"La dracu, îşi zise Gabrielle şi se hotărî. Acum sau niciodată."

În vreme ce uşile începeau să se închidă, Gabrielle ţâşni din spatele fântânii şi fugi spre lift, întinzând mâna şi prinzându-se de uşi. Acestea glisară înapoi, astfel încât Gabrielle reuşi să păşească înăuntru, cu faţa radiind de încântare.

— Aţi fi crezut aşa ceva? izbucni ea adresându-se chelului. Doamne! Ce nebunie!

Omul o privi ciudat:

— Cred că tipii de la SETI au luat-o razna! Jucăriile lor zgomotoase găsesc doar secvenţe aleatorii sub două sute de miliJansky de douăzeci de ani, în timp ce dovada fizică era îngropată în gheaţa de aici, de pe Pământ!

Omul părea surprins.

— Păi… da, e chiar…, îngăimă el, în timp ce se uita la gâtul ei şi păru deranjat că nu-i vede legitimaţia. Îmi cer scuze, unde…

— Etajul patru, vă rog. Am venit într-o asemenea grabă, că am uitat să-mi îmbrac lenjeria!

Izbucni în râs şi aruncă o privire spre legitimaţia tipului: "JAMES THEISEN, Finance Administration".

— Lucraţi aici?

Individul părea de-a dreptul intrigat:

— Domnişoară…?

Lui Gabrielle îi căzu faţa:

— Jim! Mă jigneşti! Nimic nu o doare mai tare pe o femeie decât să nu mai fie recunoscută!

Tipul se albi. Părea stingherit. Îşi trecu palma peste chelie:

— Îmi cer scuze. De vină e toată agitaţia asta, să ştii. Recunosc, îmi pari cunoscută. În ce program lucrezi?

"Rahat." Gabrielle îi zâmbi încrezătoare:

— EOS.

Omul arătă înspre butonul luminat pentru etajul patru:

— Evident. Voiam să întreb în cadrul cărui proiect.

Gabrielle îşi simţi pulsul accelerându-se. Nu se putea gândi decât la unul singur.

— PODS.

Individul părea şocat.

— Zău? Credeam că am cunoscut pe toată lumea din echipa doctorului Harper.

Gabrielle dădu stingheră din cap:

— Chris mă ţine în umbră. Eu sunt programatorul ăla tâmpit care a dat-o în bară cu indexul voxel din aplicaţia software de detectare a anomaliilor.

Acum era rândul chelului să rămână cu gura căscată:

— Tu ai fost de vină?

Gabrielle se strâmbă:

— Din cauza asta, n-am dormit săptămâni de zile.

— Dar doctorul Harper şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru povestea aia!

— Ştiu. Chris e genul ăsta de om. Cel puţin a îndreptat totul. Ce anunţ în seara asta, nu-i aşa? Cu meteoritul ăsta! Sunt încă în stare de şoc!

Liftul se opri la etajul patru. Gabrielle sări din el:

— Ce bine că te-am văzut, Jim. Transmite-le toate cele bune băieţilor de la bugetare!

— Desigur, îngăimă omul, în vreme ce uşile se închideau. Mă bucur că te-am revăzut!

La fel ca mulţi mulţi alţi preşedinţi dinaintea lui, Zach Herney supravieţuia cu doar patru sau cinci ore de somn pe noapte. În ultimele săptămâni însă, supravieţuise odihnindu-se cu mult mai puţin. În vreme ce emoţiile serii începeau să se domolească, Herney simţea ora târzie turnându-i plumb în picioare.

Alături de câţiva membri de vârf ai personalului care se ocupa de campanie, preşedintele se găsea în Sala Roosevelt, savurând şampanie şi bucurându-se de reluarea la nesfârşit a discursului ţinut la conferinţa de presă, a secvenţelor din documentarul lui Tolland şi a analizelor experţilor de televiziune. În acel moment, pe ecran, o corespondentă de televiziune foarte entuziasmată stătea în faţa Casei Albe şi strângea cu putere microfonul în mâini.

— Dincolo de repercusiunile ameţitoare asupra omenirii ca specie, zicea corespondenta, această descoperire NASA are câteva efecte extrem de neplăcute, aici în Washington. Decopertarea acestor fosile meteoritice nu se putea petrece într-un moment mai potrivit pentru preşedinte.

Vocea femeii deveni mai sobră:

— Şi nici într-un moment mai prost pentru senatorul Sexton.

Transmisia se axă pe o reluare a dezbaterii CNN din acea după-amiază:

— După treizeci şi cinci de ani, zise Sexton, cred că e evident că nu vom găsi viaţă extraterestră!

— Şi dacă vă înşelaţi? îi răspunse Tench.

Sexton îşi dădu ochii peste cap:

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu, domnişoară Tench, dacă mă înşel, o să-mi mănânc pălăria.

Toată lumea din Sala Roosevelt izbucni în râs. Privind lucrurile retrospectiv, jocul lui Tench de a-l încolţi pe senator părea extrem de crud, însă telespectatorii nu păruseră să observe; Sexton îi răspunsese cu atâta încredere, încât păruse că primeşte exact ce merita.

Preşedintele se uită prin încăpere după Tench. Nu o văzuse de când începuse conferinţa de presă, iar acum nu era acolo. "Ciudat, îşi spuse el. E victoria ei în aceeaşi măsură cât este şi a mea."

Reportajul de la televizor se pregătea de încheiere, subliniind încă o dată uriaşul salt înainte înregistrat de Casa Albă şi prăbuşirea dezastruoasă a senatorului Sexton.

"Cât de mult poate însemna o zi, îşi zise preşedintele. În politică, lumea se poate schimba într-o secundă."

Până în zori, avea să realizeze cât adevăr puteau să conţină aceste cuvinte.

"Pickering ar putea fi o problemă", zisese Tench.

Administratorul Ekstrom era prea tulburat de informaţia primită ca să observe că furtuna de afară se intensificase. Cablurile de prindere abia mai rezistau şi gemeau îngrozitor, iar personalul NASA prefera să stea la taclale, în loc să meargă la culcare. Gândurile lui Ekstrom rătăceau într-o altfel de furtună — o tornadă explozivă cu originile în Washington. Ultimele ore aduseseră multe probleme cu ele, iar Ekstrom căuta o soluţie pentru toate. Totuşi, o singură problemă se ridica mai ameninţătoare decât toate celelalte la un loc.

"Pickering ar putea fi o problemă."

Ekstrom nu-şi putea imagina o altă persoană de pe faţa pământului, în afară de William Pickering cu care să se răfuiască. Acesta se războia cu Ekstrom şi cu NASA de ani de zile, încercând să preia controlul asupra politicii de confidenţialitate, exercitând presiuni pentru diferite priorităţi ale misiunilor şi tunând şi fulgerând împotriva eşecurilor tot mai numeroase ale agenţiei spaţiale.

Ekstrom ştia că dezgustul lui Pickering faţă de NASA era mult mai vechi decât recenta pierdere a satelitului SIGINT al NRO în explozia rampei de lansare NASA sau decât erorile de securitate NASA, sau chiar decât bătălia pentru recrutarea personalului-cheie din domeniul spaţial. Durerea lui Pickering legată de NASA însemna o dramă continuă însoţită de resentimente şi deziluzie.

Avionul spaţial X-33, presupusul înlocuitor NASA al navetei spaţiale, fusese construit cu cinci ani mai târziu, fapt care însemna amânarea sau anularea a zeci de misiuni NRO de lansare sau întreţinere de sateliţi. De dată recentă, furia lui Pickering împotriva proiectului X-33 atinsese cote fulminante, odată cu descoperirea faptului că NASA anulase în întregime proiectul, provocând astfel o gaură estimată la 900 milioane dolari.

Ekstrom ajunse la biroul lui din habisferă, trase draperia care masca intrarea şi păşi înăuntru. Se aşeză la birou şi îşi puse capul în palme. Trebuia să ia câteva decizii. Ceea ce părea a fi o zi minunată se transformase într-un coşmar care ameninţa să-l distrugă. Încercă să se pună în locul lui William Pickering. Ce ar fi făcut el la pasul următor? Cineva cu inteligenţa lui Pickering trebuia să înţeleagă importanţa descoperirii NASA. Trebuia să ierte anumite alegeri luate în disperare de cauză. Trebuia să vadă răul ireversibil produs prin umbrirea acestui moment de triumf.

Ce ar fi făcut Pickering cu informaţiile pe care le deţinea el? Le-ar fi dat pace sau ar fi determinat NASA să plătească pentru erori?

Ekstrom se strâmbă. Aproape că nu avea nici un dubiu care ar fi fost alegerea.

În definitiv, William Pickering nutrea o ură mult mai profundă faţă de NASA… o veche duşmănie personală care trecea dincolo de politică.