Tolland şi Corky se uitară unul la altul:

— Rahat, exclamă cel de-al doilea. La asta nu m-am gândit.

Norah arătă înspre puţul plin cu apă:

— Poate că aţi observat şi că nivelul apei nu se schimbă!?!

Tolland se simţea ca un idiot. Norah avea dreptate întru totul. Dacă exista vreo spărtură, apa trebuia să curgă în afară, nu înăuntru. Tolland rămase tăcut o vreme, întrebându-se ce urma.

— Bine, oftă el. Se pare că teoria fisurii nu are nici un sens. Dar am văzut bioluminiscenţă în apă. Singura concluzie este că acesta nu este deloc un mediu închis. Îmi dau seama că multe dintre datele tale despre gheaţă sunt construite pe premisa că acest gheţar este un bloc solid de gheaţă, dar…

— Premisa?

Norah era din ce în ce mai agitată:

— Aminteşte-ţi că n-au fost numai datele mele, Mike. NASA a ajuns la aceleaşi concluzii. Cu toţii am confirmat că acest gheţar e solid. Fără fisuri.

Tolland privi dincolo de dom, către mulţimea strânsă în zona presei.

— Orice se întâmplă, cred că, prin prisma bunei-credinţe, ar trebui să îl informăm pe directorul administrativ şi…

— Rahat! sâsâi Norah. Îţi spun că acest bloc de gheaţă este pur. Nu o să las ca datele mele să fie puse la îndoială de un lins cu limba şi de nişte halucinaţii absurde.

Porni în goană către o zonă învecinată de aprovizionare şi începu să strângă câteva unelte:

— O să iau o mostră ca lumea de apă şi o să vă arăt că această apă nu conţine nici un fel de plancton — viu sau mort!

Rachel şi ceilalţi văzură cum Norah foloseşte o pipetă sterilă, legată de o sfoară, ca să culeagă o probă de apă din bazinul cu gheaţă topită. Norah puse câteva picături pe un dispozitiv minuscul care semăna cu un microscop în miniatură. După aceea se zgâi prin ocular, îndreptând dispozitivul către lumina provenind din cealaltă parte a domului. În câteva secunde, începu să înjure.

— Isuse Hristoase!

Norah scutură dispozitivul şi privi din nou prin ocular.

— La naiba! Ceva nu e în regulă cu acest refractometru!

— Apă sărată? o ironiza Corky.

Norah se încruntă:

— În parte. Înregistrează trei procente clorură — ceea ce este de-a dreptul imposibil. Gheţarul ăsta este zăpadă la pachet. Apă dulce pură. Ar trebui să nu fie nici un fel de sare.

Norah duse mostra la un microscop mai mare din apropiere şi o examină. Gemu.

— Plancton? o întrebă Tolland.

— G. polyhedra, îi răspunse ea, cu vocea extrem de calmă. Este una dintre speciile de plancton pe care noi, glaciologii, le vedem des în oceane sub banchizele de gheaţă.

Privi înspre Tolland:

— Sunt morţi acum. Evident, n-au supravieţuit prea mult într-un mediu cu apă sărată în procent de doar trei la sută.

Toţi patru rămaseră tăcuţi lângă puţul adânc.

Rachel se întrebă care era influenţa acestui paradox asupra descoperirii de ansamblu. Dilema părea minoră în comparaţie cu tot ceea ce era legat de meteorit, dar, ca analist de informaţii, ea fusese martoră la colapsul unor întregi teorii pornind de la chestiuni mai mărunte decât aceasta.

— Ce se petrece aici?

Vocea semăna cu un mormăit fioros.

Toată lumea îşi ridică privirea. Din întuneric, se ivi forma ca de urs a directorului administrativ al NASA.

— O dispută minoră legată de apa din puţ, îi răspunse Tolland. Încercăm să o rezolvăm.

Corky părea aproape bucuros:

— Datele lui Norah despre gheaţă sunt eronate.

— Să mă lingi de două ori, şopti Norah.

Directorul administrativ se apropie, cu sprâncenele încruntate:

— Care-i problema cu datele despre gheaţă?

Tolland oftă ezitând:

— Există apă sărată în procent de trei la sută în puţul meteoritului, ceea ce contrazice raportul glaciologic, în care se spune că meteoritul era prins într-un gheţar pur de apă dulce.

Făcu o pauză:

— Mai e prezent şi plancton.

Ekstrom părea aproape furios:

— E clar că aşa ceva este imposibil! În gheţarul ăsta nu există fisuri! Scanările din satelit o confirmă. Meteoritul a fost sigilat într-o matrice solidă de gheaţă.

Rachel ştia că Ekstrom avea dreptate. În conformitate cu scanările de densitate ale NASA, foaia de gheaţă era solidă ca o stâncă. Zeci de metri de gheţar înconjurau meteoritul din toate părţile. Fără fisuri. Şi totuşi, când îşi imagină cum fuseseră efectuate acele scanări de densitate, un gând bizar îi trecu prin minte…

— În plus, continuă Ekstrom, mostrele de gheaţă ale doctorului Mangor confirmă soliditatea gheţarului.

— Chiar aşa! exclamă Norah, punând refractometrul pe un birou. E o dublă corelare. Nici un fel de linii de fractură în gheaţă. Ceea ce ne lasă fără nici un fel de explicaţie pentru apa sărată şi pentru plancton.

— De fapt, interveni Rachel, cu o fermitate în voce care o surprinse chiar şi pe ea, mai există o posibilitate.

Ideea îi venise în timp ce prin minte i se învălmăşeau amintiri cu totul ciudate.

O priviră toţi, cu evidente expresii de scepticism pe chipuri.

Rachel zâmbi:

— Există o explicaţie perfect logică pentru prezenţa planctonului şi a apei sărate.

Îi aruncă o privire hoaţă lui Tolland:

— Şi chiar mă întreb, Mike, cum de nu te-ai gândit tu întâi la asta?

— Plancton îngheţat în gheţar?

Corky Marlinson nu părea deloc convins de explicaţia lui Rachel:

— Nu vreau să-ţi stric bucuria, dar fiinţele au bunul obicei să moară atunci când îngheaţă. Gândăceii ăştia ne făceau semne luminoase, îţi aminteşti?

— De fapt, interveni Tolland, uitându-se impresionat la Rachel, s-ar putea ca ea să aibă o oarecare dreptate. Există unele specii care intră într-un soi de hibernare când mediul în care trăiesc le-o impune. Odată, am făcut un episod pe tema acestui fenomen.

Rachel încuviinţă:

— Ai arătat cum ştiuca nordică îngheaţă în lacuri, aşteptând anotim-pul cald în care gheaţa se topeşte ca să poată înota din nou. Tot tu ai vorbit despre nişte microorganisme numite "urşi de apă" care se deshidratează complet în deşert, rămânând aşa vreme îndelungată, şi revin la dimen-siunile normale când încep ploile.

Tolland chicoti:

— Aşadar chiar îmi urmăreşti serialul?

Rachel ridică din umeri, uşor stingherită.

— Unde vreţi să ajungeţi, domnişoară Sexton? o întrebă Norah.

— Ce vrea ea să spună, interveni Tolland, este un lucru care ar fi trebuit să îmi vină în minte ceva mai devreme, şi anume că una dintre speciile menţionate de mine în serial era un fel de plancton care îngheaţă la latitudinile polare în fiecare iarnă, hibernează în interiorul gheţii şi apoi revine la viaţă în fiecare vară, odată cu subţierea stratului de gheaţă.

Făcu o pauză.

— Evident, speciile pe care le-am prezentat în serial nu fac parte din rândul celor bioluminiscente văzute aici, dar e posibil să se fi întâmplat acelaşi fenomen.

— Planctonul îngheţat, reveni Rachel, încurajată să îl vadă atât de entuziasmat pe Michael Tolland, ar putea explica tot ce am văzut noi aici. Cândva în trecut, e posibil ca mai multe fisuri să fi apărut în acest gheţar, să se fi umplut cu apă sărată bogată în plancton, după care să îngheţe la loc. Dacă există buzunare cu apă sărată îngheţată în acest gheţar? Apă sărată care conţine plancton îngheţat? Imaginaţi-vă că, în vreme ce se ridica prin stratul de gheaţă, meteoritul încălzit a trecut printr-un astfel de buzunar cu apă sărată. Gheaţa care venea din apa sărată s-ar fi topit, eliberând planctonul din hibernare şi oferindu-ne un mic procent de sare în apa dulce.

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu! izbucni Norah cu ostilitate. Dintr-odată, toţi aţi devenit experţi în glaciologie!

Corky părea şi el sceptic:

— Dar atunci n-ar fi depistat sateliţii orice buzunare de gheaţă diferită odată cu scanarea densităţii? În definitiv, gheaţa sărată şi gheaţa dulce au densităţi diferite.