"Perioada eroică" trecuse şi, pentru a preîntâmpina criticile americanilor, modificarăm instituţiile noastre. După lungi discuţii, aşa cum e obiceiul francez, fu hotărît că Noua Franţă se compunea din :

l.Statul Cobalt, populat de 5000 de locuitori, avînd drept capitală Cobalt-City, cu 800 de locuitori, şi oraşul Port-Leon cu 324 de locuitori

2.Teritoriul Portul-dinspre-Apus, capitala cu acelaşi nume cuprinzînd 680 de locuitori.

3.Teritoriul Puţurilor de Petrol, unde nu mai rămăseseră decît 50 de oameni.

4.Teritoriul Beaulieu-les-Mines, pe Lacul Magic, cu capitala la Beaulieu, avînd 400 de locuitori, şi Portul de Nord cu 6000 de locuitori. Astfel că Noua-Franţă avea în total aproape 6000 de locuitori. Port-Leon, Portul dinspre Apus şi Beaulieu aveau

consiliul lor municipal. Conducerea ţării se compunea dintr-un Parlament, ales prin vot universal, compus din 50 de membri, avînd dreptul de a propune legi, votînd toate deciziile şi numind miniştrii, şi din Consiliul inamovibil, compus din 7 membri care iniţial fură: unchiul meu, Michel, Estranges, Beuvin, Louis, preotul şi cu mine. Acest Consiliu avea dreptul de veto, ce putea suspenda legea pe 6 luni şi mai avea şi dreptul de a propune legi. În caz de stare excepţională, stabilită cu votul majorităţii celor două treimi, Consiliul lua singur puterea pentru o perioadă de 6 luni, perioadă ce putea fi reînnoită. Se constituiră 3 partide politice: Partidul Colectivist al cărui şef fu Louis şi care avea 20 de locuri în Parlament; Partidul Ţărănesc-Conservator, care primea şi el tot 20 de locuri, şi Partidul Liberal, sub direcţia lui Estranges, care obţinu ultimele l0 locuri ce mai rămăseseră, dar din acest partid, în mod obligator, se alegeau miniştri, după buna tradiţie franceză, care vrea ca minoritatea să guverneze.

Schimbarea formei noastre de guvernămînt nu transformă de loc felul nostru de trai. În timp ce uzinele şi maşinile erau, ca şi minele şi flota, proprietate colectivă, pămîntul aparţinuse din toate timpurile ţăranilor, care-l cultivau. Noi dezvoltarăm reţeaua noastră rutieră şi feroviară. Americanii făcură şi ei la fel. Ei aveau mai multe maşini cu aburi decît noi, dar noi reuşirăm să construim puternice motoare electrice. Cea mai lungă cale mergea de la Cobalt-City la Portul-dinspre-Apus, prin Portul Leon.

Relaţiile noastre cu americanii se răciră încă şi mai mult. Prima ceartă fu aceea relativă la distrugătorul canadian, construit în cea mai mare parte de canadieni francezi. Aceştia hotărîră să vină să locuiască cu noi şi voiră, evident, să ia cu ei şi vasul lor. Această hotărîre a fost izvorul a numeroase dificultăţi. Pînă la urmă lăsarăm americanilor armamentul şi transformarăm vasul în cargobot rapid. Al doilea punct de fricţiune dintre noi, a fost refuzul nostru de a exploata împreună cu ei zăcămintele de petrol situate la mică adâncime pe teritoriu Swiss, lîngă Muntele-Întunecat. Americanii aveau petrol la ei, deşi mai în adîncime, şi noi ştiam că Swiss-ii nu ar vedea cu ochi buni pe americani pe pămînturile lor. Dar în ziua de 5 iulie al anului al 9-lea din era teluriană, conflictul deschis era cît pe ce să izbucnească.

În acea zi, vreo doisprezece Swiss-i voiră, aşa cum le dădea dreptul tratatul, să treacă pe teritoriul triunghiular, pe care-l forma partea de est a New-Americei şi care se afla pe propriul lor teritoriu Swiss. Ei voiau să meargă la postul nostru de la Beaulieu-les-Monts să facă schimb cu noi, ei dîndu-ne vînat pentru vîrfuri de săgeţi din oţel. Pătrunseră deci în New-America şi se apropiau tocmai de postul nostru, situat pe cealaltă parte a Dronului superior, cînd fură opriţi de trei americani înarmaţi cu mitraliere, care le vorbiră pe un ton brutal şi le porunciră să facă bine să se întoarcă de unde au venit, pretenţie total absurdă, căci ei se aflau la o sută de metri în linie dreaptă de Beaulieu şi la depărtare de cincisprezece kilometri de frontieră, în direcţia cealaltă. Adresîndu-li-se în limba franceză, şeful Swiss-ilor, Awitz, le atrase atenţia asupra acestui fapt. Furioşi, americanii traseră trei rafale, omorînd doi Swiss-i şi rănind alţi doi, printre care şi pe Awitz; apoi îi făcură prizonieri. Ceilalţi trecură Dronul sub o grindină de gloanţe. Ei raportară despre cele întîmplate şefului postului nostru, Pierre Lefranc, care, pentru a-şi da mai bine seama de situaţie, veni cu ei pe malul rîului. Şi el o păţi rău, căci rafala pornită de pe celălalt mal mai omorî încă un Swiss şi răni pe Lefranc. Turbaţi de furie, oamenii lui Lefranc ripostară, trăgînd vreo zece rachete care dărîmară şi incendiară o fermă situată în partea americană. Întîmplarea a făcut ca eu să trec pe acolo cu Michel, chiar la cîteva minute după cele întîmplate. Urcînd pe Lefranc şi pe Swiss-ii răniţi în camionul meu, pornii cu toată viteza spre Cobalt. De cum sosii, mă năpustii la sediul Consiliului, care, întrunit imediat, împreună cu Parlamentul, vota starea excepţională. Lefranc, întins pe o brancardă, îşi făcu depoziţia, care fu coroborată cu aceea a Swiss-ilor. Noi ezitam încă asupra măsurii ce trebuia luată, cînd, ne sosiră veşti prin radio de la Pont-aux-Swiss, de pe Vezere. Postul nostru ne informa că se auzeau foarte clar tobele de război la Swiss-i şi că numeroase coloane de fum se înălţau pe teritoriul lor. Printr-un procedeu necunoscut nouă, Vzlik şi fusese pus la curent cu cele petrecute şi îşi aduna războinicii. Fără îndoială că, într-o atare împrejurare, triburile federale vor merge alături de el, sprijinindu-l. Cunoscînd caracterul răzbunător şi total lipsit de milă al aliaţilor noştri, mă gîndii imediat la fermele americane izolate ce se aflau de-a lungul frontierei şi la masacrele ce s-ar fi putut întîmpla acolo în cîteva ore. Trimisei cu elicopterul un împuternicit la Vzlik cerîndu-i să aştepte o zi, şi înconjurat de Consiliu, mă dusei la postul emiţător pentru a lua contact cu New-Washington. Deja evenimentele se precipitau. Pe cînd noi toţi soseam la postul nostru de radio, radiotelegrafistul îmi întinse o notă informativă: distrugătorul american ne bombarda Portul-dinspre-Apus! Temerarul şi Surcouf ripostau! Spre a fi gata pentru orice eventualitate, dădurăm ordinul de mobilizare. Avioanele trebuiau să fie gata să-şi ia zborul, cu armele încărcate şi rezervoarele pline. Prin radio implorarăm guvernul american să-şi suspende ostilităţile şi să aştepte sosirea plenipotenţiarilor noştri. Ei acceptară şi noi aflarăm că bombardarea portului nostru încetase. Distrugătorul lor, cel care atacase, se găsea de altfel într-o stare proastă, căci pe plaja din faţa lui explodase în plin o rachetă radioghidată de pe Surcouf.

Michel, cu unchiul meu şi cu mine, plecarăm imediat cu avionul. După o jumătate de oră eram la New-Washington. Întrevederea fu la început furtunoasă. Americanii erau de o aroganţă atît de revoltătoare, încît Michel trebui să le reamintească faptul că fără noi ei ar fi fost astăzi pradă monştrilor marini, sau ar fi rătăcit, morţi de foame, pe vasele lor lipsite de păcură.

Pînă la urmă o comisie de anchetă fu desemnată, comisie din care făceau parte Jeans, Smith, unchiul meu şi cu mine, cît şi fratele lui Vzlik, Isszi. Aceşti doi americani din comisie fură cinstiţi şi recunoscură vinovăţia oamenilor lor. Aceştia fură condamnaţi la zece ani de închisoare. Swiss-ii primiră l0.000 de vîrfuri de suliţi drept despăgubire.

Fapt curios, după această întîmplare, în raporturile dintre noi se produse o destindere. La sfîrşitul anului l0, aceste raporturi erau atît de bune, încît puturăm propune fondarea Statelor Unite de pe Tellus. La 7 ianuarie al anului ll, o conferinţă întruni pe reprezentanţii americani, canadieni, argentinieni, norvegieni şi francezi. O constituţie federală fu adoptată. Ea păstra pentru fiecare stat o largă autonomie, dar stabilea un guvern federal, care avea sediul într-un oraş care fu construit la confluenţa Dronului cu Dordogne, chiar pe locul unde doborîsem noi primul tigrosaur. Oraşul se chemă "Unirea." 200 de kilometri pătraţi fură declaraţi pămîni federal. Ne-a fost foarte greu să-i convingem pe americani să recunoască inviolabilitatea prezentă şi viitoare a teritoriilor Sunss-ilor.