Rachel se simţea cuprinsă de un vis, în vreme ce traversa habisfera însoţită de Michael Tolland. Corky şi Ming îi urmau îndeaproape.

— Te simţi bine? o întreba Tolland, fixând-o cu privirea.

Rachel îl privi peste umăr şi schiţă un zâmbet:

— Mersi. Doar că… e atât de copleşitor totul.

Îi veni în minte "jenanta" descoperire din '96: ALH84001 — un meteorit de pe Marte despre care NASA pretinsese că are în componenţă urme fosile ale vieţii bacteriene. Din nefericire, la doar câteva săptămâni după conferinţa de presă triumfătoare ţinută de agenţie, mai mulţi oameni de ştiinţă civili ieşiseră la înaintare cu dovezi că aşa-numitele "semne de viaţă" ale rocii nu erau, de fapt, decât kerogen produs prin contaminare terestră. După acea gafă, credibilitatea NASA suferise enorm. Cotidianul New York Times folosise ocazia pentru a redefini în mod sarcastic acronimul agenţiei: NASA — NOT ALWAYS SCIENTIFICALLY ACCURATE.

În aceeaşi ediţie a cotidianului, paleobiologul Stephen Jay Gould rezumase problemele cu ALH84001 prin evidenţierea faptului că aşa-zisele probe de meteorit erau mai degrabă de natură chimică şi circumstanţiale decât "solide", cum ar fi fost cazul cu un schelet sau o carapace imposibil de pus la îndoială.

Acum, Rachel îşi dădea seama că NASA descoperise, în sfârşit dovada irefutabilă. Nici un om de ştiinţă, oricât de pesimist ar fi fost, nu mai putea pune la îndoială astfel de fosile. NASA nu mai prezenta fotografii mărite şi neconcludente ale unor presupuse bacterii microscopice — acum oferea mostre adevărate meteoritice, unde bioorganismele vizibile cu ochiul liber zăceau încastrate în piatră. "Păduchi lungi de jumătate de metru!"

Lui Rachel îi veni să râdă când îşi aminti că, în copilărie, îi plăcuse la nebunie un cântec de-ale lui David Bowie care se referea la "păianjenii de pe Marte". Puţini ar fi ghicit atunci cât de aproape se aflase controversata vedetă pop britanică de previziunea celui mai important moment din istoria astrobiologiei.

În vreme ce acordurile îndepărtate în timp ale cântecului răsunară iarăşi în mintea lui Rachel, Corky iuţi pasul în urma ei:

— S-a lăudat Mike cu documentarul lui?

— Nu, dar mi-ar plăcea să aflu, îi răspunse Rachel.

Corky îl bătu prieteneşte pe Tolland pe spate:

— Dă-i drumul, maestre! Spune-i de ce preşedintele a decis că momentul cel mai important din istorie trebuie "coordonat" de o vedetă TV care respiră oxigen prin tub rătăcind prin apele planetei.

Tolland gemu:

— Corky, nu fi măgar!

— Bine, voi explica eu, replică Corky, făcându-şi loc între cei doi. Aşa cum probabil ştiţi, domnişoară Sexton, preşedintele va ţine o conferinţă de presă în noaptea asta ca să povestească lumii întregi despre meteorit. Pentru că majoritatea planetei este formată din semianalfabeţi, preşedintele l-a rugat pe Mike să vină şi să traducă totul pe înţelesul lor.

— Mulţumesc, Corky, zise Tolland. Foarte drăguţ!

Privi înspre Rachel:

— Ce încearcă Corky să spună este că, deoarece sunt atât de multe date ştiinţifice de explicat, preşedintele a crezut că un scurt documentar în care să se prezinte imagini ale meteoritului ar ajuta la accesul informaţiilor către marea masă a americanilor, din rândul cărora foarte mulţi nu deţin, în mod ciudat, un grad ridicat de cunoştinţe de astrofizică.

— Ştiaţi, îl întrerupse Corky, adresându-i-se lui Rachel, că tocmai am aflat că preşedintele naţiunii noastre este un fan înrăit al emisiunii Amazing Seas?

Clătină din cap voind să pară dezgustat:

— Zach Herney, conducătorul lumii libere, îşi pune secretara să îi înregistreze emisiunea lui Mike, astfel încât să se poată destinde urmărind-o după o zi lungă.

Tolland ridică din umeri:

— Omul are gusturi alese, ce pot să mai spun!

Rachel începea acum să priceapă cât de inteligent îşi concepuse preşedintele planul. Politica era un joc mass-media, iar Rachel îşi putea imagina deja entuziasmul şi credibilitatea ştiinţifică induse de chipul lui Michael Tolland pe ecranul TV în timpul conferinţei de presă. Zach Herney recrutase omul ideal pentru a declanşa "mica" lui lovitură NASA. Scepticilor avea să le vină extrem de greu să conteste datele preşedintelui dacă acestea erau prezentate de unul dintre cele mai celebre vedete de televiziune, dar care e totodată şi om de ştiinţă, şi de alţi câţiva oameni de ştiinţă civili respectaţi.

Corky reveni:

— Mike a luat deja interviuri de la toţi civilii pentru documentarul lui, precum şi de la cei mai mulţi specialişti de vârf din NASA. Şi pot să pun pariu pe Medalia mea Naţională că dumneavoastră urmaţi la rând.

Rachel se întoarse şi îl privi:

— Eu? Ce vreţi să spuneţi? Eu n-am nici un fel de recomandări de făcut. Sunt doar un element de legătură în privinţa interpretării datelor.

— Atunci de ce v-a trimis preşedintele tocmai până aici?

— Încă nu mi-a spus.

Pe buzele lui Corky flutură un zâmbet amuzat:

— Sunteţi un element de legătură al Casei Albe care are de-a face cu clarificarea şi autentificarea datelor, nu?

— Aşa e, dar munca mea n-are nimic ştiinţific în ea!

— Şi sunteţi fiica omului care şi-a clădit toată campania electorală în jurul banilor pe care NASA i-a irosit în spaţiul cosmic?

Rachel aproape că auzi cum se apropie lovitura de graţie.

— Trebuie să recunoaşteţi, domnişoară Sexton, se amestecă repede Ming, că o depoziţie din partea dumneavoastră ar conferi credibilitate acestui documentar. Dacă preşedintele v-a trimis aici, atunci înseamnă că vrea să participaţi cumva.

Rachel îşi aminti iarăşi brusc îngrijorarea lui William Pickering în legătură cu rolul pe care avea să-l joace ea.

Tolland se uită din nou la ceas:

— Probabil că ar trebui să ne îndreptăm într-acolo, rosti el, făcând semn înspre centrul habisferei. Ar trebuie să se apropie.

— Să se apropie de ce anume? se interesă Rachel.

— De momentul extragerii. NASA aduce meteoritul la suprafaţă. Ar trebui să ajungă sus din clipă în clipă.

Rachel era uluită:

— Voi chiar scoateţi o rocă de opt tone de sub şaizeci de metri de gheaţă solidă?

Corky radia de fericire:

— Doar nu credeaţi că NASA are de gând să lase o descoperire ca aceasta să zacă îngropată în gheaţă!

— Nu, dar… Rachel nu zărise nicăieri semnele vreunei excavaţii de mari dimensiuni în interiorul habisferei. Cum naiba are NASA de gând să scoată meteoritul la suprafaţă?

Corky pufni:

— Nici o problemă. Vă aflaţi într-o încăpere burduşită cu experţi în rachete!

— Prostii, se băgă Ming. Doctorului Marlinson îi place să se joace cu nervii oamenilor. Adevărul este că toţi cei de aici s-au întrebat cum o să scoată meteoritul. Doctorul Mangor a fost cel care a propus o soluţie valabilă.

— Nu l-am cunoscut pe doctorul Mangor.

— Este glaciologul de la Universitatea New Hampshire, îi explică Tolland. Este al patrulea şi ultimul om de ştiinţă civil recrutat de preşedinte. Iar Ming are dreptate, Mangor a fost cel care a dat soluţia.

— Bine, rosti Rachel. Şi ce a propus tipul ăsta?

— Tipa, o corectă Ming pe un ton superior. Doctorul Mangor este femeie.

— Discutabil, mormăi Corky, privind spre Rachel. Apropo, doctorul Mangor are să te urască.

Tolland îi aruncă lui Corky o privire furioasă.

— Păi chiar o va face! se apără Corky. Urăşte competiţia!

Rachel nu mai pricepea nimic:

— Pardon, care competiţie?

— Nu-i da atenţie, o sfătui Tolland. Din păcate, Comitetului National de Ştiinţă i-a scăpat complet din vedere faptul că domnul de aici este un handicapat mintal. Tu şi doctorul Mangor vă veţi înţelege de minune. Este o profesionistă. Este considerată unul dintre cei mai importanţi glaciologi din lume. De fapt, ea chiar a locuit câţiva ani în Antarctica pentru a studia mişcarea gheţarilor.