— Pot să vă pun o întrebare directă, domnule senator?

Sexton nu-i răspunse. Aştepta.

Femeia îi adresă o întrebare atent elaborată, dând totuşi impresia că e ceva spontan:

— Domnule senator, dacă v-aş spune că nu putem explora spaţiul cosmic cu mai puţini bani decât cheltuieşte NASA, aţi închide agenţia spaţială?

Întrebarea se prăvăli ca un bolovan peste Sexton. Poate că Tench nu era chiar atât de naivă. Tocmai îl prinsese pe Sexton cu un "gard" — o întrebare de tip da/nu bine gândită, astfel încât oponentul să fie forţat să aleagă o parte a baricadei şi să îşi clarifice, o dată pentru totdeauna, poziţia.

Instinctiv, Sexton încercă să fenteze capcana:

— N-am nici o îndoială că, dispunând de un management eficient, NASA poate explora spaţiul cosmic cu cheltuieli mult mai reduse decât ceea ce în mod curent…

— Domnule senator, răspundeţi la întrebare. Explorarea spaţiului cosmic este o operaţiune periculoasă şi costisitoare. Este asemănătoare construcţiei unui avion de pasageri. Fie o facem cum trebuie fie n-o facem deloc. Riscurile sunt prea mari. Întrebarea mea rămâne: dacă ajungeţi preşedinte şi vă treziţi confruntat cu decizia de a continua finanţarea NASA la actualul nivel sau de a anula întregul program spaţial american, ce alegeţi?

"Rahat." Sexton se uită la Gabrielle prin geamul de sticlă. Expresia de pe chipul ei exprima ceea ce Sexton ştia deja. "Sunteţi atacat. Fiţi direct. Fără înflorituri." Sexton îşi ridică uşor bărbia.

— Da. Aş transfera actualul buget NASA direct în sistemul nostru de învăţământ, dacă aş fi confruntat cu o asemenea decizie. Aş vota pentru copiii noştri în dauna spaţiului cosmic.

Pe chipul lui Marjorie Tench se putea citi o expresie de consternare absoluta:

— Sunt şocată. V-am auzit bine? Ca preşedinte, aţi acţiona pentru abolirea programului spaţial al acestei naţiuni?

Sexton simţi cum îl cuprinde mânia. Acum Tench îi atribuia expresii care nu-i aparţineau. Încercă să pareze, dar Tench era în plină ofensivă:

— Vasăzică, dumneavoastră spuneţi în mod oficial, domnule senator, că aţi renunţa la agenţia care a dus omul pe Lună?

— Eu afirm doar că minunata cursă spaţială s-a terminat! Vremurile s-au schimbat. NASA nu mai joacă un rol esenţial în viaţa de zi cu zi a americanilor şi totuşi noi continuăm finanţarea ei, ca şi cum acest rol ar mai fi încă valabil.

— Deci nu credeţi că spaţiul reprezintă viitorul?

— Evident că spaţiul reprezintă viitorul, dar NASA este un dinozaur! Să lăsăm sectorul privat să exploreze spaţiul cosmic. Contribuabilii americani n-ar trebui să fie obligaţi să îşi deschidă portofelele de fiecare dată când un inginer din Washington vrea să ia o fotografie în valoare de un miliard de dolari a lui Jupiter. Americanii au obosit să vândă viitorul copiilor lor pentru a da bani unei agenţii depăşite care furnizează atât de puţine informaţii în schimbul costurilor sale îngrozitor de uriaşe!

Tench oftă cu dramatism:

— Atât de puţin? Poate cu excepţia programului SETI, NASA a avut rezultate impresionate.

Sexton era uluit că de pe buzele lui Tench a putut să iasă vreo menţiune despre SETI. O gafă de proporţii. "Mersi că mi-ai amintit." SETI fusese cea mai mare gaură neagră financiară provocată vreodată de NASA. Deşi agenţia căutase să-i dea o nouă faţă rebotezând proiectul Origini şi schimbând câteva dintre obiective, pierderea exista în continuare.

— Marjorie, îi zise Sexton, o să vorbesc despre SETI doar fiindcă tu ai adus acest subiect în discuţie.

Paradoxal, Tench părea că abia aşteaptă să audă.

Sexton îşi drese glasul:

— Cei mai mulţi oameni nu sunt conştienţi că NASA caută urme de inteligenţă extraterestră de vreo treizeci de ani. Şi este o vânătoare de comori extrem de costisitoare — şiruri de antene satelit, transceivere uriaşe, milioane de dolari în salariile unor oameni care stau în întuneric şi ascultă benzi goale. Este o risipă stânjenitoare de resurse.

— Şi spuneţi că nu e nimic acolo sus?

— Spun că dacă oricare altă agenţie guvernamentală ar fi cheltuit patruzeci şi cinci de milioane de dolari în peste treizeci şi cinci de ani fără să aibă vreun rezultat, ar fi fost decapitată de mult. Sexton făcu o pauză ca lumea să priceapă bine vorbele lui. După treizeci şi cinci de ani, eu cred că e destul de clar că nu vom descoperi viaţă extraterestră.

— Şi dacă vă înşelaţi?

Sexton îşi ridică ochii în tavan, exasperat:

— Pentru numele lui Dumnezeu, domnişoară Tench, dacă mă înşel o să-mi mănânc pălăria.

Marjorie Tench îl fixă cu privirea pe senator:

— Nu o să uit acest lucru, domnule senator, şi îi zâmbi pentru prima dată. Cred că noi toţi ne vom aduce aminte.

La zece kilometri distanţă, în Biroul Oval, preşedintele Zach Herney îşi închise televizorul şi îşi turnă ceva de băut. Aşa cum Marjorie Tench promisese, senatorul Sexton muşcase momeala — şi înghiţise undiţa cu tot cu cârlig şi gută.

Michael Tolland simţi un val de simpatie când o zări pe Rachel Sexton cum cască, tăcută, gura de uimire văzând meteoritul fosilizat din mână. Frumuseţea chipului femeii părea acum să se dizolve într-o expresie de încântare naivă — ca o fetiţă care tocmai îl descoperise pe Moş Crăciun.

"Ştiu exact cum te simţi", îi spuse el în gând.

Tolland se simţise la fel cu două zile în urmă. Şi pe el îl redusese la tăcere. Chiar şi acum, implicaţiile ştiinţifice şi filozofice ale acelui meteorit îi dădeau fiori, forţându-l să regândească tot ceea ce crezuse el despre natură.

Descoperirile oceanografice ale lui Tolland includeau câteva specii de apă adâncă necunoscute până acum, şi totuşi această "insectă spaţială" însemna un cu totul alt gen de revoluţie ştiinţifică. În ciuda obstinaţiei cu care Hollywoodul prezenta extratereştrii ca pe nişte omuleţi verzi, astrobiologii şi adepţii ştiinţei cădeau în unanimitate de acord că, date fiind numărul imens de insecte terestre şi capacitatea de adaptare a acestora, viaţa extraterestră avea să fie cel mai probabil descoperită sub formă de insectă.

Insectele făceau parte din ramura Phylum arthropoda - creaturi cu exoschelete dure şi picioare articulate. Numărând peste 1,25 milioane de specii cunoscute şi circa cinci sute de mii de specii încă neclasificate, insectele terestre depăşeau în număr toate celelalte forme de viaţă din regnul animal. Constituiau 95% din toate speciile planetei şi un uimitor nivel de 40% din întreaga biomasă a Pământului.

Impresiona nu atât abundenţa de insecte, cât capacitatea lor de adaptare. De la cărăbuşul de gheaţă din Antarctica şi până la scorpionul solar din Valea Morţii, insectele trăiau în cele mai variate zone de temperatură, umiditate şi chiar presiune. Totodată, ele nu aveau nici o problemă în a se expune la cea mai letală forţă cunoscută în univers — radiaţia. Ca urmare a unui test nuclear în 1945, ofiţerii din forţa aeriană îmbrăcaseră costumele antiradiaţie şi examinau locul exploziei, unde au descoperit gândaci şi furnici care nu fuseseră deloc afectaţi de radiaţii. Astronomii îşi dăduseră seama că exoscheletul protector al artropodelor reprezenta un candidat ideal pentru modul de viaţă al nenumăratelor planete invadate de radiaţii şi unde nu mai exista altă formă de viaţă.

"Pare că astrobiologii au avut dreptate, gândi Tolland. ET este o insectă."

Rachel simţi cum i se înmoaie picioarele.

— Nu pot… să cred, rosti ea, întorcând fosila pe toate părţile. N-am crezut niciodată…

— Nu te grăbi, o opri Tolland, zâmbind. Aşteaptă puţin! Mie mi-au trebuit douăzeci şi patru de ore ca să îmi revin.

— Observ un nou-venit printre noi, se auzi vocea unui bărbat, un asiatic neobişnuit de înalt, care se îndrepta spre ei.