Prin uşoară-nvineţire a subţirilor mătăsuri;

Ici şi colo a ei haină s-a desprins din sponci ş-arată

Trupul alb în goliciunea-i, curăţia ei de fată.

Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăştie,

Tâmpla bate liniştită ca o umbră viorie,

Şi sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie,

Cu o singură trăsură măiestrit le încondeie;

Sub pleoapele închise globii ochilor se bat,

Braţul ei atârnă leneş peste marginea de pat;

De a vârstei ei căldură fragii sânului se coc,

A ei gură-i descleştată de-a suflării sale foc,

Ea zâmbind îşi mişcă dulce a ei buze mici, subţiri;

Iar pe patu-i şi la capu-i presuraţi-s trandafiri.

Iar voinicul s-apropie şi cu mâna sa el rumpe

Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe:

A frumseţii haruri goale ce simţirile-i adapă,

Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă.

El în braţe prinde fata, peste faţă i se-nclină,

Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină,

Şi inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic -

Ş-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic.

II

Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte,

Şi-n oglind-ale ei buze vede vinete şi supte -

Ea zâmbind şi trist se uită, şopoteşte blând din gură:

- Zburător cu negre plete, vin' la noapte de mă fură.

III

Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-şi -

Dar ea seamănă celora îndrăgiţi de singuri ei-şi.

Şi Narcis văzându-şi faţa în oglinda sa, izvorul,

Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul.

Şi de s-ar putea pe dânsa cineva ca să o prindă,

Când cu ochii mari, sălbateci se priveşte în oglindă,

Subţiindu-şi gura mică şi chemându-se pe nume

Şi fiindu-şi sie dragă cum nu-i este nime-n lume,

Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă

Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă.

Idol tu! răpire minţii! cu ochi mari şi părul des,

Pentr-o inimă fecioară mândru idol ţi-ai ales!

Ce şopteşte ea în taină când priveşte cu mirare

Al ei chip gingaş şi tânăr, de la cap pân' la picioare?

"Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător

Şi strângându-l tare-n braţe, era mai ca să-l omor...

Şi de-aceea când mă caut în peretele de-oglinzi,

Singurică-n cămăruţă braţe albe eu întinz

Şi mă-mbrac în părul galben, ca în strai uşor ţesut,

Şi zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut.

Şi atunci de sfiiciune mi-iese sângele-n obraz -

Cum nu vine zburătorul ca la pieptul lui să caz?

Dacă boiul mi-l înmlădiiu, dacă ochii mei îmi plac,

E temeiul că acestea fericit pe el îl fac.

Şi mi-s dragă mie însămi pentru că-i sunt dragă lui -

Gură tu! învaţă minte, nu mă spune nimărui,

Nici chiar lui, când vine noaptea lângă patul meu tiptil,

Doritor ca o femeie şi viclean ca un copil!"

IV

Astfel vine-n toată noatea zburător la al ei pat.

Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat;

Şi atuncea când spre uşă el se-ntoarce ca să fugă,

Ea-l opreşte-n loc cu ochii şi c-o mult smerită rugă:

- O, rămâi, rămâi la mine, tu, cu viers duios de foc,

Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc

Şi nu crede că în lume, singurel şi rătăcit,

Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îngrădit.

O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triştii ochi,

Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!

El s-aşează lângă dânsa şi o prinde de mijloc,

Ea şopteşte vorbe arse de al buzelor ei foc:

- O, şopteşte-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres

Dulci cuvinte ne'nţelese, însă pline de-nţeles.

Al vieţii vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i,

Şi-l visez, când cu-a mea mână al tău braţ rotund îl pipăi,

Când pui capul tu pe pieptu-mi şi bătăile îi numeri,

Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi şi netezi umeri

Şi când sorb al tău răsuflet în suflarea vieţii mele

Şi când inima ne creşte de un dor, de-o dulce jele;

Când pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz,

Părul tău bălai şi moale de mi-l legi după grumaz,

Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură,

Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură.

Tu!!... nu vezi... nu-ţi aflu nume... Limba-n gură mi se leagă

Şi nu pot să-ţi spun odată cât - ah! cât îmi eşti de dragă!

Ei şoptesc, multe şi-ar spune şi nu ştiu de-unde să-nceapă,

Căci pe rând şi-astupă gura când cu gura se adapă;

Unu-n braţele altuia, tremurând ei se sărută,

Numai ochiul e vorbareţ, iară limba lor e mută,

Ea-şi acopere cu mâna faţa roşă de sfială,