— Cu peste 3000 de metri mai înalt, da!

— Cum se face că îi putem distinge atît de bine vîrful? Ar trebui să fie deasupra norilor.

— Pentru că nu sînt nori. Norii par a fi destul de rari pe Tellus!

— Dar cînd plouă! Aminteşte-ţi ploaia de alaltăieri!

— Şi totuşi, probabil că plouă cu mult mai des decît crezi tu. Această vegetaţie nu trăieşte fară apă!

Înainte de a ajunge la poalele vîrfului, ne lovirăm de un obstacol serios. Solul cobora şi în fundul unei văi largi zărirăm un rîu. El era mărginit de o vegetaţie dinţată, care ni se dovedi a fi mai apropiată de arborii tereştri decît tot ce cunoscusem noi pînă aci. Ele aveau chiar şi inflorescenţe pe care Vandal la apropie de conurile unora dintre gimnosperme.

Cum să trecem rîul? Nu era prea lat — cam 200 de metri — dar repede şi adînc. Apele lui erau negre, în amintirea ţinutului meu natal, îl botezai "Dordogne". Părea puţin probabil ca undele lui atît de repezi să convină hydrelor, totuşi noi luarăm precauţiuni. Urcarăm în susul apei, sperînd să găsim un punct de trecere mai accesibil. Într-adevăr, spre seară îi găsirăm punctul de izvorîre. Rîul părea că ţîşneşte gata format dintr-o faleză calcaroază. Nu ne-a fost uşor să trecem cu camionul prin acest loc stîncos care forma aci ca un pod: era plin de vegetaţie şi pietroaie stîncoase, şi tăiat de rîpe. Revenind în josul rîului, de-a lungul celuilalt mal, merserăm spre Muntele-întunecat. Printr-o iluzie optică, ni se păruse că el face parte din lanţul de munţi, în realitate el se înălţa în depărtare cu mult înaintea lor, masă gigantică, acoperită de lavă neagră de bazalt şi alte roci. Aceasta îmi păru a fi dovada unei schimbări recente a originei profunde a magmei răspîndite de acest vulcan, căci aceste lave fluide nu dau un relief abrupt. Mari revărsări de topitură de felspat potasic de origină vulcanică îi brăzdau baza. Şi aproape de una dintre ele făcui o descoperire uimitoare: într-o grămadă de sfărîmături găsii o lamă ascuţită, tăiată în formă de frunză de laur, absolut analogă cu acelea pe care strămoşii noştri le făcuseră pe Pămînt, în cursul epocii solutreene!

Luai deoparte pe Vandal, pe Michel şi pe Breffort şi le arătai descoperirea mea.

— Eşti sigur, întrebă Michel, că nu este cumva un joc al naturii?

— Absolut sigur. Priveşte forma generală, retuşările. Este exact corespondentul unei lame solutreene.

— Sau al unor piese din feldspat potasic de origine vulcanică, provenind din America şi pe care le-ai fi putut vedea la Muzeul Omului, dacă l-ai fi vizitat, adăugă Breffort.

— Deci, reluă Michel, trebuie să admitem, că sînt oameni pe Tellus.

— Nu-i absolut sigur, zise Vandal. Înteligenţa poate înflori în forme diferite de a noastră. Pînă acum, fauna telluriană nu are nimic terestru.

— Bineînţeles, faptul că vărul meu şi tovarăşii lui au găsit umanoizi pe Marte, nu este un motiv că din aceştia să se afle şi aici!

— Nu s-ar putea oare, reluă Michel, ca aci să fie vorba de foşti locuitori ai Pămîntului, ca şi noi, dar care, neavînd la dispoziţia lor aceleaşi mijloace ca şi noi, să se fi reîntors la epoca de piatra?

— Nu cred. Nu am cunoscut pe Pămînt decît cîţiva oameni care să ştie tăia piatra în maniera preistorică. Şi, crede-mă, fabricarea unei atari piese presupune o îndemînare care nu se dobîndeşte decît după un antrenament de foarte mulţi ani. În orce caz, să fim atenţi şi să-i punem la curent şi pe ceilalţi!

Astfel şi făcurăm. Pusei să fie verificate atît farurile cît şi singurul nostru proiector fixat în cupola mobilă. Pentru a face faţă oricărei eventualităţi, garda de noapte fu dublată, şi eu intrai în primul schimb, împreună cu Michel. El se urcă în turelă, iar eu luai loc pe bancheta din faţă şi trecui ţeava unei puşti-mitralieră printr-un crenel, cu încărcătorul gata pregătit, apoi aşteptai. După un moment, chemai pe Michel la telefon.

— Este mai bine să ne vorbim din timp în timp, asta ne va împiedica de a aţipi. Dacă vrei să-ţi fumezi pipa, vezi, fii atent ca să nu se zărească de afară flacăra brichetei.

— Am înţeles. Dacă observ ceva te anunţ imediat şi…

Afară, foarte aproape, răsună un ţipăt straniu şi puternic. Părea un răget, o gîlgîială şi se termina cu un fluierat oribil, care îţi zgîria nervii. Simţii că înţepenesc. Saurienii uriaşi din epoca secundară trebuie să fi avut asemenea glas. Ne aflam oare într-o regiune populată cu tyranosauri? În microfon, Michel îmi suflă:

— Ai auzit?

— Desigur!

— Ce dracu mai poate fi şi asta? Să trag?

— Nu, pe viaţa ta! Taci!

Ţipătul straniu se înălţă din nou, şi mai aproape încă. În dosul unui boschet de arbori văzui, la palida lumină a astrului Selene, mişcîndu-se ceva enorm. Cu răsuflarea tăiată introdusei un încărcător în puşca mitralieră. Trosnitura produsă mi se păru asurzitoare în liniştea totală din jur. Cu o uşoară scîrţîitură, turela se învîrti. Desigur că Michel văzuse şi el dihania şi se pregătea să tragă, în liniştea ce se aşternu, auzii sforăiturile lui Vandal. Cît trebuiau să fie de obosiţi cu toţii, de nu i-au deşteptat cele două răgete! Pe cînd mă întrebam dacă nu ar fi trebuit să sun alarma pentru luptă, forma se mişcă şi ieşi din dosul arborilor. În lumina slabă, întrezării un spate crenelat, nişte labe scurte şi groase, un cap cornut turtit şi foarte lung. Ceva bizar în mersul ei îmi atrase atenţia. Bestia avea 6 picioare! Măsura cam vreo 25 — 30 de metri în lungime şi 5 — 6 metri în înălţime. Cu degetul pipăii piedica, verificînd ca arma mea să fie pregătită pentru tir, dar nu riscai să apăs degetul pe trăgaci, de teamă să nu scap vreo rafală din nervozitate.

— Atenţie. Fii gata, dar nu trage, zisei eu.

— Ce mai poate fi şi scîrbăciunea asta?

— Nu ştiu. Atenţie!

Monstrul se mişcase. El venea spre noi. Capul lui avea coarne rămuroase ca acelea ale elanului, lucind în lumina lunii. Mergînd încet, jumătate alunecînd, jumătate tîrîndu-se, el trecu în umbra pilcului de arbori şi apoi îl pierdui din vedere. Fuseseră nişte clipe groaznice. Cînd monstrul reapăru, era şi mai departe şi se topi încetul cu încetul în noapte. Un "uf" îmi ajunse la ureche prin telefon. Eu răspunsei la fel.

— Execută un tur de orizont, zisei eu.

După scîrţîitul pedalelor, înţelesei că Michel executa ceea ce îi cerusem. Deodată un "ah" înăbuşit' ajunse pînă la mine.

— Vino încoace!

Mă urcai pe scară, strecurîndu-mă lîngă Michel, de cealaltă parte a mitralierei.

— Drept în faţa ta, colo, departe.

La căderea nopţii, în acea direcţie noi văzusem o faleză. Pe acea faleză, acum, scînteiau puncte luminoase, uneori mascate de ceva.

— Focuri! în grote! Să ştii că acolo trăiesc cioplitorii de obsidiană (feldspat potasic, de natură vulcanică) !

Ramaserăm acolo, ca hipnotizaţi, privind din timp în timp de jur împrejur. Cînd după cîteva ore, soarele roşu răsări, noi ne mai aflam încă acolo.

— De ce nu ne-aţi deşteptat? se văicărea Vandal. Cînd te gîndeşti că tocmai eu n-am văzut acel animal!

— Nu e frumos din partea voastră, adăugă şi Martine.

— M-am gîndit să o fac, zisei eu. Dar atîta timp cît animalul era aci n-am vrut să risc zăpăceala unei deşteptări bruşte, să vă văd sărind în sus speriaţi, şi după aceea, ei bine, dihania plecase. Acum, Michel şi cu mine vom dormi puţin. Vandal şi Breffort,

preluaţi voi schimbul. Înutil să vă recomand ca să fiţi cu ochii în patru. Să trageţi numai în caz de necesitate absolută. Tu, Charles, zisei eu lui Breffort, ia cea de a doua puşcă-mitralieră şi urcă-te în turelă. Nu te servi de mitralieră decît dacă nu poţi face altfel. Muniţiile sînt relativ rare. Dar dacă este necesar, nu ezita. Este cu desăvîrşire interzis oricui să iasă afară din camion. De cum răsare Helios, deşteaptă-mă.

Nu dormirăm decît o oră! Rafale de împuşcături şi plecarea bruscă a camionului mă deşteptară din somn. Într-o clipită sărisem din pat şi mă pomenii cu Michel pe jumătate adormit că sare şi el jos, peste mine. Prin uşa de comunicare văzui pe Paul la volan, şi spatele lui Vandal, aplecat peste o puşcă-mitralieră, în timp ce Martine îi dădea încărcătoarele. În spate, Beltaire, cu cea de a doua puşcă-mitralieră lîngă el, privea afară cu ochiul lipit de crenel. Turela se învîrtea în toate direcţiile şi mitraliera grea trăgea rafale de cîte 4 sau 5 gloanţe.