Rachel Sexton stătea paralizată în submersibil. Trupul îi era presat de scaunul Triton-ului. Mininava fusese izbită cu violenţă atunci când lamele elicei se izbiseră de cablul vinciului, dar Rachel reuşise să îşi păstreze echilibrul.Cumva, elicea ratase corpul principal, dar Rachel ştia că daunele importante erau cele de la cablu. În acel moment, nu se putea gândi decât la calea cea mai rapidă de a evada din submersibil. Soldatul prins în cleşti se holba la ea, delirând, sângerând şi ars de schije. Dincolo de el, Rachel îl văzu pe William Pickering ţinându-se de scândura din punte.

"Unde e Michael?" Nu-l vedea. Panica dură doar o secundă, lăsând loc unei alte temeri. Deasupra capului, cablul de susţinere deteriorat scoase un geamăt înfiorător când nervurile cedară. Apoi se auzi o plesnitură puternică şi Rachel simţi cum cablul se rupe.

Intrând pentru câteva secunde în imponderabilitate, Rachel se trezi plutind deasupra scaunului, în vreme ce submersibilul plonja spre ocean. Puntea dispăru deasupra capului, iar pasarelele navei îi trecură cu repeziciune prin faţa ochilor. Soldatul prins în cleştii metalici se făcu alb ca varul. Continua să se holbeze la Rachel.

Plonjonul părea că nu se mai sfârşeşte.

Când atinse oceanul, submersibilul se scufundă adânc pentru câteva secunde, aruncând-o pe Rachel cu putere înapoi pe scaun. Fata îşi simţi şira spinării comprimată cu forţă. Oceanul iluminat acoperi întregul glob de plexiglas. Rachel simţi că se sufocă. Submersibilul se opri din cădere, apoi porni înapoi spre suprafaţă şi ţâşni deasupra apelor ca un dop de plută.

Rechinii atacară instantaneu. De pe scaunul ei, Rachel urmări încremenită spectacolul care se desfăşura la doar câţiva zeci de centimetri în faţa ochilor ei.

Delta Two simţi capul în formă de ciocan izbindu-l cu o forţă colosală. Un cleşte ascuţit îi prinse braţul, sfâşiind carnea până la os şi înşfăcându-l cu putere. O durere înfiorătoare îi săgetă creierii în clipa în care rechinul îşi arcui trupul viguros şi scutură cu violenţă din cap, rupând braţul lui Delta Two din umăr. Alţi rechini se năpustiră. Cuţite i se înfipseră în picioare. În piept. În gât. Delta Two nu mai avea aer să urle de durere, în vreme ce rechinii rupeau bucăţi mari din corpul lui. Ultimul lucru pe care îl văzu era un bot imens în formă de curcubeu, care se apropia din lateral, şi un şir de colţi imenşi care se apropiau de faţa lui.

În jurul lui, se făcu brusc întuneric.

În Triton, zgomotul înăbuşit al rechinilor care se repeziseră pradă se diminua treptat. Rachel îşi deschise ochii. Omul dispăruse. Apa care spăla geamul era sângerie.

Rănită grav, Rachel se ghemui pe scaun, cu genunchii lângă piept. Simţea că submersibilul se mişcă. Era purtat de curenţi de-a lungul punţii de scufundare a navei mari. Totodată, submersibilul începea să se deplaseze şi în altă direcţie. În jos.

Bolboroseala apei care inunda tancurile de balast deveni tot mai accentuată. Oceanul se înălţă cu câţiva centimetri.

"Mă scufund!"

Teroarea puse stăpânire pe Rachel. Fata se ridică în picioare. Se întinse şi apucă de mecanismul trapei. Dacă ar fi putut ieşi deasupra submersibilului, ar mai fi avut timp să sară pe platforma de scufundare de pe Goya, care se afla la doar câteva zeci de centimetri depărtare.

"Trebuie să ies!"

Mecanismul trapei arăta clar în ce sens trebuia rotit pentru deschidere. Rachel se opinti. Trapa nu se clinti. Încercă din nou. Nimic. Capacul era închis ermetic. Simţind cum o cuprinde panica, de la tălpi până în creştet, Rachel se opinti pentru ultima dată.

Trapa nu se mişcă.

Triton-ul se mai scufundă câţiva centimetri, lovindu-se uşor de Goya, pentru ultima dată, înainte de a ieşi complet de sub carena deteriorată… în apele largi ale oceanului.

— Nu faceţi asta, îl imploră Gabrielle pe senator, în vreme ce el termina de copiat hârtiile. Este viaţa fetei dumneavoastră în joc!

Sexton refuză să o asculte şi se duse înapoi în birou, cu zece teancuri identice de fotocopii. Fiecare teanc conţinea copiile paginilor trimise de Rachel prin fax, inclusiv nota scrisă de mână, unde se afirma că meteoritul era un fals şi unde NASA şi Casa Albă erau acuzate de tentativă de crimă.

"Cel mai şocant pachet media asamblat vreodată", îşi zise Sexton, începând să insereze cu grijă fiecare teanc în plicul lui mare şi alb. Fiecare plic avea înscrise numele senatorului, adresa de la birou şi sigiliul senatorial. N-aveau să existe nici un fel de îndoieli legate de sursa acelor informaţii incredibile. "Scandalul politic al secolului, gândi Sexton, iar eu voi fi cel care-l declanşează!"

Gabrielle pleda în continuare pentru siguranţa lui Rachel, dar Sexton nu o mai auzea. În timp ce asambla plicurile, intrase într-un univers propriu. "Fiecare carieră politică are un moment de răscruce. Acesta e momentul meu."

Mesajul telefonic al lui William Pickering avertiza că viaţa lui Rachel era în pericol dacă Sexton dezvăluia publicului informaţiile. Din păcate pentru Rachel, Sexton mai ştia şi că ieşirea în public cu dovezile despre frauda NASA l-ar fi propulsat către Casa Albă cu o viteză şi cu un dramatism cum mediul politic american nu mai înregistrase până acum.

"Viaţa e plină de decizii dificile, îşi spuse el. Iar câştigătorii sunt cei care şi le iau."

Gabrielle văzuse şi înainte acea privire în ochii lui Sexton. "Ambiţie oarbă." Se temea de ea. Acum îşi dădea seama că avea şi de ce. Era clar că Sexton prefera să rişte viaţa fiicei lui dacă ăsta era preţul pe care trebuia să-l plătească pentru a fi primul care anunţă frauda celor de la NASA.

— Nu vă daţi seama că aţi câştigat deja? insistă Gabrielle. Zach Herney şi NASA nu pot supravieţui acestui scandal. Indiferent cine îl aduce la cunoştinţa publicului! Indiferent când devine public! Aşteptaţi până ce o să ştiţi că Rachel se află în siguranţă. Aşteptaţi. Până ce vorbiţi cu Pickering!

Evident, Sexton nu o mai asculta deloc. Trase de un sertar şi scoase o foaie pe care erau prinse zeci de sigilii autoadezive din ceară, cu iniţialele lui pe ele. Gabrielle ştia că senatorul le folosea de obicei pentru invitaţiile oficiale, însă probabil că acum îşi spunea că un sigiliu din ceară sângerie adăuga fiecărui plic un soi de dramatism aparte. Scoţând sigiliile circulare de pe foaie, Sexton lipi câte unul la îmbinarea fiecărui plic, sigilându-le ca pe nişte epistole cu monogramă.

Gabrielle se simţea cuprinsă de un nou val de mânie. Se gândi la imaginile cecurilor ilegale aflate în computerul lui. Ştia că, dacă ar fi scos cel mai mic cuvânt despre ele, Sexton ar fi şters dovezile din memoria calculatorului.

— Nu faceţi asta, îl ameninţă ea, sau o să dau în vileag legătura noastră.

Sexton râse tare, în timp ce lipea cu nonşalanţă sigilii:

— Nu zău? Şi crezi că te vor crede pe tine, un ajutor lacom după putere căruia i s-a refuzat un post în administraţia mea şi care caută să se răzbune cu orice preţ? Am negat legătura noastră o dată şi lumea m-a crezut! Bineînţeles, o să neg din nou.

— Casa Albă a intrat în posesia unor fotografii, declară Gabrielle Sexton nici măcar nu-şi ridică privirea:

— N-au nici un fel de fotografii. Şi, chiar dacă le au, nu le mai folosesc la nimic.

Termină de lipit şi ultimul sigiliu:

— Am imunitate. Plicurile astea sunt mai importante decât orice mi-ar arunca cineva în faţă.

Gabrielle ştia că el avea dreptate. Se simţea cumplit de neajutorată, în vreme ce Sexton îşi admira operele de artă. Pe biroul său, se odihneau zece plicuri elegante, din mătase albă, fiecare inscripţionat cu numele şi adresa lui, şi asigurat cu un sigiliu de ceară sângerie pe care se găseau iniţialele lui. Arătau ca nişte scrisori regale. Cu siguranţă, unii regi fuseseră înscăunaţi pe baza unor informaţii mai puţin relevante.