Gabrielle se lăsă condusă printr-un labirint către biroul cu pereţi de sticlă al prietenei ei. Yolanda o aşeză pe un scaun şi îi dădu un pahar cu apă. Încercă chiar să îi zâmbească.

— Hai să privim partea bună a lucrurilor, Gabs. Campania candidatului tău s-a dus naibii, dar tu stai încă bine mersi pe picioare.

— Mersi. Ce încurajări minunate!

Vocea Yolandei deveni serioasă:

— Gabrielle, ştiu că acum te simţi ca dracu'. Candidatul tău tocmai a fost izbit în plin de un camion, şi, dacă vrei părerea mea, nu cred că se mai poate ridica de jos. Cel puţin, nu la timp ca să întoarcă situaţia în favoarea lui. Dar poţi sta liniştită pentru că nimeni nu îţi arată poza pe ecranele televizoarelor. Vorbesc serios. Asta e o veste bună. Herney nu are nevoie de un scandal sexual acum. Are de câştigat mult prea mult în aceste momente ca să se apuce să vorbească despre sex.

Această consolare i se părea lui Gabrielle nesemnificativă.

— Cât despre acuzaţiile lui Tench legate de finanţarea ilegală a campaniei lui Sexton…

Yolanda clătină din cap:

— Am dubiile mele. În mod sigur, Herney este cât se poate de serios în privinţa dorinţei de a nu se ajunge la campanie negativă. Iar o anchetă legată de corupţie ar însemna ceva rău pentru ţară. Este însă Herney într-atât de patriot, încât să treacă cu vederea o şansă de a zdrobi opoziţia, doar ca să protejeze moralitatea acestei naţiuni? Eu cred că Tench a exagerat povestea cu finanţarea campaniei ca să te sperie. A mizat pe asta, sperând că tu o să cedezi şi o să-i oferi preşedintelui un scandal sexual pe gratis. Trebuie să recunoşti, Gabs, că seara asta ar fi fost o seară a naibii de bună pentru a-l ataca pe Sexton!

Gabrielle dădu uşor din cap. Un scandal sexual ar fi însemnat o lovitură decisivă din care cariera lui Sexton nu şi-ar mai revenit… niciodată.

— Ai fost mai tare ca ea, Gabs! Tench a vrut să te "pescuiască", dar tu n-ai muşcat momeala. Eşti liberă ca pasărea cerului. Vor mai fi şi alte alegeri.

Gabrielle dădu din nou uşor din cap, neştiind ce să mai creadă.

— Trebuie să recunoşti, continuă Yolanda, că administraţia l-a jucat pe Sexton pe degete într-un mod strălucit — mai întâi l-au atras în capcana NASA, l-au forţat să îşi ia angajamente şi apoi l-au păcălit să parieze totul pe distrugerea agenţiei spaţiale.

"Este numai vina mea ", îşi zise Gabrielle.

— Iar anunţul ăsta pe care tocmai l-am urmărit, Doamne, a fost genial! Lăsând deoparte importanţa descoperirii, montajul întregii scene a fost o capodoperă. Transmisii în direct din Arctica? Un documentar al lui Michael Tolland? Dumnezeule, cum să concurezi cu aşa ceva? Zach Herney a marcat în stil mare în seara asta. Există un motiv bun pentru care tipul e preşedinte.

"Şi va mai fi pentru încă patru ani."

— Trebuie să mă întorc la lucru, Gabs, îi spuse Yolanda. Stai aici cât vrei! Pune-ţi picioarele sub tine.

Femeia porni spre uşă:

— Vin să te văd iarăşi peste câteva minute, draga mea!

Rămasă singură, Gabrielle luă o gură de apă, care însă avea un gust amar. Totul avea un gust amar acum. "E numai vina mea", îşi spuse ea, încercând să îşi uşureze conştiinţa amintindu-şi de toate conferinţele de presă ale NASA din ultimul an — amânările proiectului staţiei spaţiale, amânarea proiectului X-33, probele trimise pe Marte şi eşuate, depăşirile constante de buget. Gabrielle se întrebă ce ar fi putut să facă altfel şi n-a făcut.

"Nimic, se asigură ea singură. Ai făcut totul cum trebuie."

Numai că acum s-a întors roata.

Uriaşul elicopter SeaHawk plecase într-o aşa-zisă misiune specială de la Baza Aeriană Thule din nordul Groenlandei. Aeronava zbura la joasă înălţime, sub raza de acoperire a radarului, înfruntând rafalele turbate de vânt pe o distanţă de şaptezeci de mile de mare deschisă. După ce parcurseră aceasta distanţă şi executară bizarele ordine care le fuseseră date, piloţii se luptară cu vântul şi aduseră elicopterul în poziţie de stand-by deasupra unui set prestabilit de coordonate, peste apele pustii ale oceanului.

— Cu cine ne întâlnim? ţipă copilotul, nedumerit.

Li se spusese să aducă acolo elicopterul dotat cu un vinci de salvare, aşa că omul anticipa o misiune de căutare şi de salvare.

— Eşti sigur că acestea sunt coordonatele corecte?

Cercetă marea învolburată cu un far de căutare, dar dedesubtul lor nu se afla nimic, cu excepţia…

— Sfinte Sisoe!

Pilotul trase înapoi de manşă, ridicând brusc aeronava.

Muntele negru de oţel răsări în faţa lor dintre valuri fără nici un fel de avertisment. Imensul submarin fără semne de identificare eliberă balastul şi se înălţă într-un nor de bule.

Piloţii izbucniră într-un râs nervos:

— Cred că ei sunt!

Aşa cum li se ordonase, tranzacţia se desfăşură fără nici un fel de comunicaţii radio. Poarta dublă din vârful catargului se deschise şi un marinar începu să semnalizeze folosind luminile. Elicopterul se poziţionă deasupra submarinului şi dădu drumul unui hamac de prindere pentru trei persoane, mai precis trei bucle din frânghie cauciucată, prinse de un cablu retractabil. În mai puţin de un minut, cele trei "balasturi" necunoscute atârnau sub elicopter, urcând încet înspre pântecele aeronavei.

După ce copilotul îi ajută pe cei trei, doi bărbaţi şi o femeie, să urce la bord, pilotul făcu semn înspre submarin că totul este în regulă. În doar câteva secunde, uriaşa navă dispăru sub valurile agitate ale oceanului, fără a lăsa în urmă vreun indiciu al prezenţei sale în acea zonă.

Odată ce pasagerii ajunseră în siguranţă la bord, pilotul elicopterului repoziţionă botul aeronavei şi acceleră spre sud, pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea. Furtuna se apropia cu repeziciune, iar cei trei necunoscuţi trebuiau duşi în siguranţă înapoi la baza Thule, de unde avea să-i preia un supersonic. Pilotul habar n-avea încotro se îndreptau. Nu ştia decât că ordinele veniseră de foarte sus, iar marfa era extrem de preţioasă.

Când furtuna izbucni, în fine, deasupra gheţarului Milne, desfăşurându-şi întreaga forţă asupra habisferei NASA, domul începu să tremure ca şi cum ar fi fost gata să-şi ia zborul de pe gheaţă şi să se catapulteze direct în ocean. Cablurile de stabilizare din oţel se întinseră la maximum pe ţăruşii de prindere, vibrând ca nişte corzi imense de chitară şi scoţând un uruit înfricoşător. Generatoarele electrice de afară se clătinară, făcând luminile dinăuntru să pâlpâie şi ameninţând să lase întreaga încăpere în beznă.

Lawrence Ekstrom se plimba prin interiorul domului. Ar fi vrut să plece naibii de acolo în noaptea aia, dar era imposibil. Avea să mai rămână o zi, să ţină conferinţe de presă chiar de acolo a doua zi de dimineaţă şi să supravegheze pregătirile pentru transportarea meteoritului înapoi în Washington. Pe moment, nu îşi dorea decât să doarmă câteva ore bune; problemele neaşteptate care s-au ivit în acea zi îl sleiseră de puteri.

Gândurile directorului se întoarseră la Wailee Ming, Rachel Sexton, Norah Mangor, Michael Tolland şi Corky Marlinson. Unii angajaţi NASA începuseră să observe dispariţia oamenilor de ştiinţă civili.

"Linişteşte-te, îşi spuse Ekstrom. Situaţia e sub control."

Inspiră adânc, amintindu-şi că întreaga omenire era entuziasmată acum de NASA şi de spaţiul cosmic. Viaţa extraterestră nu mai fusese un subiect de interes din vremea celebrului "Incident Roswell" din 1947 — presupusa prăbuşire a unei nave extraterestre lângă Roswell, New Mexico, care a devenit între timp un adevărat loc sfânt pentru milioane de adepţi ai conspiraţiei OZN, chiar şi în ziua de astăzi.

În vremea când lucra la Pentagon, Ekstrom aflase că incidentul Roswell nu fusese altceva decât un accident militar petrecut în timpul desfăşurării unei operaţiuni secrete numite Proiectul Mogul — zboruri de testare a unui balon-spion menit să supravegheze testele atomice ale ruşilor. În vreme ce era testat, un prototip ieşise de pe traiectorie şi se prăbuşise în deşertul din New Mexico. Din nefericire, un civil găsise epava înaintea armatei.