprafaţa exterioară arsă.

— Acesta, rosti Corky cu emfază, este un meteorit pietros. Este cea mai banală clasă de meteoriţi. Peste nouăzeci la sută din rocile extraterestre găsite pe planetă fac parte din această categorie.

Rachel era surprinsă. Întotdeauna îşi imaginase că meteoriţii arătau precum cel din prima categorie — nişte bulgări metalici cu aspect extraterestru. Roca din mâna ei arăta cât se poate de pământeană. Dincolo de exteriorul înnegrit, părea mai degrabă o piatră desprinsă de pe o plajă.

Ochii lui Corky se făcuseră mari de emoţie.

— Meteoritul îngropat în gheaţă aici, în Milne, este un meteorit pietros — seamănă mult cu cel din palma dumneavoastră. Meteoriţii pietroşi par aproape identici cu sordidele noastre pietre pământene, ceea ce îi face dificil de observat. De obicei sunt un amestec de silicaţi uşori — feldspar, olivină, piroxenă. Nimic prea interesant.

"Mie-mi spui", gândi Rachel, dându-i mostra înapoi.

— Ăsta arată ca o piatră pe care cineva a uitat-o în foc.

Corky izbucni în râs:

— Un foc al naibii de mare! Nici măcar cel mai mare furnal construit vreodată de mâna omului nu se apropie de căldura simţită de un meteorit care traversează atmosfera. Sunt pur şi simplu devastaţi!

Tolland îi oferi lui Rachel un zâmbet de simpatie: