În câteva ore, americanii vor să resimţi fiorul triumfului NASA. Visătorilor li se vor umple ochii de lacrimi. Oamenilor de ştiinţă sceptici o să le cadă falca. Imaginaţia copiilor o să o ia razna. Chestiunile legate de cheltuirea dolarilor şi a cenţilor se vor pierde în derizoriu, puse definitiv în umbră de acest moment excepţional. Preşedintele va reveni ca pasărea Phoenix, transformându-se în erou, în vreme ce, în miezul sărbătorii, senatorul afacerist va apărea dintr-odată ca îngust la minte, un zgârie-brânză lipsit de sentimentul american al aventurii.

Computerul scoase un sunet, făcând-o pe Rachel să privească în sus:

Brusc, ecranul din faţa ei se trezi la viaţă, lăsând să se vadă o imagine neclară a sigiliului Casei Albe. După o clipă, imaginea se cristaliză în chipul familiar al preşedintelui Herney.

— Bună, Rachel, zise el cu o expresie de viclenie în ochi. Cred că ai petrecut o după-amiază interesantă, nu?

Biroul senatorului Sedgewick Sexton se găsea în clădirea de birouri senatoriale Philip A. Hart, pe C. Street, în nord-estul Capitoliului. Clădirea era o reţea în stil neomodemist de dreptunghiuri albe, despre care criticii susţineau că seamănă mai mult a închisoare decât a sediu de birouri. Mulţi dintre cei care lucrau acolo aveau acelaşi sentiment.

La etajul trei, Gabrielle Ashe se agita, fâţâindu-se prin cameră. Pe ecran se vedea un nou e-mail. Gabrielle nu prea ştia ce să priceapă din el.

Primele două rânduri spuneau: "Apariţia lui Sedgewick a fost impresionantă la CNN. Am mai multe informaţii pentru tine".

În ultimele săptămâni, Gabrielle primise mai multe mesaje de acest gen.Adresa expeditorului era o farsă, deşi ea fusese capabilă de a o depista într-o adresă de tip "casa-alba.gov". Se părea că informatorul misterios făcea parte din personalul Casei Albe. Oricine ar fi fost, devenise sursa lui Gabrielle pentru tot felul de informaţii politice preţioase de dată recentă, incluzând aici şi vestea unei întâlniri conspirative dintre preşedinte şi directorul administrativ al NASA.

Gabrielle privise mesajele cu circumspecţie la început. Însă, după ce verificase ponturile primite, descoperise cu surprindere că informaţiile erau extrem de corecte şi de utile — informaţii confidenţiale despre cheltuielile exorbitante ale NASA, misiuni costisitoare care urmau să fie lansate, date care dovedeau cât de suprafinanţate şi de neproductive erau căutările legate de viaţa extraterestră, chiar şi despre sondaje interne de opinie care avertizau că NASA reprezenta chestiunea fierbinte care îi îndepărta masiv pe alegători de preşedinte.

Ca să-şi întărească poziţia şi să se facă indispensabili senatorului, Gabrielle nu îl informase că primea ajutor nesolicitat prin e-mail din interiorul Casei Albe. În loc de asta, îi povestise că primea informaţiile de la "una dintre sursele ei". Sexton o aprecia întotdeauna şi părea mult prea expert în arta diplomaţiei ca să întrebe cine era acea sursă. Gabrielle era convinsă că el o bănuia de acordarea de favoruri sexuale în schimbul ponturilor. Iar chestia asta ridica un semn de întrebare, căci el nu părea deloc deranjat de o asemenea posibilitate.

Gabrielle se opri din plimbat şi se uită iarăşi le mesajul abia sosit. Conotaţiile tuturor mesajelor erau clare: cineva din interiorul Casei Albe dorea ca senatorul Sexton să câştige alegerile şi îl ajuta prin direcţionarea atacurilor împotriva NASA.

Dar cine? Şi de ce?

"Un şobolan care fuge din corabia care tocmai se scufundă", decise Gabrielle. În Washington nu era deloc ieşit din comun ca un angajat, care se temea că preşedintele era pe punctul de a fi evacuat din birou, să ofere anumite favoruri discrete succesorului cel mai probabil, în speranţa de a-şi menţine locul de muncă după schimbarea politică. Se părea că cineva adulmecase victoria lui Sexton şi îşi cumpăra, din timp, credit.

Mesajul de pe ecranul computerului o neliniştea. Nu semăna cu cele pe care le primise până acum. Nu primele două rânduri o îngrijorau, ci ultimele două:

Informatorul nu-i ceruse niciodată până atunci o întâlnire faţă în faţă. Chiar şi aşa, Gabrielle s-ar fi aşteptat la o locaţie ceva mai discretă. "East Appointment Gate?" În Washington exista un singur asemenea loc, din câte ştia ea. "În afara Casei Albe? E cumva vreo glumă?"

Gabrielle ştia că nu îi poate răspunde prin e-mail; mesajele îi fuseseră întotdeauna trimise înapoi necitite. Corespondentul ei dispunea de o adresă anonimă. Nici o surpriză în asta.

"Să mă sfătuiesc cu Sexton?" Hotărî pe loc să nu o facă. Senatorul era într-o întâlnire. În plus, dacă i-ar fi pomenit despre mesaj, ar fi trebuit să-i povestească despre celelalte. Ca atare, îşi spuse că propunerea informatorului de a se întâlni într-un loc public la lumina zilei fusese făcută pentru protecţia ei. La urma urmei, acea persoană o ajutase în ultimele două săptămâni. El sau ea îi era, cu siguranţă, un prieten.

Citind mesajul pentru ultima dată, Gabrielle se uită la ceas. Mai avea o oră la dispoziţie.

Directorul administrativ al NASA se simţea mai puţin încordat acum, că meteoritul fusese scos cu succes din gheaţă. "Toate piesele încep să se aşeze la locul lor, îşi zise el, traversând domul către zona de lucru a lui Michael Tolland. Acum nimic nu ne mai poate opri."

— Cum iese? se interesă Ekstrom, ducându-se în spatele omului de televiziune.

Tolland îşi luă privirea de pe ecranul computerului. Părea obosit, dar entuziast.

— Redactarea e aproape terminată. Acum suprapun câteva dintre instantaneele luate de oamenii dumneavoastră în timpul extracţiei. Ar trebui să fie gata din clipă în clipă.

— Bine.

Preşedintele îi ceruse lui Ekstrom să trimită documentarul lui Tolland către Casa Albă cât mai curând posibil.

Deşi Ekstrom fusese cinic când auzise de dorinţa preşedintelui de a-l implica pe Michael Tolland în acest proiect, gândurile lui se schimbaseră de îndată ce văzuse materialele brute ale documentarului. Comentariul narativ al vedetei de televiziune, combinat cu intervievarea oamenilor de ştiinţă civili, transformase totul în cincisprezece minute de program ştiinţific inteligibil şi emoţionant. Tolland dobândise fără efort ceea ce NASA eşuase de atâtea ori să obţină — să descrie la nivelul americanului obişnuit o descoperire ştiinţifică, fără să pară că o face cu superioritate.

— După ce terminaţi redactarea, zise Ekstrom, aduceţi produsul finit în zona de presă. O să pun pe cineva să transmită o copie digitală la Casa Albă.

— Da, domnule!

Tolland se întoarse la lucru.

Ekstrom plecă mai departe. Când ajunse în dreptul peretelui nordic, descoperi bucuros că "zona de presă" a habisferei fusese drăguţ amenajată. Pe gheaţă fusese desfăşurat un imens covor albastru. În mijlocul covorului fusese pusă o masă lungă din acelea care se folosesc la simpozioane, cu câteva microfoane pe ea, un steag NASA şi un imens drapel american drept fundal. Pentru completarea dramatismului cadrului vizual, meteoritul fusese transportat pe un box-palet şi ocupa poziţia de onoare, chiar în faţa mesei de simpozion.

Ekstrom era mulţumit să constate că dispoziţia oamenilor din zona presei era una de sărbătoare. O mare parte a angajaţilor se îngrămădeau în jurul meteoritului, întinzând mâinile către masa caldă precum turiştii în jurul unui foc de tabără.

Ekstrom decise că, în sfârşit, sosise clipa. Se îndreptă spre câteva cutii care se odihneau pe gheaţă, dincolo de zona presei. Dăduse dispoziţia ca acele cutii să-i fie aduse din Groenlanda chiar în acea dimineaţă.

— Băutura e din partea mea! anunţă el cu glas tare, întinzând cutii cu bere personalului.