Pe sanie, imprimanta cu transfer de căldură începuse deja să emită zgomote. Era închisă bine cu un capac de plastic şi scotea încet o foaie de hârtie sub formă de buclă. Norah aşteptă până ce dispozitivul termină de imprimat, apoi desfăcu capacul de plastic şi scoase hârtia. "O să vadă ei, îşi zise ea, ducând hârtia imprimată spre lumină ca toată lumea să vadă ce era pe ea. Nu va ieşi nici un fel de apă sărată."

Toată lumea se strânse în jurul lui Norah, care ţinea bine hârtia în mănuşi. Norah inspiră adânc şi netezi foaia ca să examineze datele. Imaginea rezultată o făcu să tresară de groază:

— Oh, Doamne!

Norah se holbă, incapabilă să creadă ceea ce vedea. Aşa cum era de aşteptat, hârtia lăsa să se vadă o secţiune clară prin puţul plin cu apă al meteoritului. Însă femeia nu s-ar fi aşteptat niciodată să zărească acolo forma cenuşie a unui corp uman care plutea la jumătatea adâncimii puţului. Simţi cum îi îngheaţă sângele în vine:

— Oh, Doamne… e un cadavru în puţul de extracţie.

Ceilalţi o priviră uimiţi în tăcere.

Silueta fantomatică plutea cu capul în jos în puţul îngust. În jurul corpului se vedea un soi de pelerină, ca o aură bizară asemănătoare unui linţoliu. Norah îşi dădu seama ce era cu acea aură. Radarul înregistrase o urmă a hainei victimei, care nu putea fi decât una cunoscută ei, lungă, din păr de cămilă.

— Este… Ming, rosti în şoaptă. Probabil că a alunecat…

Norah nu şi-ar fi închipuit că imaginea cadavrului lui Ming în puţul de extracţie va constitui cel mai puţin important dintre cele două şocuri pe care i le rezerva acea foaie de hârtie. În timp ce parcurgea foaia cu secţiunea din josul puţului, Norah zări altceva.

"Gheaţa de sub puţul de extracţie…"

Norah se holbă. În prima clipă crezu că se întâmplase ceva cu scanerul. Când studie însă imaginea mai îndeaproape, Norah simţi o nelinişte tot mai profundă, precum furtuna care stătea să izbucnească în jurul lor. Marginile hârtiei fluturară ca nebune în vânt, în vreme ce Norah se întoarse şi se uită mai atentă la înregistrare.

"Dar… e imposibil!"

Brusc, adevărul o izbi drept în faţă. Înţelese ce se întâmpla şi îşi dădu seama că vor fi îngropaţi de vii în gheaţă. Uită cu totul de Ming.

Norah înţelegea acum. "Apa sărată din puţ!" Căzu în genunchi, în zăpada de lângă făclie. Abia putea respira. Continuând să ţină strâns hârtia în mâini, începu să tremure îngrozitor.

"Doamne… nici măcar nu mi-a trecut prin minte."

Cuprinsă de un acces brusc de furie, întoarse capul în direcţia habisferei NASA.

— Ticăloşilor! urlă ea, strigătul ei fiind înghiţit de vânt. Ticăloşi nenorociţi!

În întuneric, la doar cincizeci de metri depărtare, Delta One îşi duse dispozitivul de comunicaţii la gură şi rosti doar două vorbe către controlor:

— Au aflat.

Norah Mangor rămase în continuare în genunchi pe gheaţă când Michael Tolland trase, uluit, hârtia imprimată din mâinile ei care tremurau. Zguduit de priveliştea cadavrului plutitor al lui Ming, Tolland încercă să-şi adune gândurile şi să descifreze imaginea pe care o avea în faţa ochilor.

Văzu secţiunea transversală a puţului coborând de la suprafaţă şaizeci de metri în gheaţă. Văzu trupul lui Ming care plutea. Privirea lui Tolland se duse mai jos. Sesiză că ceva nu era în regulă. O coloană întunecată de gheaţă marină se întindea în jos, către adâncul deschis al oceanului de dedesubt, chiar sub puţul de extracţie. Pilonul vertical de gheaţă sărată era masiv — având acelaşi diametru ca al puţului.

— Doamne! strigă Rachel, privind peste umărul lui Tolland. Pare că puţul meteoritului continuă prin pătura de gheaţă până la ocean!

Tolland se uita transpus. Creierul lui refuza să accepte unica explicaţie logică. Corky părea la fel de alarmat.

Norah ţipă:

— Cineva a forat sub banchiză!

Era atât de furioasă, că ochii mai aveau puţin şi îi săreau din orbite:

— Cineva a plantat intenţionat acea rocă de sub banchiza de gheaţă!

Deşi idealistul din Tolland voia să respingă concluzia lui Norah, omul de ştiinţă din el ştia că s-ar putea ca ea să aibă dreptate. Gheţarul Milne plutea pe ocean, lăsând suficient loc dedesubt unui submarin. Deoarece totul cântărea mult mai puţin în mediu submarin, chiar şi un submersibil de mici dimensiuni, asemănător cu modelul monopilot Triton folosit de Tolland în cercetările lui, era capabil să transporte cu uşurinţă meteoritul între braţele sale metalice. Submarinul s-ar fi putut apropia dinspre ocean, s-ar fi scufundat sub banchiza de gheaţă şi ar fi forat în gheaţă drept în sus. Apoi ar fi putut folosi un braţ de extensie sau baloane gonflabile ca să împingă meteoritul în puţ. Odată ce meteoritul ar fi fost pus la locul lui, a-pa sărată care ar fi urcat în puţ în spatele meteoritului ar fi început să îngheţe. Imediat ce puţul s-ar fi închis suficient de mult ca să ţină meteoritul pe loc, submarinul şi-ar fi putut retrage braţul şi ar fi putut dispărea, lăsând Mama Natură să sigileze restul tunelul şi să şteargă toate urmele fra-udei.

— Dar de ce? vru Rachel să afle, luând hârtia de la Tolland şi studiind-o. De ce ar face cineva aşa ceva? Sunteţi siguri că radarul merge bine?

— Bineînţeles că sunt sigură! Iar hârtia asta explică perfect prezenţa bacteriilor fosforescente în apă!

Tolland trebuia să admită că logica lui Norah era înfricoşător de precisă. Dinoflagelatele fosforescente şi-ar fi urmat instinctul şi ar fi înotat în sus, în puţ, fiind prinse în capcană chiar sub meteorit şi încremenind în gheaţă. Ulterior, când Norah încălzise meteoritul, gheaţa din imediata apropiere s-ar fi topit, şi ar fi eliberat planctonul. Acesta ar fi înotat din nou în sus, de această dată ar fi atins suprafaţa în interiorul habisferei, unde, în cele din urmă, ar fi murit

din lipsă de apă sărată.

— E o nebunie! ţipă Corky. NASA dispune de un meteorit cu fosile extraterestre în el. De ce i-ar păsa unde a fost găsit? De ce să-şi fi dat osteneala să-l îngroape sub o banchiză de gheaţă?

— Cine dracu să ştie, ripostă Norah, însă înregistrările GPR nu mint. Am fost înşelaţi. Meteoritul ăla nu are nici o legătură cu fenomenul Jungersol. A fost plantat recent în gheaţă. De mai puţin de un an de zile, altfel planctonul ar fi murit!

Începuse deja să împacheteze echipamentul GPR pe sanie şi să îl asigure:

— Trebuie să ne întoarcem şi să spunem cuiva! Preşedintele se va prezenta în faţa publicului cu date eronate! NASA l-a dus de nas!

— Stai o clipă! îi strigă Rachel. Ca să fim siguri, ar trebui măcar să mai facem o dată testul. Nimic din ce am văzut nu are sens. Cine ne va crede?

— Toată lumea, răspunse Norah, pregătind sania. Când voi intra în habisferă şi voi extrage o altă mostră de la fundul puţului de meteorit care va arăta existenţa apei sărate, vă garantez că toată lumea va crede asta!

Norah retrase frânele saniei, îndreptă vehiculul către habisferă şi începu să urce panta, înfigându-şi crampoanele în apă şi trăgând sania cu o uşurinţă surprinzătoare. Era o femeie hotărâtă să-şi ducă misiunea la bun sfârşit.

— Să mergem! le strigă ea, trăgând grupul după ea către marginea cercului de lumină al făcliei. Nu ştiu ce a încercat NASA aici, dar în mod sigur nu îmi place să fiu folosită ca un pion în…

În acea fracţiune de secundă, capul ei se dădu brusc pe spate, de parcă Norah ar fi fost lovită drept în frunte de o forţă invizibilă. Scoase un icnet gutural de durere, se clătină, apoi căzu pe spate pe gheaţă. Aproape în aceeaşi secundă, Corky scoase un ţipăt şi se răsuci pe loc, ca şi cum umărul i-ar fi fost împins cu putere înapoi. Căzu şi el pe gheaţă, zvârcolindu-se de durere.

Rachel uită imediat de hârtia pe care o ţinea în mână, de Ming, de meteorit şi de bizarul tunel de sub gheaţă. Simţi un proiectil mic care îi trecu razant pe lângă ureche, aproape atingând-i tâmpla. Din instinct, se lăsă în genunchi şi îl trase pe Tolland după ea.