Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul

Sunt a filei două feţe,

Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe;

Tot ce-a fost ori o să fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace

Se supun câte există,

Şi de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă;

Alte măşti, aceeaşi piesă,

Alte guri, aceeaşi gamă,

Amăgit atât de-adese

Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii

La izbândă făcând punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

Între dânşii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăş:

Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca să schimbe-actorii-n scenă,

Te momeşte în vârteje;

Tu pe-alături te strecoară,

Nu băga nici chiar de seamă,

Din cărarea ta afară

De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor măsură;

Zică toţi ce vor să zică,

Treacă-n lume cine-o trece;

Ca să nu-ndrăgeşti nimică,

Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă;

Ce e val, ca valul trece,

Nu spera şi nu ai teamă;

Te întreabă şi socoate

Ce e rău şi ce e bine;

Toate-s vechi şi nouă toate:

Vreme trece, vreme vine.

Iar când voi fi pământ

Iar când voi fi pământ,

În liniştea serii,

Săpaţi-mi un mormânt

La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,

Podoabe şi flamuri,

Ci-mi împletiţi un pat

Din veştede ramuri.

Să-mi fie somnul lin

Şi codrul aproape,

Să am un cer senin

Pe-adâncile ape.

S-aud cum blânde cad

Izvoarele-ntruna,

Pe vârfuri lungi de brad

Alunece luna.

S-aud pe valuri vânt,

Din munte talanga,

Deasupra-mi teiul sfânt

Să-şi scuture creanga.

Şi cum n-oi suferi

De-atuncea-nainte,

Cu flori m-or troieni

Aduceri aminte.

Şi cum va înceta

Al inimii zbucium,

Ce dulce-mi va suna

Cântarea de bucium!

Vor arde-n preajma mea

Luminile-n dealuri,

Izbind s-or frământa

Eternele valuri

Şi nime-n urma mea

Nu-mi plângă la creştet,

Ci codrul vânt să dea

Frunzişului veşted.

Luceferii de foc

Privi-vor din cetini

Mormânt făr' de noroc

Şi fără prieteni.

Iubind în taină...

Iubind în taină am păstrat tăcere,

Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,

Căci în priviri citeam o vecinicie

De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie

Cuvinte dă duioaselor mistere;

Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere

A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete

Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.

Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,

C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.

Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi.

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,

Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,

Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,

Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,

Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.