— Stai în spatele meu, îi strigă Norah, luptându-se să fie auzită în dauna vântului. Lasă sania să ne arate drumul.

Sania de aluminiu pe care Norah îşi transporta echipamentele de testare semăna cu un balon supradimensionat. Corpul saniei era plin la refuz cu dispozitivele de diagnosticare şi cu accesoriile de siguranţă pe care ea le tot folosise în ultimele zile. Toată marfa — incluzând un set de baterii, făclii de siguranţă şi un reflector mobil puternic — era asigurată sub o copertină de plastic bine strânsă. În ciuda încărcăturii grele, sania aluneca fără efort pe tălpicile ei lungi şi drepte. Chiar şi pe pantele cele mai puţin înclinate, sania mergea în jos parcă prin voinţă proprie. Norah se mulţumea să o ţină înfrânată când era cazul, ca şi cum ar fi permis obiectului să îi conducă.

Sesizând distanţa crescândă dintre grup şi habisferă, Tolland privi peste umăr. La numai cincizeci de metri distanţă, silueta vagă a domului aproape dispăruse în întunericul învolburat.

— Nu sunteţi îngrijoraţi că nu o să mai găsim drumul înapoi? strigă el. Habisfera este aproape invizi…

Cuvintele îi fură brusc reduse la tăcere de şuieratul ascuţit al unei făclii care se aprindea în mâna lui Norah. Sclipirea alb-roşiatică lumina gheaţa pe o rază de zece metri de jur împrejur. Norah îşi folosi călcâiul pentru a săpa o gropiţă în zăpada de suprafaţă, apoi ridică un fel de mic dig protector pe partea gropiţei expuse la vânt. După aceea înfipse făclia în scobitură:

— Firimituri de pâine high-tech, le strigă Norah.

— Firimituri de pâine? se miră Rachel, protejându-şi ochii de izbucnirea bruscă de lumină.

— Din Hansel şi Gretel, îi răspunse Norah. Făcliile astea vor dura o oră — suficient ca să găsim drumul înapoi.

Cu aceasta, Norah porni mai departe, conducându-i în josul gheţarului — din nou în întuneric.

Gabrielle Ashe ieşi valvârtej din biroul lui Marjorie Tench şi reuşi în ultima clipă să evite să se ciocnească de o secretară. Îngrozită, Gabrielle nu vedea în faţa ochilor decât pozele — imaginile — braţelor şi ale picioarelor îngemănate. Chipuri lor extaziate.

Habar n-avea cum făcuseră acele fotografii, dar ştia prea bine că erau reale. Fuseseră făcute în biroul senatorului Sexton, de undeva de deasupra, probabil cu o cameră ascunsă. "Dumnezeu să mă ajute!" Una dintre fotografii îi prezenta pe Gabrielle şi pe Sexton făcând sex chiar pe biroul senatorului, corpurile lor strivind o serie de documente ce păreau oficiale.

Marjorie Tench o ajunse din urmă în dreptul Camerei Hărţilor. Tench ducea cu ea dosarul roşu cu fotografii.

— După reacţia ta presupun că eşti convinsă de autenticitatea acestor poze!

Consilierul principal al preşedintelui părea că e pe deplin satisfăcută:

— Sper că ele te vor convinge că şi celelalte date sunt corecte. Provin de la aceeaşi sursă.

Gabrielle îşi simţea tot corpul în flăcări, în vreme ce parcurgea în viteză holul. "Unde naiba e ieşirea?"

Cu picioarele ei lungi, Tench n-avea nici o problemă să ţină pasul.

— Senatorul Sexton a jurat în faţa întregii lumi că relaţia voastră este una platonică şi părea extrem de convingător.

Tench arătă cu mâna peste umăr:

— De fapt, în birou am o înregistrare video, dacă simţi nevoia să îţi împrospătezi memoria!

Gabrielle n-avea nevoie de aşa ceva. Îşi amintea prea bine acea conferinţă de presă. Pe cât de vehementă, pe atât de dezamăgitoare fusese atitudinea lui.

— Din păcate, continuă Tench, cu o voce care exprima orice altceva în afară de dezamăgire, senatorul Sexton a minţit cu neruşinare poporul american. Publicul are dreptul să ştie. Şi va şti. O să am eu personal grijă de asta. Singura întrebare este cum va afla publicul. Noi credem că cel mai bine e să vină de la tine.

Gabrielle era în stare de şoc:

— Chiar credeţi că vă voi ajuta să-mi linşaţi candidatul?

Privirea lui Tench se înăspri:

— Încerc să rezolv o problemă, Gabrielle. Îţi ofer posibilitatea să scuteşti pe toată lumea de jenă ridicându-ţi capul drept în sus şi spunând adevărul. Nu am nevoie decât de o declaraţie semnată prin care să recunoşti că ai avut o legătură intimă cu senatorul.

Gabrielle se opri brusc:

— Ce???

— Foarte simplu. O declaraţie semnată de tine ne oferă posibilitatea de a trata discret cu senatorul, scutind o ţară întreagă de un scandal urât. Oferta mea e simplă: semnează o declaraţie pentru mine, şi acele fotografii vor rămâne încuiate pentru totdeauna.

— Vreţi o declaraţie?

— Din punct de vedere tehnic, aş avea nevoie de o declaraţie sub jurământ, dar fiindcă dispunem de un notar aici, în clădire, care poate…

— Aţi înnebunit de-a binelea!

Gabrielle iuţi pasul din nou.

Tench mergea în dreptul ei. Părea mai iritată acum:

— Senatorul Sexton se duce la fund oricum, Gabrielle, iar eu îţi ofer o şansă de a ieşi din mizeria asta fără a-ţi vedea fundul în ziarele de dimineaţă! Preşedintele este un om de bun-simţ şi nu vrea ca aceste poze să fie publice. Dacă îmi dai o declaraţie sub jurământ şi vorbeşti despre legătura intimă cu propriile tale cuvinte, vom putea cu toţii să rezolvăm problema cu demnitate!

— Eu nu sunt de vânzare.

— Ei bine, senatorul tău este cu siguranţă! Este un om periculos şi încalcă legea.

— El încalcă legea? Voi sunteţi cei care daţi buzna în birouri şi faceţi poze ilegal! Aţi auzit vreodată de Watergate?

— N-am avut nimic de-a face cu obţinerea porcăriilor ăstora. Pozele provin din aceeaşi sursă ca documentele care au legătură cu finanţarea campaniei de către SFF. Cineva v-a supravegheat pe voi doi îndeaproape.

Gabrielle trecu în goană de biroul de verificare unde îşi primise permisul de acces. Îşi scoase cu furie permisul de la gât şi îl aruncă paznicului uluit. Tench continua să se ţină pe urmele ei.

— Va trebui să iei repede o hotărâre, domnişoară Ashe, rosti Tench în vreme ce se apropiau de ieşire. Fie îmi aduci o declaraţie sub jurământ în care recunoşti că te-ai culcat cu senatorul, fie, la ora opt diseară, preşedintele va fi obligat să prezinte publicului toate acestea — afacerile murdare ale lui Sexton, fotografiile cu tine, totul. Crede-mă, când publicul va vedea că n-ai făcut nimic şi l-ai lăsat pe Sexton să mintă în legătură cu relaţia voastră, vei arde pe rug chiar lângă el.

Gabrielle văzu uşa şi se îndreptă spre ea.

— Pe biroul meu, până la ora opt diseară, Gabrielle! Fii fată deşteaptă!

Tench îi dădu dosarul cu fotografiile:

— Păstrează-le, dulceaţă! Noi mai avem multe copii.

Rachel Sexton simţea tot mai mulţi fiori pe măsură ce cobora gheţarul în noaptea care se adâncea foarte repede. Prin minte i se perindau imagini neliniştitoare: meteoritul, planctonul fosforescent, consecinţele unei eventuale greşeli a lui Norah Mangor în ceea ce priveşte mostrele de gheaţă.

"O matrice solidă de gheaţă din apă dulce", zisese Norah, amintindu-le tuturor că forase după mostre peste tot, inclusiv deasupra meteoritului.

Ar fi observat dacă gheţarul conţinea interstiţii de apă sărată pline cu plancton. Sau nu? Cu toate astea, intuiţia o îndemna pe Rachel să rămână în continuare concentrată asupra soluţiilor celor mai simple.

"În acest gheţar există plancton îngheţat."

Zece minute mai târziu, cu patru făclii lăsate drept semn de recunoaştere, Rachel şi ceilalţi se găseau la aproximativ 250 de metri de habisferă. Norah se opri brusc, fără nici un fel de avertisment.

— Ăsta e locul, zise ea, semănând cu un căutător de apă care îşi folosise beţele pentru a descoperi ca prin magie locul perfect pentru forat.

Rachel se întoarse şi privi panta din spatele lor. Habisfera dispăruse de mult în noaptea noroasă, însă şirul de făclii era perfect vizibil, ultima dintre acestea pâlpâind precum o stea îndepărtată. Făcliile erau perfect aliniate, ca o pistă de aterizare atent construită. Rachel era impresionată de priceperea lui Norah.