Etajul patru al sediului NASA părea mai puţin impresionant decât holul clădirii — coridoare lungi şi pustii cu uşi de birouri distanţate în mod egal de-a lungul pereţilor. Pe coridor nu era nimeni. Semne din metal laminat indicau în toate direcţiile.

‹= LANDSAT 7

TERRA =›

‹= ACRIMSAT

‹= JASON 1

AQUA =›

PODS=›

Gabrielle urmă indicatorul PODS. După ce parcurse un şir întreg de coridoare lungi şi de intersecţii, ajunse în faţa unor uşi masive de oţel. Plăcuţa de pe uşi arăta:

Uşile erau închise şi securizate, atât prin fanta de acces cu cartelă, cât şi printr-o consolă de acces cu un cod PIN. Gabrielle îşi lipi urechea de uşa rece de metal. Pentru o clipă avu impresia că aude nişte voci. Se certau. Sau poate că nu. Se întrebă dacă n-ar fi fost bine să bată în uşă până când ar fi auzit-o cineva. Din nefericire, strategia ei de abordare a lui Chris Harper avea nevoie de ceva mai multă subtilitate decât bătutul în uşi. Privi în jur căutând o altă intrare, dar nu văzu nimic. Lângă uşă, se găsea o cămară a omului de serviciu. Gabrielle intră acolo, cercetând nişa prost luminată în căutarea cartelei de acces a omului de serviciu. Nimic. Doar mături şi teuri de şters pe jos.

Se întoarse la uşă şi îşi lipi din nou urechea de ea. De această dată, auzi clar nişte voci. Tot mai puternice. Şi sunete de paşi. Broasca se activă din interior.

Gabrielle nu avu timp să se ascundă. Sări într-o parte şi se făcu una cu zidul din spatele uşii, în vreme ce prin uşi trecu un grup de oameni care discutau zgomotos. Păreau mânioşi:

— Care naiba e problema lui Harper? Credeam că va fi în al nouălea cer!

— Într-o noapte ca asta, zise un alt individ, în timp ce grupul trecea pe lângă Gabrielle, el vrea să rămână singur? Ar trebui să sărbătorească!

În timp ce grupul se îndepărta, uşile grele începură să se închidă prin intermediul mecanismelor pneumatice, dezvăluind locaţia intrusei. Gabrielle rămase locului, dar grupul îşi vedea de drum. Aşteptând până în ultima clipă, până ce uşile mai erau deschise doar câţiva centimetri, Gabrielle sări înainte şi prinse de mâner. Rămase nemişcată până când grupul de oameni dispăru după colţ, pe coridor, prea prinşi în conversaţie ca să mai privească înapoi.

Cu inima bătând să-i spargă pieptul, Gabrielle deschise uşile şi păşi în încăperea slab luminată. Închise uşile, în linişte.

Spaţiul nu era decât o zonă mare şi deschisă de lucru, care îi amintea de un laborator de fizică din colegiu: computere, staţii de lucru izolate, echipament electronic. În vreme ce ochii i se obişnuiau cu semiîntunericul, Gabrielle văzu desene şi scheme de calcul aruncate pretutindeni. Întreaga zonă era întunecată, cu excepţia unui birou din capătul laboratorului, unde se vedea o lumina pe sub prag. Gabrielle se îndreptă într-acolo. Uşa era închisă, dar prin fereastră se vedea un bărbat care stătea în faţa unui computer. Recunoscu acelaşi bărbat care ţinuse conferinţa de presă de la NASA. Plăcuţa cu numele de pe uşă avea următoarea inscripţie:

Reuşind să ajungă până în acest punct, Gabrielle avu brusc un sentiment de îngrijorare, întrebându-se dacă într-adevăr avea să-i reuşească planul. Îşi aduse aminte cât de sigur era Sexton că Harper minţise. "Aş putea pune pariu pe cariera mea", zisese senatorul. Păreau să existe şi alţii care simţeau la fel, aşteptând-o pe Gabrielle să dezvăluie adevărul, astfel încât ei să se poată repezi asupra NASA, încercând să recâştige oricât de puţin teren după evenimentele devastatoare din acea seară. Iar Gabrielle era extrem de motivată să îi ajute, mai ales după modul în care fusese tratată de Tench şi de administraţia Herney în acea după-amiază.

Gabrielle îşi ridică mâna să bată la uşă, dar se opri. În minte îi răsuna vocea Yolandei: "Dacă Chris Harper a minţit întreaga lume în legătură cu PODS, ce te face să crezi că-ţi va spune ŢIE adevărul?

"Frica", îşi răspunse ea, mai ales după ce fusese cât pe ce să cadă victimă unui asemenea sentiment în acea după-amiază. Gabrielle avea un plan. Va folosi o tactică pe care o învăţase de la senator. El o aplica pentru a-i speria de moarte pe contracandidaţii săi, pentru ca aceştia să îi dezvăluie anumite informaţii. Gabrielle învăţase multe sub tutela lui Sexton, şi nu tot ceea ce aflase era atractiv sau etic. Însă în noaptea asta avea nevoie de orice avantaj posibil. Dacă îl putea convinge pe Chris Harper să admită că minţise — indiferent de motiv -, Gabrielle ar fi reaprins o mică speranţă pentru campania electorală a senatorului. Dincolo de asta, Sexton era genul de bărbat care, dacă dispunea de un spaţiu de manevră de doar câţiva centimetri, îşi putea crea un loc suficient de larg cât să câştige o bătălie.

Tactica prin care Gabrielle îl va aborda pe Harper era numită de Sexton "supraestimarea", o tehnică de interogare concepută de primele autorităţi ale Imperiului Roman pentru a obţine mărturisiri de la criminalii bănuiţi ca fiind mincinoşi. Metoda era îngrozitor de simplă.

Evaluează informaţia care trebuie mărturisită.

Apoi evaluează un scenariu mult mai avansat.

Dă-i adversarului şansa de a alege cea mai mică dintre două rele — în acest caz, adevărul.

Trucul întregii manevre consta în încrederea de sine, o calitate de care, pe moment, Gabrielle nu era deloc sigură că o mai are. Inspiră adânc şi revăzu în minte scenariul, apoi ciocăni cu fermitate în uşa biroului.

— V-am spus că sunt ocupat! strigă Harper, cu obişnuitu-i accent englezesc.

Gabrielle ciocăni din nou. Mai tare de această dată.

— V-am spus că nu vreau să cobor!

Gabrielle bătu cu pumnul în uşă.

Harper se ridică de la locul lui şi veni să deschidă uşa enervat:

— Mama dracului, voi nu…

Se opri instantaneu, surprins să vadă un musafir nepoftit.

— Doctore Harper, zise Gabrielle, pe un ton ferm.

— Cum aţi ajuns aici?

Gabrielle îşi păstră calmul:

— Ştiţi cine sunt?

— Bineînţeles. Şeful dumitale îmi atacă proiectul de luni de zile. Cum aţi intrat?

— M-a trimis senatorul Sexton.

Harper cercetă cu privirea laboratorul din spatele lui Gabrielle.

— Unde vă sunt însoţitorii?

— Nu e treaba dumneavoastră. Senatorul mai are încă relaţii influente.

— În clădirea asta?

Harper părea a se îndoi serios de asta:

— N-aţi fost cinstit, doctore Harper! Mă tem că senatorul a convocat o comisie senatorială de anchetă specială pentru a vă analiza minciunile.

Pe chipul lui Harper apăru o undă de teamă:

— Ce tot spuneţi acolo?

— Oamenii inteligenţi ca dumneavoastră, doctore Harper, nu-şi permit luxul de a o face pe proştii. Aţi dat de necaz, iar senatorul m-a trimis aici ca să vă ofere o înţelegere. Campania electorală a senatorului a primit o lovitură puternică în seara asta. El nu mai are nimic de pierdut, aşa că vă va lua cu dumnealui dacă se va scufunda.

— Ce naiba tot spuneţi acolo?

Gabrielle inspiră adânc şi trecu la atac:

— Aţi minţit în conferinţa de presă despre aplicaţia software PODS de detectare a anomaliilor. Ştim asta. Mulţi oameni o ştiu. Nu asta e problema.

Înainte ca Harper să deschidă gura pentru a protesta, Gabrielle continuă:

— Senatorul ar putea face publice minciunile dumneavoastră chiar acum, dar nu e interesat de aşa ceva. E interesat de un peşte mult mai mare. Cred că ştiţi la ce mă refer.

— Nu, eu…

— Uitaţi care este oferta senatorului: Îşi va ţine gura închisă, dacă îi daţi numele celui mai important factor de decizie NASA împreună cu care dumneavoastră deturnaţi fonduri.

Ochii lui Chris Harper părură să se încrucişeze o clipă.