N-au încetat să plângă,

Când luna trece prin stejari

Urmând mereu în cale-şi,

Când ochii tăi, tot încă mari,

Se uită dulci şi galeşi?

Când însuşi glasul

Când însuşi glasul gândurilor tace,

Mă-ngână cântul unei dulci evlavii,

Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?

Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei

Cu ochii mari şi purtători de pace?

Resai din umbra vremilor încoace

Ca să te văd venind ... ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,

Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,

A ta iubire c'um suspin arat-o,

Cu geana ta m-antinge pe pleope

Să simt fiorii stringerii în braţe,

Pe veci perduto, vecinic adorato!

Ce e amorul?

Ce e amorul? E un lung

Prilej pentru durere,

Căci mii de lacrimi nu-i ajung

Şi tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea

El sufletul ţi-l leagă,

Încât să n-o mai poţi uita

Viaţa ta întreagă.

Dar încă de te-aşteaptă-n prag

În umbră de unghere,

De se-ntâlneşte drag cu drag

Cum inima ta cere:

Dispar şi ceruri şi pământ

Şi pieptul tău se bate,

Şi totu-atârnă de-un cuvânt

Şoptit pe jumătate.

Te urmăreşte săptămâni

Un pas făcut alene,

O dulce strângere de mâini,

Un tremurat de gene.

Te urmăresc luminători

Ca soarele şi luna,

Şi peste zi de-atâtea ori

Şi noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viaţa ta

De doru-i să nu-ncapă,

Căci te-a cuprins asemene

Lianelor din apă.

Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu crengile la pământ?

- De ce nu m-aş legăna,

Dacă trece vremea mea!

Ziua scade, noaptea creşte

Şi frunzişul mi-l răreşte.

Bate vântul frunza-n dungă -

Cântăreţii mi-i alungă;

Bate vântul dintr-o parte -

Iarna-i ici, vara-i departe.

Şi de ce să nu mă plec,

Dacă păsările trec!

Peste vârf de rămurele

Trec în stoluri rândurele,

Ducând gândurile mele

Şi norocul meu cu ele.

Şi se duc pe rând, pe rând,

Zarea lumii-ntunecând,

Şi se duc ca clipele,

Scuturând aripele,

Şi mă lasă pustiit,

Vestejit şi amorţit

Şi cu doru-mi singurel,

De mă-ngân numai cu el!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Copii eram noi amândoi