1876

Venere şi Madonă

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,

Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,

O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste

Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,

Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,

Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,

A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,

Suflet îmbătat de raze şi d-eterne primăveri,

Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,

Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer

Şi-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie,

Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,

Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,

Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,

Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,

Şi-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,

Când în viaţa pustiită râde-o rază de noroc.

Am văzut faţa ta pală de o bolnavă beţie,

Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat,

Şi-am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie,

Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat.

Ţi-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie

Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,

Din demon făcui o suntă, dintr-un chicot, simfonie,

Din ochirile-ţi murdare, ochiu-aurorei matinal.

Dar azi vălul cade, crudo! dismeţit din visuri sece,

Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheţ

Şi privesc la tine, demon, şi amoru-mi stins şi rece

Mă învaţă cum asupră-ţi eu să caut cu dispreţ!

Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune

De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir,

O fecioar-a cărei suflet era sunt ca rugăciunea,

Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,

Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,

Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie,

Cu inima stearpă, rece şi cu suflet de venin!

...

Plângi, copilă? - C-o privire umedă şi rugătoare

Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?

La picioare-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea,

Şi sărut a tale mâine, şi-i întreb de poţi ierta.

Şterge-ţi ochii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea,

A fost crudă şi nedreaptă, fără razem, fără fond.

Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eşti suntă prin iubire,

Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.

1870, 15 aprilie

Veneţia

S-a stins viaţa falnicei Veneţii,

N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;

Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,

Pătrunde luna, înălbind pereţii.

Okeanos se plânge pe canaluri...

El numa-n veci e-n floarea tinereţii,

Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,

Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.

Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.

Preot rămas din a vechimii zile,

San Marc sinistru miezul nopţii bate.

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,

Rosteşte lin în clipe cadenţate:

"Nu-nvie morţii - e-n zadar, copile!"

Note Bibliografice

Născut 15 ianuarie 1850 Botoşani Decedat 15 iunie 1889 Bucureşti, înmormântat la Bellu Tabel cronologic 1736 Anul probabil al nasterii lui Petrea Eminovici, tăran din satul Călinesti, lângă Suceava (Bucovina), cel mai vechi dintre Eminovicii atestati în acte oficiale. Străbunic al poetului. 1780 Se naste Vasile Eminovici, singurul fecior al lui Petrea Eminovici si al sotiei sale Agafia. Si el tăran, muncitor de pământ. Avea si darul cântării. E bunicul poetului. 1812 La 10 februarie se naste Gheorghe Eminovici, fiu al lui Vasile Eminovici si al sotiei acestuia, Ioana. Este tatăl poetului. S-a rupt de mediul satului natal si, părăsind Bucovina, s-a stabilit în Moldova. 1816 Se naste mama poetului, Raluca Jurascu, fiica stolnicului Jurascu din Joldesti. 1840 La 29 iunie, Gheorghe Eminovici se căsătoreste cu Raluca Jurascu. 1841 La 12 mai Gheorghe Eminovici, sluger, fu ridicat la rangul de caminar. În acest an se naste Serban, primul copil al sotilor Eminovici. 1843 La 2 februarie se naste Nicolae (Nicu), al doilea copil. 1844 Se naste George (Iorgu), al treilea copil. 1845 La 5 mai, se naste Ruxandra, al patrulea copil. 1846 La 1 iulie, se naste Ilie, al cincilea copil. 1848 Se naste Maria, al saselea copil. Anul nasterii este probabil. 1850 La 15 ianuarie, se naste în Botosani Mihail (Mihai cum i se zicea în familie), poetul, al saptelea copil. 1852 Se naste Aglaia, al optulea copil. 1854 Se naste Henrieta (Harieta), al noualea copil. 1856 Se naste, la 16 noiembrie, Matei, al zecelea copil. Data când s-a nascut Vasile, al unsprezecelea copil al sotilor Eminovici, nu e cunoscută. 1857 În luna august caminarul Eminovici conducea, cu pasaport, cinci copii la studii, peste granită, la Cernăuti, printre care si Mihai. Ce cursuri a urmat Mihai în acest an nu se stie. 1858-1859 Copilul Mihai a urmat clasa a III-a la "National Hauptschule" din Cernăuti, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi. 1859-1860 A urmat clasa a IV-a, fiind clasificat al 5-lea între 82 de elevi. 1860-1861 Înscris la Ober-Gymnasium din Cernăuti, elevul Eminovici Mihai promoveaza clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru si al 23-lea în cel de-al doilea semestru. 1861-1862 Urmeaza clasa a II-a. 1862-1863 Repeta clasa, dar de la 16 aprilie 1863 părăseste definitiv cursurile, desi avea o situatie bună la învătătură. Plecând de vacanta Pastelui la Ipotesti, nu s-a mai întors la scoală. Moare Ilie, care studia medicina la scoala lui Davila din Bucuresti. 1864 Elevul Eminovici Mihai solicită Ministerului Învatamântului din Bucuresti o subventie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursiet. I se refuza "nefiind nici un loc vacant de bursier". Prin adresa nr. 9816 din 21 martie, către gimnaziul din Botosani, i se promite că va fi primit "negresit la ocaziune de vacantă, dupa ce, însă, va îndeplini conditiunile concursului". Elevul Eminovici pleacă la Cernăuti unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentatii. La 5 octombrie Eminovici intră ca practicant la tribunalul din Botosani, apoi, peste putin timp, este copist la comitetul permanent judetean. 1865 La 5 martie Eminovici demisionează, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie sa fie înmănat fratelui sau Serban. La 11 martie tânărul M. G. Eminovici solicită pasaport pentru trecere în Bucovina. In toamna se află în gazda la profesorul său Aron Pumnul, ca îngrijitor al Bibliotecii acestuia. Situatia lui scolară era de "privatist". Cunostea însa biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom. 1866 La 12/24 ianuarie moare Aron Pumnul. Cu această împrejurare sapte gimnazisti tipăresc o brosura cu "lacrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu". A doua din aceste poezii este semnata: M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie revista Familia din Pesta îi publica poezia De-as avea... Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însa numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat si pentru totdeauna. La 15/27 mai i se publică poezia O calarire în zori. In iunie părăseste Bucovina si se stabileste la Blaj cu intentia marturisita de a-si reîncepe studiile. La 16/29 iulie, revista Familia îi publica poezia Din strainatate, la 14/26 august poezia La Bucovina, la 11/23 septembrie Speranta, si la 16/28 octombrie Misterele noptii. În cinci numere consecutiiive din octombrie si noiembrie, aceeasi revistă îi publica nuvela Lantul de aur, tradusă dupa Onkel Adam, scriitor suedez. Un scurt timp a fost si la Alba Iulia, unde participă la 27-28 august la adunarea anuală a "Astrei". În toamnă a părăsit Blajul si s-a dus la Sibiu, unde e prezentat lui N. Densusianu; de aici trecu muntii cum putu si veni la Bucuresti. 1867 Intră în trupa lui Iorgu Caragiale, unde are rolul de sufleur si de copist. Cu această trupă facu turnee la Brăila, Galati, Giurgiu, Ploiesti. Citea mult din Schiller, din care a si tradus poezia Besignatiune. Îi apare în Familia din 2/14 aprilie poezia Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie, iar la 18/30 iunie poezia lui La Heliade. 1868 Este angajat ca sufleur în trupa lui Mihai Pascaly, care concentrase mai multe forte teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu si actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Arad si alte orase bănătene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu si a obtinut de la Eminescu poeziile La o artista si Amorul unei marmure, publicate apoi în Familia din 18/30 august si 19 septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, caminarul Gheorghe Eminovici ceru lui Iosif Vulcan stiri asupra soartei fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucuresti, Eminescu face cunostinta cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind multumit de Eminescu, îl angajează ca sufleur a II-a oara si copist al Teatrului National.