Rachel înţelese abia în acea clipă prin ce momente istorice trecea. În gât simţea un nod pe care ea se chinui din greu să-l înghită:

— Ca ofiţer de informaţii specializat în analiza şi verificarea datelor, mă număr printre cei câţiva oameni pe care preşedintele i-a chemat să examineze datele oferite de NASA. Le-am examinat personal şi am avut întrevederi cu mai mulţi specialişti, atât guvernamentali cât şi civili, bărbaţi şi femei ale căror referinţe sunt mai presus de orice reproş şi a căror poziţie este cu mult deasupra oricărei influenţe politice. Opinia mea profesională este aceea că datele pe care vi le voi prezenta sunt faptice în originea lor şi nepărtinitoare în prezentare. Mai mult, este părerea mea personală că preşedintele, animat de buna-credinţă faţă de mandatul său şi faţă de poporul american, a dovedit o grijă şi o răbdare admirabile în amânarea unui anunţ despre care ştiu că ar fi vrut din toată inima să îl facă săptămâna trecută.

Rachel urmări cum oamenii de pe ecran schimbau priviri nedumerite. Se întoarseră cu toţii spre ea şi atunci îşi dădu seama că le captivase complet atenţia.

— Doamnelor şi domnilor, veţi auzi acum ceea ce eu personal sunt convinsă că veţi considera a fi una dintre cele mai emoţionante informaţii dezvăluite vreodată în acest birou!

Imaginea transmisă către Delta Force de microbotul care se mişca în cercuri în interiorul habisferei ar fi câştigat cu siguranţă un concurs de film de avangardă — luminile slabe, gaura de extracţie lucind şi asiaticul bine îmbrăcat întins pe gheaţă, cu haina din păr de cămilă împrăştiată în jurul lui ca o pereche de aripi imense.

— Trebuie să-l oprim, zise Delta Three.

Delta One încuviinţă. Pe gheţarul Milne existau secrete pe care echipa lui era autorizată să le protejeze folosind forţa.

— Cum îl oprim? întrebă Delta Two, continuând să manevreze joystick-ul. Microboţii ăştia nu sunt echipaţi pentru aşa ceva.

Delta One se încruntă. Microbotul care se învârtea prin habisferă era un model de recunoaştere, golit de alte echipamente, şi nu avea autonomie de zbor mai îndelungată. Era la fel de periculos ca o muscă.

— Ar trebui să îl informăm pe controlor, afirmă Delta Three.

Delta One privi intens imaginea singuraticului Ming, întins precar pe marginea puţului de extracţie. Nimeni nu se găsea în apropierea lui — iar apa rece ca gheaţa dispunea de ciudata capacitate de a amortiza orice strigăte de ajutor.

— Dă-mi controalele, zise el cu hotărâre.

— Ce vrei să faci? se interesă soldatul cu joystick-ul.

— Ceea ce am fost învăţat să fac, îi răspunse Delta One, preluând unealta. Să improvizez.

Wailee Ming zăcea întins pe burtă lângă gaura de extracţie, cu braţul drept întins peste margine în încercarea de a obţine o mostră de apă. Cu siguranţă ochii nu îi jucaseră feste; aflat cu faţa la mai puţin de un metru de oglinda apei, putea vedea totul perfect acum.

"Este incredibil!"

Întinzându-se şi mai mult, Ming îşi potrivi eprubeta între degete, încercând să atingă suprafaţa apei. Nu mai avea nevoie decât de vreo zece centimetri.

Incapabil să îşi întindă braţul mai mult, Ming se mişcă puţin şi ajunse mai aproape de puţ. Îşi apăsă vârfurile bocancilor de gheaţă şi încercă să îşi fixeze mai bine mâna stângă de margine. Întinse din nou braţul drept cât putu de mult. "Aproape am ajuns." Se apropie şi mai mult. "Da!" Marginea eprubetei atinse suprafaţa apei. În vreme ce apa începea să curgă în recipient, Ming se uita şi nu îi venea să-şi creadă ochilor.

Atunci, fără nici un fel de avertisment, se întâmplă ceva cu totul inexplicabil. O aşchie de metal se ivi zburând din beznă, ca un glonţ scăpat dintr-o armă. Ming mai avu timp să o zărească o fracţiune de secundă, înainte ca acesta să îi intre în ochiul drept.

Ming tresări violent. Instinctul de conservare fusese mai puternic decât mintea, cea care îl avertiza că orice mişcare bruscă îi poate distruge echilibrul precar. O tresărire cauzată mai mult de surpriză decât o reacţie în faţa durerii. Mâna stângă, cea mai apropiată de faţă, se duse instinctiv în ajutorul ochiului lovit. Ming îşi dădu seama că făcuse o greşeală chiar din clipa în care mâna îi zbură prin aer. Cu toată greutatea corpului lăsată în faţă, şi lipsit de sprijinul de până atunci, Wailee Ming începu să alunece. Îşi reveni prea târziu. Lăsând eprubeta în plata Domnului şi încercând să se prindă cumva de gheaţa dură pentru" a împiedica plonjonul, Ming alunecă — şi căzu cu totul în gaura întunecată.

Nu se scufundă mai mult de un metru şi ceva. Cu toate astea, când atinse apa rece, mai întâi cu capul, Ming avu senzaţia că se lovise cu faţa de un asfalt dur cu o viteză ameţitoare. Lichidul care îi înconjură chipul era atât de rece încât părea acid coroziv. Ming simţi instantaneu un junghi de panică.

Cu faţa în jos, în beznă, Ming fu pe moment dezorientat, neştiind încotro să o ia spre suprafaţă. Haina din păr de cămilă ţinea frigul departe de trup — dar numai pentru câteva secunde. Reuşi în cele din urmă să se îndrepte şi ieşi la suprafaţă căutând aerul cu disperare, chiar în clipa în care apa găsi calea de a-i ataca spatele şi pieptul, cuprinzându-i întregul trup într-un val de gheaţă.

— Ajjjuutoor, icni el.

Însă Ming abia reuşise să tragă în plămâni suficient aer cât să scoată un scâncet. Se simţea de parcă tot corpul îi fusese golit complet de substanţă.

— Ajutooorr!

Era incapabil să-şi audă propriile ţipete. Ming se trase către marginea puţului de extracţie şi încercă să se caţere afară. Numai că peretele din faţa lui era format din gheaţă. Nu se putea prinde de nimic. Sub apă, bocancii izbiră peretele, căutând o găurică în care să se prindă. Nimic. Se întinse cât putu în sus, căutând marginea. Era la doar treizeci de centimetri distanţă.

Deja muşchii nu mai răspundeau la comenzile date de creier. Lovi mai tare din picioare, încercând să se ridice pe perete suficient de sus ca să prindă marginea cu degetele. Îşi simţea corpul ca de plumb, iar plămânii păreau goliţi complet, ca şi cum ar fi fost striviţi de un piton uriaş. Haina groasă de protecţie se îngreuna cu fiecare secundă şi îl trăgea în jos. Ming încercă să se descotorosească de ea, dar ţesătura grea era mult prea îmbibată cu apă.

— Ajutaţi-mă!

Frica îl copleşea în aceste momente.

Ming citise odată că moartea prin înec era cea mai îngrozitoare cu putinţă. Nu-şi imaginase niciodată că avea să experimenteze aşa ceva. Muşchii refuzau deja să mai coopereze cu mintea. Ajunsese să se lupte doar ca să-şi menţină capul deasupra apei. Hainele grele îl trăgeau în jos, în vreme ce degetele amorţite zgâriau înfrigurate marginea puţului.

De-acum ţipetele lui se petreceau doar în gând.

Şi atunci, se întâmplă.

Ming se scufundă. Nu-şi închipuise niciodată că va trece prin groaza cumplită de a conştientiza moartea, iminenţa ei. Şi totuşi, el era acolo… se scufunda încet de-a lungul peretelui de gheaţă într-o gaură adâncă de şaizeci de metri. Prin faţa ochilor îi trecură o mulţime de imagini. Momente din copilărie. Cariera. Se întrebă dacă avea să-l descopere cineva acolo, jos. Sau se va scufunda, pur şi simplu, până la fund şi va îngheţa… încastrat în gheţar pentru veşnicie.

Plămânii îi urlau după oxigen. Îşi ţinu respiraţia, încercând în continuare să încerce să ajungă la suprafaţă. "Respiră!" Se luptă cu gestul reflex, lipindu-şi buzele una de alta. "Respiră!" Încercă în zadar să înoate ca să se ridice la suprafaţă. "Respiră!" În aceeaşi clipă, într-o bătălie mortală a reflexelor contra raţiunii, instinctul întrecu abilitatea lui Ming de a-şi menţine buzele lipite.

Wailee Ming inhală.

Apa care îi intră în plămâni îi atacă ţesutul gingaş cu forţa uleiului încins. Avea senzaţia că arde, din exterior spre interior. Ca o cruzime, apa nu ucide imediat. Ming petrecu şapte secunde groaznice inhalând apa rece, fiecare inhalare mai dureroasă decât precedenta, nici una dintre ele neoferindu-i însă trupului lucrul de care avea atât de mare nevoie.