— De vină sunt blestematele alea de filme hollywoodiene! rosti cu năduf un alt musafir. Câte filme de genul NASA-salvează-omenirea-de-un-asteroid-ucigaş poate crea Hollywood-ul, pentru numele lui Dumnezeu? E propagandă pură!

Sexton ştia că mulţimea de filme despre NASA produse de Hollywood aveau un substrat pur economic. Urmând moda generată de popularul film Top Gun - un lung-metraj de acţiune, cu un superpilot interpretat de Tom Cruise, care fusese realizat ca o reclamă lungă de două ore pentru Marina Statelor Unite -, NASA îşi dăduse seama de adevăratul potenţial al Hollywood-ului ca unealtă folosită în relaţiile publice. Cu discreţie, NASA începuse să le ofere caselor de producţie acces gratuit pentru filmare şi toate facilităţile secrete ale agenţiei — turnuri de lansare, spaţii de control al misiunilor, zone de antrenament. Obişnuiţi să plătească sume exorbitante de licenţă atunci când filmau în alte locuri similare, producătorii săriseră imediat când aflaseră de posibilitatea de a economisi milioane de dolari din bugetul unui film prin montarea unor filme de suspans despre NASA în locaţiile "gratuite" ale acesteia. Bineînţeles, respectivele case de producţie primeau accesul numai dacă agenţia aproba scenariul.

— Astfel se spală creierul publicului, se plânse un musafir care părea să fie hispanic. Filmele nu sunt nici pe jumătate la fel de proaste precum reclamele. Să trimiţi un cetăţean de frunte în spaţiu? Iar acum NASA are de gând să trimită o navetă cu echipaj complet feminin? Toate astea pentru publicitate!

Sexton oftă şi vocea îi deveni tragică:

— E adevărat, şi ştiu că nu trebuie să vă mai amintesc ce s-a întâmplat în anii optzeci, când Departamentul de Educaţie a falimentat şi a citat NASA ca irosind milioane de dolari ce puteau fi folosiţi în educaţie. Atunci NASA a încropit o cascadorie de relaţii publice prin care să demonstreze că e prietena sistemului educaţional. Au trimis un profesor de şcoală publică în spaţiu.

Făcu o pauză:

— V-o amintiţi cu toţii pe Christa McAuliffe.

În încăpere se lăsă tăcerea:

— Domnilor, reluă Sexton, oprindu-se dramatic în faţa focului din cămin. Cred că a sosit vremea ca americanii să afle adevărul, pentru binele tuturor. Este vremea ca americanii să înţeleagă că NASA nu ne conduce spre cer, ci mai degrabă împiedică explorarea spaţiului cosmic. Spaţiul cosmic este la fel ca orice altă industrie, iar menţinerea sectorului privat la pământ este un act vecin cu crima. Gândiţi-vă la industria computerelor, unde suntem martorii unei explozii căreia cu greu îi putem face faţă de la o săptămână la alta! De ce? Pentru că această industrie este un sistem de piaţă liberă. Recompensează eficienţa şi vizionarismul cu profituri. Ce-ar fi fost dacă industria computerelor ar fi fost condusă de guvern? Am continua să ne zbatem în Evul Mediu. În spaţiul cosmic batem pasul pe loc. Ar trebui să încredinţăm explorarea spaţiului cosmic în mâinile celor din sectorul privat. Americanii ar fi uluiţi de creştere, de slujbele create şi de visele îndeplinite. Eu cred că ar trebui să lăsăm sistemul de piaţă liberă să ne conducă spre noi culmi spaţiale. Dacă voi fi ales, voi transforma lupta de deschidere largă a uşilor către ultima frontieră într-o misiune personală.

Sexton îşi ridică paharul pentru a toasta:

— Prieteni, în seara asta aţi venit aici ca să vă hotărâţi dacă merit încrederea voastră. Sper că sunt pe cale să v-o câştig. Investitorii trebuie să construiască un preşedinte la fel cum construiesc o companie. Aşa cum acţionarii se aşteaptă la venituri din investiţii, la fel investitorii politici aşteaptă profituri. Mesajul meu din seara asta către dumneavoastră este unul simplu: investiţi în mine şi nu vă voi uita niciodată. Niciodată. Misiunile noastre sunt absolut identice.

Sexton întinse paharul către musafiri într-un gest de toastare.

— Cu ajutorul dumneavoastră, prieteni, în curând voi fi la Casa Albă… şi voi vă veţi putea "lansa" visele.

La doar câţiva metri mai încolo, Gabrielle Ashe înţepenise în întuneric. Din birou răsuna clinchetul armonios al paharelor de cristal şi trosnetul lemnelor în foc.

Cuprins de panică, tânărul tehnician NASA gonea prin habisferă. "S-a întâmplat ceva groaznic!" Îl găsi pe directorul Ekstrom stând singur în apropiere de zona presei.

— Domnule, icni tehnicianul, a avut loc un accident!

Ekstrom se întoarse. Părea distant, ca şi cum era cufundat în rezolvarea altor probleme:

— Ce ai spus? Un accident? Unde?

— În puţul de extracţie. Tocmai a apărut un corp uman la suprafaţă. Doctorul Wailee Ming.

Ekstrom se făcu alb la faţă:

— Doctorul Ming? Dar…

— L-am tras afară, dar era prea târziu. E mort.

— Pentru numele lui Dumnezeu. De câtă vreme e acolo?

— Noi credem că de vreo oră. Se pare că a căzut, s-a scufundat până a ajuns la fund, iar când trupul s-a umflat a revenit la suprafaţă.

Pielea roşiatică a lui Ekstrom deveni stacojie.

— Fir-ar al dracului! Cine mai ştie de asta?

— Nimeni, domnule. Numai eu şi încă un coleg. L-am pescuit din puţ, dar am crezut că e mai bine să vă spunem dumneavoastră mai întâi…

— Ai procedat bine.

Ekstrom oftă greu:

— Ascunde imediat trupul doctorului Ming. Nu spune nimic.

Tehnicianul rămase perplex:

— Dar, domnule, eu…

Ekstrom îşi lăsă mâna mare pe umărul omului:

— Ascultă-mă cu atenţie. Este un accident tragic, pe care îl regret din tot sufletul. Bineînţeles că mă voi ocupa de el cum se cuvine când voi avea timp. Însă acum nu e momentul potrivit.

— Vreţi să ascund corpul lui?

Ekstrom îl sfredeli pe individ cu privirea:

— Ia gândeşte-te puţin! Am putea să le spunem tuturor, dar ce-am obţine? Mai avem o jumătate de oră până la conferinţa de presă. Dacă anunţăm că am avut un accident fatal, vom arunca o pată asupra descoperirii şi vom obţine un efect devastator asupra moralului publicului. Doctorul Ming a făcut o greşeală din neglijenţă; eu n-am de gând ca NASA să plătească pentru ea. Oamenii ăştia de ştiinţă civili au avut parte destul de lumina reflectoarelor ca una din erorile lor tâmpite să arunce o umbră asupra momentului nostru de glorie. Accidentul doctorului Ming rămâne secret până la sfârşitul conferinţei de presă. Ai înţeles?

Omul dădu, palid, din cap:

— O să-i ascund trupul.

Michael Tolland petrecuse destul timp pe mare ca să ştie că apa făcea victime fără ezitare sau remuşcări. În timp ce zăcea vlăguit pe întinderea aisbergului abia mai putea zări silueta fantomatică a gheţarului Milne care dispărea încetul cu încetul. Ştia că puternicul curent Arctic care înconjura insulele elizabetane se răsucea într-o buclă enormă în jurul Cercului Arctic, după care atingea, în sfârşit, pământul undeva în nordul Rusiei. Nu mai conta. Acest fapt avea să se întâmple de-acum în câteva luni.

"Mai avem poate treizeci de minute… maximum patruzeci şi cinci."

Fără protecţia costumelor izolate cu gel ar fi fost morţi deja. Din fericire, echipamentele Mark IX îi ţinuseră uscaţi — cel mai critic aspect al supravieţuirii în medii reci. Gelul termal din jurul corpurilor nu numai că le amortizase căderile repetate, dar acum le ajuta trupurile să reţină cât mai mult ultimele urme de căldură internă.

În curând, avea să se instaleze hipotermia. Aceasta avea să debuteze cu o vagă amorţeală a membrelor pe măsură ce sângele avea să se retragă spre centrul organismului pentru a proteja organele considerate vitale. Aveau să urmeze halucinaţiile, pe măsură ce pulsul şi ritmul respiraţiei încetineau, lipsind creierul de oxigen. Apoi corpul avea să facă un ultim efort de a conserva rămăşiţele de căldură oprind toate activităţile cu excepţia inimii şi a respiraţiei. Urma inconştienţa. În cele din urmă, centrele care coordonau inima şi respiraţia din creier aveau să se oprească simultan din funcţionare.