— Ele n-ar face-o, contraatacă Gabrielle. Însă cu siguranţă că un Fond Naţional pentru Ştiinţa Spaţială ar putea fi finanţat pentru lansarea de misiuni academice.

— Acest sistem există deja. Se numeşte NASA.

Gabrielle tăcu.

— Abandonarea ştiinţei în favoarea profiturilor este doar un aspect al problemei, continuă Tench. Nici măcar nu e relevant prin comparaţie cu haosul cumplit care ar rezulta din permisiunea acordată sectorului privat de a alerga după bunul plac prin spaţiu. Am renaşte Vestul Sălbatic. Am vedea pionieri emiţând pretenţii asupra Lunii şi asteroizilor, şi protejându-şi aceste pretenţii prin forţă. Am auzit deja despre cereri ale unor companii care vor să construiască panouri publicitare cu neon pe care să le lanseze pe cerul în timpul nopţii. Am văzut cereri de hoteluri în spaţiu şi parcuri turistice, printre ale căror operaţiuni se numără ejectarea gunoaielor în vidul spaţial şi crearea unor traiectorii orbitale numai pentru dejecţii. De fapt, chiar ieri am citit o propunere din partea unei companii prin care se prevede transformarea spaţiului în mausoleu, prin lansarea morţilor pe orbită. Îţi poţi imagina sateliţii noştri de comunicaţii intrând în coliziune cu sicrie plutitoare? Săptămâna trecută, în biroul meu a venit şeful multimiliardar al unei companii, cerându-mi să lansez o misiune către un asteroid apropiat de Terra, pe care să îl atrag mai aproape de Pământ, urmând ca el să înfiinţeze acolo mine de exploatare a unor minerale preţioase. A trebuit chiar să-i reamintesc acestui individ că atragerea de asteroizi în apropierea orbitei terestre implică riscuri majore, putând provoca o catastrofă! Domnişoară Ashe, te pot asigura că, dacă această lege devine oficială, gaşca de întreprinzători privaţi care se va arunca flămândă asupra spaţiului cosmic nu va fi formată din oameni de ştiinţă. Vor fi întreprinzători cu buzunare adânci şi minţi înguste.

— Convingătoare argumente, comentă Gabrielle, iar eu sunt sigură că senatorul va cântări foarte serios aceste aspecte dacă se va trezi în postura de a aproba o asemenea lege. Pot să întreb ce legătură au toate astea cu mine?

Privirea lui Tench se fixă asupra ţigării:

— Mulţi oameni vor să facă bani în spaţiul cosmic, iar grupările de lobby politic se organizează în sensul îndepărtării tuturor restricţiilor şi deschiderii baierelor pungii. Puterea de veto a biroului prezidenţial rămâne singura barieră în calea privatizării… împotriva completei anarhii în spaţiul cosmic.

— Atunci îl sfătuiesc pe Zach Herney să îşi exercite dreptul de veto din nou.

— Eu mă tem că senatorul tău nu va fi la fel de prudent dacă va fi ales.

— Din nou, presupun că senatorul va cântări cu atenţie toate aspectele dacă se va afla în poziţia de a emite judecăţi asupra acestei legi.

Tench nu părea pe deplin convinsă:

— Ai idee cât cheltuieşte senatorul Sexton pe publicitate în mass-media?

Întrebarea nu o luă prin surprindere.

— Cifrele sunt de domeniul public.

— Mai mult de trei milioane de dolari pe lună.

Gabrielle ridică din umeri:

— Dacă aşa spuneţi dumneavoastră.

Cifra era apropiată de realitate.

— Sunt o groază de bani cheltuiţi.

— Chiar are mulţi bani de cheltuit.

— Da, şi-a făcut planurile bine. Sau, mai degrabă, s-a măritat bine.

Tench se opri ca să scoată un nor de fum pe nări:

— Ce tragedie cu nevasta lui, Katherine! Moartea ei l-a afectat profund.

Scoase un oftat tragic, evident mimat:

— A murit nu cu mult timp în urmă, nu?

— Vă rog să treceţi la subiect sau eu plec!

Tench tuşi din străfundul plămânilor şi se întinse să ia plicul voluminos. Scoase o stivă mică de hârtii prinse cu capse şi i-o înmână lui Gabrielle.

— Situaţia financiară a lui Sexton.

Gabrielle studie, uluită, documentele, care cuprindeau informaţii din urma cu câţiva ani. Deşi nu cunoştea amănunte despre finanţele lui Sexton, Gabrielle nu se îndoia că datele erau autentice -conturi bancare, conturi de carduri de credit, împrumuturi, active mobiliare, active imobiliare, datorii, câştiguri de capital şi pierderi.

— Acestea sunt informaţii confidenţiale. De unde le aveţi?

— Nu e treaba ta care e sursa. Dar dacă vei zăbovi ceva timp să studiezi aceste cifre, vei vedea limpede că senatorul Sexton nu deţine sumele de bani pe care le cheltuieşte în mod curent. După moartea soţiei sale, a distrus cea mai mare parte a moştenirii ei pe investiţii proaste, confort personal şi cumpărarea victoriei în alegerile primare. Cu şase luni în urmă, candidatul tău era falit.

Gabrielle sesiză că avea de-a face cu o cacealma. Dacă Sexton era falit, cu siguranţă nu se comporta ca atare. În fiecare săptămână cumpăra spaţii publicitare tot mai mari.

— Candidatul tău, continuă Tench, cheltuieşte acum de patru ori mai mult decât preşedintele. Şi n-are nici un fel de avere personală.

— Primim multe donaţii.

— Da, unele dintre ele legale.

Gabrielle îşi ridică privirea:

— Ce-aţi spus?

Tench se aplecă peste birou, astfel încât Gabrielle îi mirosi respiraţia încărcată de nicotină:

— Gabrielle Ashe, îţi voi pune o întrebare şi ţi-aş sugera să te gândeşti foarte bine înainte de a-mi răspunde. De răspunsul tău depinde dacă îţi vei petrece următorii câţiva ani în închisoare sau nu. Ştii ceva despre faptul că senatorul Sexton acceptă mită electorală enormă din partea companiilor aerospaţiale care au miliarde de dolari de câştigat din privatizarea NASA?

Gabrielle se uită fix la ea:

— Este o acuzaţie absurdă!

— Vrei să spui că n-ai habar de o asemenea activitate?

— Cred că aş şti dacă senatorul acceptă o mită constând în sumele imense pe care le vehiculaţi.

Tench îi zâmbi glacial:

— Gabrielle, înţeleg că senatorul Sexton ţi-a împărtăşit multe, dar te asigur că sunt şi mai multe lucruri pe care nu le cunoşti despre el.

Gabrielle se ridică:

— Întâlnirea asta a luat sfârşit!

— Din contră, replică Tench, scoţând ce mai rămăsese din dosar şi împrăştiind conţinutul pe birou. Întâlnirea asta de-abia acum începe.

Înăuntrul "camerei de pregătire" a habisferei, Rachel Sexton se simţea ca un astronaut, în timp ce se strecura într-unui dintre costumele NASA de supravieţuire în orice climat. Costumul negru, alcătuit dintr-o singură piesă, cu glugă, semăna cu unul gonflabil de scafandru. Materialul dublu, confecţionat din spumă inteligentă, era prevăzut cu mici canale prin care se putea pompa un gel dens, cu proprietatea de a regla temperatura corpului atât în medii fierbinţi, cât şi în cele foarte reci.

În timp ce îşi trăgea gluga pe cap, Rachel se uită la directorul administrativ al NASA. Arăta ca un paznic tăcut la uşă, în mod clar nemulţumit de necesitatea acestei neînsemnate misiuni.

Norah Mangor bombănea tot felul de obscenităţi, în vreme ce se îngrijea ca toată lumea să fie bine echipată:

— Uite unul extraândesat, zise ea, aruncându-i lui Corky costumul potrivit.

Tolland se îmbrăcase deja pe jumătate cu echipamentul lui.

De îndată ce Rachel se echipă complet, Norah găsi valva dintr-o parte şi o conectă pe Rachel la un tub care ieşea dintr-o canistră argintie semănând cu un tub mare de oxigen pentru scafandri.

— Inhalează, zise Norah, deschizând valva.

Rachel auzi un şuierat şi simţi gelul injectat în costum. Spuma inteligentă se întinse, iar costumul se strânse în jurul trupului, apăsând pe hainele interioare. Senzaţia îi amintea de momentele când îşi introducea sub apă mâna pe care purta o mănuşă de cauciuc. Când se umflă în jurul capului, gluga îi apăsă pe urechi, estompând orice sunete din exterior. "Parcă sunt într-un cocon."

— Cel mai bun lucru la costumul Mark IX, zise Norah, este amortizarea. Poţi să cazi drept în fund şi nu simţi nimic.