— Hei, şefu'! ţipă cineva. Mersi! E chiar rece!

Ekstrom zâmbi, lucru care nu se întâmpla prea des:

— Le-am păstrat la gheaţă.

Toată lumea râse.

— Staţi aşa! strigă altcineva, uitându-se urât la cutia lui. Chestia asta e canadiană! Unde e patriotismul?

— Avem un buget limitat, oameni buni. E cea mai ieftină bere pe care am găsit-o!

Alte râsete.

— Atenţiune, cumpărători! strigă într-o portavoce un membru al echipei NASA care se ocupă de transmisia în direct. Suntem pe punctul de a trece la lumina de studio. S-ar putea să fiţi temporar orbiţi.

— Şi fără pupături în întuneric, interveni cineva. Asta e o emisiune care se difuzează în timpul zilei!

Ekstrom chicoti, bucurându-se de replicile aruncate, în vreme ce echipa de transmisie efectua ultimele ajustări reflectoarelor de studio şi luminilor.

— Trecem la lumină de studio în cinci, patru, trei, doi…

Lumina din interiorul domului scăzu rapid în intensitate, pe măsură ce becurile cu halogen se stingeau. În câteva secunde, toate luminile se stinseră. Domul se cufundă într-un întuneric de mormânt.

Cineva ţipă, în glumă.

— Cine m-a ciupit de fund? strigă altcineva, izbucnind în râs.

Bezna totală dură doar câteva fracţiuni de secundă, după care reflectoarele de studio se aprinseră şi începură să arunce o lumină intensă. Toată lumea îşi miji ochii. Transformarea era acum completă; cadranul nordic al habisferei NASA devenise un studio de televiziune. Restul domului semăna cu un hambar în noapte. Singurele lumini în celelalte zone proveneau de la reflecţiile luminilor de studio în tavanul arcuit de deasupra, reflecţii care aruncau umbre lungi peste posturile de lucru acum pustii.

Ekstrom se retrase în întuneric, mulţumit să-şi vadă oamenii adunaţi în jurul meteoritului luminat. Se simţea ca un tată de Crăciun care observă cum se bucură copiii în jurul bradului.

"Dumnezeu e martor că merită o asemenea clipă", îşi zise el, nebănuind dezastrul care îl pândea.

Vremea se schimba.

Ca un vestitor îndurerat al unui conflict major, vântul scoase un urlet plângăreţ şi izbi puternic în adăpostul echipei Delta Force. Delta One termină de fixat copertina de protecţie contra furtunii şi duse înăuntru, alăturându-se celor doi parteneri ai săi. Mai trecuseră prin aşa ceva şi înainte. Furtuna avea să înceteze curând.

Delta Two privea imaginile video primite de la microbot.

— Mai bine te-ai uita aici, rosti el.

Delta One veni lângă el. Interiorul habisferei era complet în întuneric, cu excepţia zonei extrem de luminate din nordul domului. Restul habisferei părea doar o carcasă abia conturată.

— Nu-i nimic, zise el. Testează luminile de studio pentru diseară.

— Nu lumina e problema.

Delta Two arătă spre pata întunecată din mijlocul gheţii — gaura plină cu apă prin care fusese extras meteoritul:

— Aia e problema.

Delta One privi gaura. Continua să fie înconjurată de piloni, iar suprafaţa apei părea calmă.

— Nu văd nimic.

— Mai uită-te odată cu atenţie!

Manevră joystick-ul astfel încât microbotul coborî în spirală către suprafaţa găurii.

Studiind mai îndeaproape bazinul întunecat cu gheaţă topită, Delta One zări ceva ce îl făcu să tresară.

— Ce naiba…?

Delta Three veni şi el să vadă. Şi el părea şocat:

— Doamne! Ăla e puţul de extracţie? E normal ca apa să facă aşa?

— Nu, răspunse Delta One. Cu siguranţă că nu.

Deşi se găsea în interiorul unei cutii metalice imense, la cinci mii de kilometri distanţă de Washington D.C., Rachel simţea aceeaşi presiune de parcă ar fi fost chemată la Casa Albă. Monitorul de videofon dinaintea ei afişa o imagine limpede precum cristalul a preşedintelui Zach Herney aşezat în camera de comunicaţii a Casei Albe, în faţa sigiliului prezidenţial. Conexiunea audio digitală era fără cusur. Dacă nu ar fi existat o întârziere aproape imperceptibilă a semnalului, s-ar fi putut spune că preşedintele se găsea în camera de alături.

Conversaţia luă imediat o turnură directă, la subiect. Preşedintele părea mulţumit şi nu prea surprins de aprecierea favorabilă făcută de Rachel la adresa descoperirii pe care o realizase NASA şi la adresa iniţiativei lui de a-l folosi pe Michael Tolland pe post de purtător de cuvânt. Era într-o dispoziţie bună şi destul de optimist.

— Aşa cum sunt convins că vei fi de acord, zise Herney, pe un ton mai serios, implicaţiile acestei descoperiri ar fi de natură pur ştiinţifică într-o lume perfectă.

Făcu o pauză şi se aplecă, faţa lui ocupând tot ecranul:

— Din nefericire, nu trăim într-o lume perfectă, iar acest triumf NASA se va transforma într-o minge politică din clipa în care îl voi anunţa întregii lumi.

— Luând în consideraţie dovezile concludente şi persoanele pe care le-aţi recrutat pentru autentificare, nu-mi pot imagina cum publicul sau oricare dintre contracandidaţii dumneavoastră ar fi în stare de mai mult decât de a accepta această descoperire ca pe un fapt dovedit.

Herney scoase un chicotit aproape trist:

— Oponenţii mei politici vor crede ceea ce vor vedea, Rachel. Preocuparea mea este că nu le va plăcea ce vor vedea.

Rachel observă cu câtă atenţie evita preşedintele să se refere la tatăl ei. Vorbea doar în termeni de "opoziţie" sau "contracandidaţi".

— Şi dumneavoastră credeţi că opoziţia va striga "conspiraţie doar din motive politice? întrebă ea.

— Ăsta e jocul. N-au nevoie decât de o umbră de îndoială, prin care această descoperire să fie socotită un soi de fraudă politică plănuită de NASA şi de Casa Albă, pentru ca, dintr-odată, să mă trezesc cu o anchetă pe cap. Ziarele uită că NASA a descoperit dovezi ale vieţii extraterestre şi va prefera să se ocupe de găsirea de dovezi ale unei conspiraţii. E trist, dar orice insinuare legată de vreo conspiraţie la adresa acestei descoperiri va aduce mult rău ştiinţei, Casei Albe, agenţiei şi, ca să fiu sincer, întregii ţări.

— De aceea aţi amânat anunţul până la deplina confirmare şi la autentificarea completă venită din partea unor civili de înaltă reputaţie.

— Ţelul meu este să prezint datele într-o manieră atât de categorică, încât orice cinism să fie înăbuşit încă din faşă. Vreau ca această descoperire să fie sărbătorită cu demnitate şi onoare. NASA merită din plin acest lucru.

Rachel îşi punea tot felul de întrebări. "Şi ce vrea de la mine?"

— Evident, continuă el, tu deţii o poziţie unică din care mă poţi ajuta. Experienţa ta de analist, precum şi legătura dintre tine şi principalul meu contracandidat îţi conferă o uriaşă credibilitate în ceea ce priveşte această descoperire.

Rachel era din ce în ce mai deziluzionată. "Vrea să mă folosească… exact aşa cum a prevăzut Pickering!"

— Acestea fiind spuse, reluă Herney, aş vrea să îţi cer să autentifici personal această descoperire, oficial, în calitate de personaj care se ocupă cu securitatea informaţiilor la Casa Albă… şi de fiică a contracandidatului meu.

Iată. Toate cărţile erau pe masă.

"Herney vrea ca eu să certific."

Rachel crezuse cu adevărat că Zach Herney se ridica deasupra unor astfel de meschinării politice. O certificare publică care ar fi venit din partea lui Rachel ar fi transformat instantaneu meteoritul într-o chestiune personală pentru tatăl ei, punându-l pe senator în imposibilitatea de a ataca credibilitatea descoperirii fără a-şi ataca propria fiică — o sentinţă catastrofală pentru un candidat care avea drept moto "familia pe primul plan".

— Ca să fiu sinceră, domnule, rosti Rachel, fixându-şi privirea pe monitor, sunt şocată că îmi puteţi cere aşa ceva.

Preşedintele păru surprins:

— Am crezut că te vei bucura să fii de ajutor.