Tolland încuviinţă ezitând.

— Aş vrea şi eu să merg, se oferi Rachel.

Norah sări ca o cobră:

— Pe naiba vrei!

— De fapt, interveni directorul, de parcă tocmai îi picase fisa, cred că m-aş simţi mai bine dacă am folosi formula de ancorare standard în echipă. Dacă mergeţi în doi şi Mike alunecă, n-o să-l poţi susţine. Patru oameni înseamnă mult mai multă siguranţă decât doi.

Se opri, uitându-se la Corky:

— Asta înseamnă dumneata sau doctorul Ming.

Privi în jur prin habisferă:

— Apropo, unde este doctorul Ming?

— Nu l-am văzut de ceva vreme, zise Tolland. Poate că trage un pui de somn.

Ekstrom se întoarse spre Corky:

— Doctore Marlinson, nu-ţi pot cere să ieşi afară cu ei, dar dacă…

— Ce mama naibii? răspunse Corky. O să am grijă ca nimeni să nu păţească nimic.

— Nu! se opuse categoric Norah.Patru persoane înseamnă încetineală. Eu şi Mike mergem singuri.

— Nu mergeţi singuri!

Tonul lui Ekstrom nu admitea replică.

— Există un motiv pentru care ancorele sunt proiectate pentru echipe de patru, şi noi o să procedăm în cel mai sigur mod cu putinţă. Ultimul lucru de care am nevoie este un accident cu câteva ore înainte de cea mai importantă conferinţă de presă din istoria NASA.

Gabrielle Ashe se simţi ciudat de nesigură în atmosfera încărcată de fum din biroul lui Marjorie Tench. "Ce naiba ar putea vrea această femeie de la mine?" În spatele unicului birou din încăpere, Tench se lăsă pe spate în scaun. Părea să se bucure din plin de disconfortul lui Gabrielle.

— Te deranjează fumul? întrebă ea, scoţându-şi o altă ţigară din pachet.

— Nu, minţi Gabrielle.

Tench şi-o aprinsese oricum:

— Tu şi candidatul tău v-aţi luat rău de tot de NASA în timpul acestei campanii.

— Adevărat, răbufni Gabrielle, fără a se osteni să-şi ascundă mânia graţie unor încurajări creatoare. Aş vrea o explicaţie.

Tench o privi cu inocenţă:

— Vrei să ştii de ce te-am alimentat cu e-mail-uri pentru atacurile tale contra NASA?

— Informaţiile pe care mi le-aţi trimis îi dăunau preşedintelui.

— Pe termen scurt, da.

Tonul ameninţător al vocii lui Tench o neliniştea pe Gabrielle şi mai mult.

— Asta ce mai înseamnă?

— Calmează-te, Gabrielle. Mesajele mele n-au schimbat prea tare starea de lucruri. Senatorul Sexton se luase de NASA cu mult înainte de intervenţia mea. Pur şi simplu l-am ajutat să-şi clarifice discursul. Să-şi întărească poziţia.

— Să-şi consolideze poziţia?

— Chiar aşa.

Tench zâmbi, scoţându-şi la vedere dinţii pătaţi.

— Chestie de care, trebuie să o spun, a profitat din plin în această după-amiază la CNN.

Gabrielle îşi aminti reacţia senatorului la întrebarea-capcană a lui Tench. "Da, voi acţiona pentru abolirea NASA." Sexton se băgase singur în colţ, dar ieşise din clenci printr-o mutare de forţă. Fusese mutarea corectă. Nu-i aşa? După privirea satisfăcută a lui Tench, Gabrielle simţi că îi lipseau nişte informaţii esenţiale.

Consilierul preşedintelui se ridică brusc. Statura ei deşirată domina întreaga încăpere. Cu ţigara atârnându-i de buze, se îndreptă spre un seif ascuns în perete, de unde scoase un plic gros, apoi se întoarse la birou şi se reaşeză.

Gabrielle privi plicul voluminos.

Tench zâmbi şi ascunse plicul în poală ca un jucător de pocher care ascunde o chintă roială. Cu vârfurile îngălbenite ale degetelor începu să bată darabana pe colţul biroului,scoţând o scârţâială repetată, supărătoare, de parcă ar fi savurat din plin momentele care urmau.

Gabrielle ştia că de vină era doar conştiinţa ei încărcată, însă cel mai mult se temea de faptul că plicul putea conţine dovezi despre aventura pe care o avuse cu senatorul. "E ridicol", încercă ea să se liniştească. Întâlnirea avusese loc după orele de program, în biroul senatorial izolat. Asta ca să nu se mai ia în calcul faptul că astfel de dovezi, potenţial deţinute de Casa Albă, ar fi fost făcute deja publice.

"S-ar putea să aibă oareşce bănuieli, îşi zise ea, dar n-au nici un fel de dovadă."

Tench îşi strivi ţigara în scrumieră:

— Domnişoară Ashe, chiar dacă că eşti conştientă sau nu, eşti prinsă în mijlocul unei bătălii care a început să facă ravagii în Washington, departe de ochii publicului, încă din 1996.

Mutarea de deschidere o luă prin surprindere pe Gabrielle:

— Pardon?

Tench îşi aprinse altă ţigară. Buzele subţiri traseră cu sete din ea, astfel încât vârful se înroşi puternic:

— Ce ştii despre o lege intitulată Actul de Promovare a Comercializării Spaţiului?

Gabrielle nu auzise niciodată de aşa ceva. Ridică, dezorientată, din umeri.

— Zău? se miră Tench. Mă surprinde. Asta dacă iau în consideraţie platforma candidatului tău. Legea a fost propusă în 1996 de senatorul Walker. În esenţă, acest document se referea la eşecul NASA de a mai întreprinde vreo acţiune sau descoperire importantă după prima expediţie pe care a făcut-o omul pe Lună. Legea prevede privatizarea imediată a NASA prin vânzarea necondiţionată a activelor agenţiei către companii aerospaţiale private şi permiterea sistemului concurenţial al pieţei să exploreze spaţiul cosmic mai eficient, eliberând astfel plătitorii de taxe de povara pe care o suportă acum prin întreţinerea NASA.

Gabrielle îi auzise pe criticii NASA sugerând privatizarea ca soluţie pentru problemele NASA, dar habar n-avea că acea idee se concretizase într-un proiect de lege.

— Documentul ăsta, reluă Tench, a fost prezentat Congresului de patru ori până acum. Este similar cu legile prin care s-au privatizat cu succes industrii guvernamentale precum producţia de uraniu. Congresul a adoptat documentul de fiecare dată când i-a fost prezentat spre aprobare. Din fericire, Casa Albă şi-a exercitat dreptul de veto în toate cele patru ocazii. Zachary Herney deja şi-a exercitat acest drept de două ori.

— Şi care e problema?

— Problema e că senatorul Sexton va susţine cu siguranţă această lege dacă va fi ales preşedinte. Am motivele mele să cred că Sexton nu va avea nici un fel de remuşcări să vândă NASA ofertanţilor privaţi cu prima ocazie. Pe scurt, candidatul tău va sprijini privatizarea în dauna folosirii dolarilor americani din taxe pentru finanţarea explorării spaţiului cosmic.

— Din câte ştiu eu, senatorul n-a făcut public nici un comentariu legat de poziţia personală în privinţa acestei legi.

— Aşa e. Cu toate astea, cunoscându-i jocul politic, presupun că n-ai fi surprinsă dacă l-ai auzi sprijinind acest document.

— Sistemele de piaţă concurenţială aduc cu ele eficienţa.

— Am să iau asta drept un răspuns afirmativ, rosti Tench, uitându-se drept în ochii interlocutoarei. E trist, dar privatizarea NASA este o idee condamnabilă, iar din acest punct de vedere există nenumărate motive pentru care administraţiile de la Casa Albă au respins o asemenea lege chiar din momentul conceperii ei.

— Am auzit argumentele împotriva privatizării agenţiei spaţiale,replică Gabrielle, şi vă înţeleg preocupările.

— Chiar aşa?

Tench se aplecă spre ea:

— Ce argumente ai auzit?

Gabrielle îşi schimbă poziţia, stânjenită:

— Ei bine, cel mai mult se tem cei din mediul universitar — cea mai frecventă opinie fiind aceea că, dacă NASA se privatizează, cursa noastră actuală de dobândire a cunoştinţelor ştiinţifice despre spaţiul cosmic va fi abandonată în favoarea unor afaceri profitabile.

— Adevărat. Ştiinţa spaţială ar înceta instantaneu să mai existe. În de a cheltui bani pentru studierea universului, companiile spaţiale private ar goli asteroizii de resurse minerale, ar construi hoteluri turistice în spaţiu şi ar oferi servicii de lansare a sateliţilor comerciali. De ce s-ar deranja companiile private să studieze originile universului nostru, când povestea asta i-ar costa miliarde de dolari, fără nici un fel de profit?