Rachel se auzi din nou în staţia criptată:

— Retrageţi-vă şi vom cruţa viaţa oamenilor voştri! Apropiaţi-vă şi vor muri! Oricum, adevărul va ieşi la iveală. Limitaţi-vă pierderile! Plecaţi de aici!

— Mergi la cacealma, îi răspunse controlorul, ştiind că vocea pe care o auzea Rachel aparţinea unui robot androgin. N-ai spus nimic, nimănui.

— Eşti gata să rişti? riposta Rachel. N-am putut da de William Pickering mai devreme, aşa că m-am speriat şi mi-am luat unele măsuri de siguranţă.

Controlorul se încruntă. Ceea ce spunea avea sens.

— Nu mă cred, rosti Rachel, uitându-se la Tolland.

Soldatul prins în cleştii submersibilului rânji:

— Ai arma descărcată, iar elicopterul o să vă arunce direct în iad. O să muriţi amândoi. Singura voastră speranţă e să ne daţi drumul.

"Pe naiba", îi răspunse Rachel, gândindu-se la următoarea mutare. Se uită la bărbatul legat fedeleş care zăcea chiar la picioarele ei. Părea că delirează din pricina pierderii uriaşe de sânge. Se ghemui lângă el şi îl privi drept în ochi:

— O să-ţi scot căluşul ca să poţi vorbi în staţie; convinge-i pe ăia să plece de aici. S-a înţeles?

Omul se grăbi să dea din cap.

Rachel îi scoase căluşul. Soldatul o scuipă pe Rachel drept în faţă cu un amestec de salivă şi sânge:

— Ticăloaso, sâsâi el, tuşind. O să privesc şi o să savurez moartea ta. O să te spintece ca pe o scroafă, iar eu am să mă bucur de fiecare clipă a agoniei tale.

Rachel se şterse. Simţi braţele lui Tolland îndepărtând-o de acolo, trăgând-o înapoi, încercând s-o liniştească în vreme ce îi lua pistolul mitralieră din mână. Din atingerea lui, Rachel îşi dădu seama că în interiorul lui ceva tocmai plesnise. Tolland se duse la un panou de control aflat la doar câţiva metri depărtare, apucă o manetă şi îşi încrucişă privirea cu cea a omului care zăcea pe punte.

— Şocul numărul doi, îi zise el. Iar pe nava mea, ăsta este şi ultimul.

Cuprins de o furie devastatoare, Tolland se lăsă cu putere peste manetă. În puntea de sub Triton se căscă o trapă uriaşă, ca podeaua culisantă a unei spânzurători. Soldatul legat scoase un scurt urlet de frică, după care dispăru prin gaură. Căzu zece metri, drept în apele oceanului. La ciocnirea cu apa ţâşniră picături rozalii. Rechinii îl atacaseră într-o fracţiune de secundă.

Controlorul tresări de mânie. Se uită la ceea ce mai rămăsese din trupul lui Delta Three cum e tras de curenţii puternici. În partea pe care o lumina nava, apa devenise roz. Mai mulţi peşti se băteau pe ceva ce părea a fi un braţ.

"Isuse Hristoase."

Controlorul privi din nou spre puntea navei. Delta Two se zbătea în continuarea în cleştii submersibilului, atârnând acum deasupra trapei deschise în punte. Picioarele lui se agitau deasupra hăului. Tolland nu trebuia decât să deschidă cleştii şi Delta Two avea să fie următoarea cină a rechinilor.

— Bine, urlă controlorul în staţie. Staţi aşa! Staţi aşa!

Rachel stătea pe punte şi se uita în sus la Kiowa. Controlorul citi hotărârea din ochii ei, chiar şi de la înălţimea la care se afla. Rachel ridică staţia în dreptul gurii.

— Mai crezi că merg la plesneală? îl întrebă ea. Sună centrala principală NRO. Cere cu Jim Samiljan. E la P A, în schimbul de noapte. I-am povestit totul despre meteorit. Îţi va confirma.

"Îmi specifica un nume?" Treaba asta nu mirosea a bine. Rachel Sexton nu era o proastă, iar controlorul putea verifica un astfel de bluf în doar câteva secunde. Deşi nu cunoştea pe nimeni în NRO cu numele Jim Samiljan, controlorul ştia că organizaţia avea un număr uriaş de salariaţi. Rachel putea spune adevărul. Înainte de a comanda ultimul asasinat, controlorul trebuia să se asigure că era vorba de un bluf — sau nu.

Delta One privi peste umăr:

— Vreţi să dezactivez umbrela de bruiaj ca să îl puteţi suna?

Controlorul se uită la Rachel şi la Tolland. Îi vedea pe amândoi foarte bine. Dacă oricare dintre ei ar fi făcut un gest de a scoate un telefon celular sau o staţie radio, Delta One ar fi reacţionat imediat în mod decisiv. Riscul era minim.

— Opreşte umbrela, îi ordonă controlorul, scoţând un telefon celular. O să văd dacă Rachel minte. Apoi o să găsim o cale să-l salvăm pe Delta Two şi să punem capăt porcăriei ăsteia.

În Fairfax, operatoarea de la centrala principală NRO devenea din ce în ce mai nerăbdătoare.

— Aşa cum tocmai v-am explicat, nu văd nici un Jim Samiljan la Divizia Planificare şi Analiză.

Apelantul insistă:

— Aţi încercat ortografieri multiple? Aţi încercat la alte departamente?

Operatoarea verificase deja; o făcu din nou. După câteva secunde, reveni la telefon:

— N-avem nici un angajat în agenţie cu numele Jim Samiljan. Oricum s-ar pronunţa şi scrie acest nume.

Apelantul păru mulţumit de rezultat:

— Deci sunteţi sigură că NRO nu are nici un angajat pe nume Jim Samil…

Pe linie se auziră brusc zgomote. Cineva ţipă. Apelantul înjură cu voce tare, apoi închise.

La bordul elicopterului, Delta One urla de furie în vreme ce încerca să reactiveze sistemul de bruiaj. Îşi dăduse seama prea târziu. În mulţimea de controale iluminate din cabina elicopterului, un mic indicator LED arăta că de pe Goya se transmitea un mesaj prin SATCOM. "Dar cum? Nimeni nu a părăsit puntea!" Înainte ca Delta One să reuşească activarea umbrelei, conexiunea de pe navă se închise de la sine.

În hidrolab, dispozitivul de trimitere a faxurilor clipea satisfăcut.

"CARRIER FOUND… FAX SENT

(GĂSIT LINIE DE TRANSMITERE… MESAJ TRIMIS)"

"Ucide sau eşti ucis." Rachel descoperea o latură a ei pe care nu şi-o cunoştea. Fiinţa care lupta pentru supravieţuire — o necesitate imperioasă alimentată de frică.

— Ce conţinea acel fax? se interesă vocea din staţia criptată:

Rachel fu uşurată când află confirmarea trimiterii mesajului:

— Plecaţi de aici, le ceru ea, vorbind în staţie şi uitându-se urât la cei din elicopter. S-a terminat. Secretul vostru s-a aflat.

Rachel îi puse pe atacatori la curent cu toate informaţiile pe care le trimisese. O jumătate de duzină de pagini cu text şi ilustraţii. Dovezile irefutabile ale falsificării meteoritului.

— Dacă ne faceţi vreun rău, situaţia voastră se va agrava şi mai mult Se lăsă o tăcere încordată:

— Cui i-ai trimis faxul?

Rachel n-avea nici cea mai mică intenţie de a răspunde la o asemenea întrebare. Ea şi Tolland aveau nevoie de timp. Se poziţionaseră în apropierea deschizăturii din punte, în linie dreaptă cu Triton-ul, astfel încât pilotului din elicopter îi era imposibil să tragă fără a-i face rău soldatului prins în cleştii metalici.

— William Pickering, rosti vocea, părând ciudat de optimistă. Ai trimis faxul lui William Pickering.

"Greşit", îi răspunse Rachel în gând. Pickering ar fi fost prima opţiune, însă fusese obligată să aleagă pe altcineva temându-se ca atacatorii să nu-l fi eliminat deja pe Pickering, o mutare a cărei îndrăzneală ar fi reprezentat o mărturie înfricoşătoare a hotărârii inamicului ei. Într-un moment de disperare, Rachel trimisese faxul pe celălalt număr pe care îl ştia pe dinafară.

Faxul din biroul tatălui ei.

Acel număr se întipărise în mod dureros în memoria ei după moartea maică-sii, când taică-său hotărâse să dispună de averea familiei după bunul lui plac fără a se mai consulta cu Rachel. Fata nu-şi imaginase niciodată că avea să apeleze la el în caz de nevoie, însă în noaptea asta omul poseda două calităţi vitale — avea toate motivele politice corecte pentru a da drumul datelor legate de meteorit fără nici o ezitare şi dispunea de suficientă prestanţă pentru a suna la Casa Albă şi a strânge administraţia de ouă suficient de tare ca aceasta să dea ordinul de retragere a echipei de asasini.