— Vom începe deci cu ea. Sînteţi fiecare la postul său? Înainte, încetişor. Ţintiţi bine şi trageţi puţin!

Ajunserăm, fără să fim atacaţi, pînă în Piaţa Fîntînii: acoperişul poştei era verde de hydre. Fiecare glonţ mergea drept la ţintă, dar ades trebuiau mai multe gloanţe pentru a omorî fiecare jivină. Nu cutezam să folosim nici rachetele, nici mitraliera, de teamă să nu-i rănim pe prietenii noştri. Monştrii stăteau nemişcaţi pe acoperiş, prosteşte, şi îşi vîrau tentaculele pe sub ţigle. Nemişcarea lor ne surprinse puţin, deoarece altă dată hydrele dăduseră dovadă de inteligenţă. Puturăm să calculăm precis tirul nostru şi să le ochim drept în cap. După cîtva timp poşta era curăţată de învelişul ei viu.

Cînd ici, cînd colo, în sat pocnea cîte o împuşcătură. De 2 — 3 ori auzii fluieratul locomotivei care saluta o nouă victorie a apei clocotite. Prin uşa eliberată de baricade, sărind din camion, ieşi Louis.

— Ei?

— Merge mult mai bine de cînd sînteţi aci. Dar scîrnavele de bestii au pătruns în 3 case. Avem vreo l2 morţi.

— Pe cine?

— Alfred Charnier cu nevasta şi cu una din fiice. Alţi 5 săteni, al căror nume nu-l ştiu. Madeline Ducher, actriţa, şi 3 muncitori. Firul de telefon este rupt pe undeva între poştă şi uzină. Încercaţi să-l reparaţi. Nu ştiu cum merg lucrurile acolo sus. Mă întorc la poştă.

Mergînd de-a lungul firului, găsirăm punctul unde era rupt. Trei hydre stăteau tupilate pe un acoperiş, la cincizeci de metri depărtare. Luînd cu mine un fir de cupru, sării jos şi reparai firul rupt. Abia terminasem, că mitraliera şi trase. Hydrele se repeziră. Întrebuinţînd tactica mea obişnuită, mă trîntii la pămînt, apoi, de îndată ce ele trecură de mine, sării în camion. De două ori reîncepui acest mic joc straniu în care îmi riscam viaţa.

Apoi începurăm curăţirea acoperişurilor, în chip metodic, începurăm cu Piaţa Fîntînii; după o oră, treaba era terminată. Atunci atacarăm strada principală. Abia porniseră primele gloanţe, că toate hydrele, ca la un semnal, îşi luară zborul.

Imediat năvăliră afară din case bărbaţi şi femei, toţi înarmaţi cu aruncătoare de rachete. Cel puţin o sută cincizeci din aceste rachete se ridicară în cele două minute care urmară. Cerul era punctat de pete verzi — hydrele, şi negre — exploziile rachetelor. Strînse din nou sub formă de nor, foarte sus, hydrele fugiră.

— Trebuie să-ţi semnalez un fapt curios, zise Ludovic. De cum au sosit hydrele, am auzit foarte prost mesajul tău. Erau formidabil de mulţi paraziţi!

— E bizar, şi eu am observat ceva analog pe cînd eram înconjuraţi de hydrele cele mici, brune, îi spusei. Animalele acestea să emită oare unde herţiene? Asta ar explica extraordinara coordonare a mişcărilor lor. Va trebui să vorbesc despre asta cu Vandal.

Consiliul se întruni chiar în aceeaşi seară. Nu mai eram decît şapte, deoarece bătrînul preot şi Charnier muriseră.

Dădui raportul despre misiunea ce mi se încredinţase şi prezentai pe Vzlik, în prezenţa celorlalţi , membri ai expediţiei, care se aflau şi ei de faţă, cu titlu consultativ. Louis ne puse atunci la curent cu problemele care se iviseră în lipsa noastră şi dintre care cea mai gravă era noua tactică adoptată de hydre.

Ele soseau noaptea, se tupilau în tufişuri, de unde se repezeau asupra trecătorilor. Nu se mai putea ieşi de loc din casă, decît în grupuri înarmate.

— Tu ne-ai propus prin radio, adăugă el, să emigram înspre regiunea Muntelui Semnal. Sînt de acord, dar cum? Dacă va trebui să facem drumul în camion, rezerva noastră de benzină nu ne va ajunge, şi să mergem pe jos, printre hydre şi Swiss-i… şi apoi cum să abandonăm materialul nostru de aci! Chiar şi cu camioane de am pleca, nu văd cum am putea transporta locomotivele, maşinile-unelte etc.

— Dar nici nu mă gîndesc să procedăm în felul acesta!

— Atunci cum? Cu avionul, poate ?

— Nu, cu vaporul.

— Şi de unde ai să scoţi tu acest vapor?

— Cred că Estranges ne ploate face planurile. Nu îi cer un super-distrugător care merge cu 59 de noduri. Un mic şi bun cargobot ne va fi de mai mare folos. Ţinutul nostru se învecinează cu marea. Pe de altă parte noi am mers de-a lungul cursului Dordognei de la punctul situat la două sute de kilometri de Cobalt-City pînă la gurile ei. Ea este cu

siguranţă navigabilă. De fiecare dată cînd am putut efectua un sondaj, am găsit mai mult de zece metri adîncime. Marea pare liniştită. La urma urmelor, nu am avea de făcut decît o călătorie de mai puţin de şapte sute de kilometri pe mare, şi două sute cincizeci pe fluviu.

— Şi cum va merge acest vapor? întrebă unchiul meu.

— Cu un Diesel mare de la uzină, sau cu o maşină cu aburi. Ah! Dacă aş avea măcar material de forare, ca să ne dăm seama la ce adîncime se găseşte petrolul!

— Dar avem acest material, zise atunci Estranges, avem tot ce ne trebuie. Materialul întrebuinţat cu ocazia sondajelor pentru al doilea baraj care trebuia să fie construit a rămas depozitat la uzină. Tocmai primisem o scrisoare care mă înştiinţa că vor veni să-l ridice, cînd s-a produs cataclismul.

— Ah! Asta e mai tare ca Robinsonul elveţian! Şi pînă la ce adîncime se poate merge cu instrumentul dumitale?

— Ei au mers pînă la 600 sau 700 de metri.

— Drace! Acestea-s nişte sondaje mult prea adînci pentru un baraj!

— Am impresia că societatea care le-a efectuat căuta şi altceva în acelaşi timp. Dar să nu ne plîngem. Şi în plus am printre muncitorii mei 3 oameni care au lucrat altădată la Petrolul Aquitaniei.

— Din ce în ce mai bine. Începînd de mîine, la lucru. Toată lumea este de acord să părăsim aceste locuri?

— Cer să votăm, zise Marie Presles. Înţeleg că-i tare greu să rămînem aci, dar să mergem în ţara acestora… Şi arătă pe Swiss, care asculta, tăcut.

— Oh! cred că ne vom putea înţelege cu ei, interveni Michel. Dar e mai bine să punem la vot această hotărîre.

Rezultatul scrutinului dădu 2 voturi "contra" — Marie Presles şi institutorul — şi 5 voturi "pentru".

— Ştii, unchiule, nu garantez că vom putea muta Observatorul, zisei eu. Cel puţin nu imediat.

— Ştiu, ştiu. Dar dacă mai rămînem aci, pierim cu toţii.

Plecai, citeva zile mai tîrziu, în "tank", în fruntea a 3 camioane încărcate cu material. Cel de al 4-lea ducea carburanţii care trebuiau să acţioneze motorul forezei. Începurăm imediat lucrul. Aşa cum presupusesem, punga de petrol nu era la prea mare adîncime; o găsirăm la 83 m. Nu fără dificultăţi, umplurăm un camion-cisternă. O rafinărie rudimentară fusese instalată în sat şi ea ne dădu o benzină suficient de bună. Am lipsit 2 luni şi jumătate. Vzîik, care venise cu mine, făcea progrese rapide la limba franceză şi conversam acum cu el de parcă mi-ar fi fost compatriot. Mi-a fost de mare folos ca cercetaş. Rezistenta lui fizică era extraordinară şi, cînd fugea cu toată viteza, depăşea 90 pe oră. În fiecare seară luam contact cu Consiliul, prin radio. Planurile vaporului erau gata şi executarea pieselor începuse imediat. Viaţa în sat era un infern. Hydrele făceau incursiuni continue, greu de respins, şi pierdurăm l7 oameni şi o mare cantitate de vite. Aveam veşti şi scrisori prin şoferii camioanelor-cisterne, care înjurau de fiecare dată cînd erau nevoiţi să plece din nou spre zona terestră.

Apoi, lăsînd exploatarea sub conducerea unui contramaistru, mă întorsei în sat împreună cu Vzlik. Multe lucruri se schimbaseră în lipsa mea. Adăposturi uşoare, dar solide, fuseseră construite peste tot la marginea cîmpiilor, ca să se poată face secerişul fără prea mare primejdie. Uzina fabrica mari cantităţi de şine de cale ferată. Nu erau laminate — căci nu aveau laminoare pentru şine — ci erau turnate rudimentar, dar satisfăcător. O cale ferată nouă mergea spre coastă. Acolo se afla şantierul naval. Carcasa vaporului era aproape gata. Avea 47 de metri lungime şi 8 metri lăţime. După aprecierea lui Estranges vaporul va putea înainta cu 7 pînă la 8 noduri. În apropiere se aflau rezervoarele cu carburanţi. Pentru moment aveam vreo 40.000 de litri.