— Michel, aprovizionează mitraliera!

Trecui în faţă.

— Ce s-a întîmplat? De ce sîntem în mers?

— Iarba e incendiată!

— Asupra cui trageţi?

— Asupra acelora care au dat foc ierbii.

— Priveşte, iată-i!

Deasupra ierburilor înalte, întrezării o siluetă vag omenească, care fugea cît putea de repede.

— Călăreţi?

— Nu, centauri!

Ca pentru a confirma expresia de care se servise Vandal, una din acele creaturi apăru pe o movilă pleşuvă la o sută de metri. La prima vedere, apariţia evoca într-adevăr legenda: ea măsura cam doi metri înălţime, avea un corp cu patru picioare, lungi, fine. Perpendicular pe acest corp se ridica un trunchi aproape omenesc, cu două braţe lungi. Capul era chel. Pielea lui brună lucea ca o castană indiană, abia ieşită din coaja ei ţepoasă. Acea fiinţă ţinea într-o mînă un mănunchi de beţe. Apucă un băţ cu mîna dreaptă, alergă spre noi şi îl zvîrli cu putere.

— O suliţă, spusei eu mirat.

Arma se înfipse în pămînt la o adâncime de cîţiva metri, trosni sub roţi: un ţipăt de spaimă veni din fundul camionului.

— Dă viteză mai mare, hai mai iute! Focul se întinde!

— Mergem cu maximum de viteză: 55 km pe oră, spusei eu. Focul e departe de aci?

— Numai la 300 de metri. Vîntul îl împinge spre noi.

Merserăm drept înainte. "Centaurii" dispăruseră.

— Cum s-au petrecut faptele? întrebai eu pe Martine.

— Tocmai vorbeau despre fiara pe care o văzuserăţi voi doi astă-noapte, cînd Breffort semnală lui Vandal că în spatele nostru se aprinseseră focuri. Abia se dăduse această veste că vreo l00 din aceste fiinţe apărură. Ei au început să arunce în noi

cu suliţe. Unii dintre ei, au chiar şi arcuri, cred. Noi le-am răspuns şi am plecat. Asta e tot.

— Focul se întinde, strigă Beltaire. E la l00 de metri de noi!

Fumul întuneca peisajul în dreapta. Pale de ierburi aprinse zburau deasupra camionului, aprinzînd alte focare secundare, care trebuiau evitate.

— Încearcă să dai o viteză mai mare, Paul.

— Dar mergem cu maximum de viteză. Cu 60 pe oră. Şi dacă o osie se rupe…

— Ei bine, vom fi arşi de vii. Dar osiile vor ţine.

— La stînga, Paul, la stînga, strigă Breffort. Pe pămîntul gol!

Schoeffer vira, şi după cîteva minute, mergeam pe o vastă întindere stearpă, goală, din argilă roşiatică. Munţii erau aproape, şi Helios răsărea. Privii la ceas; între momentul cînd mă culcasem şi clipa de faţă, se scursese abia o oră şi jumătate.

Situaţia noastră era acum mai bună. Ne aflam pe o suprafaţă goală, avînd o circumferinţă de mai mulţi kilometri, probabil. Cu armamentul nostru intact, eram de temut. Apăraţi de blindajul camionului nostru, nu ne temeam pentru noi de săgeţi, nici

de suliţe, ci doar pentru cauciucuri. Puţin cîte puţin focul încercui insula noastră salvatoare, ne depăşi în partea stîngă. În faţa focului alergau un val întreg de animale bizare. Vandal scoborî pe pămînt şi captură cîteva. Foarte variate ca formă şi ca mărime de la cele cît un chiţcan pînă la cele cît un dulău — ele prezentau toate o caracteristică comună, prezenţa a şase labe. Numărul ochilor lor varia între trei şi şase.

În dreapta noastră, focul, întîlnind poate o vegetaţie mai umedă, se opri. În stîngă ne întrecuse cu mult… El atinse un pîlc de arbori, care trosniră şi se aprinseră cu atîta violenţă de parcă ar fi fost stropiţi cu benzină. Un urlet înspăimîntător se auzi. O (formă enormă ţîşni dintre copacii în flăcări şi veni, legănîndu-se, drept spre noi, în goana mare. Era animalul de astă-noapte, sau fratele lui din aceeaşi rasă, care trebuie să-şi fi avut vizuina în stufăriş. La 500 de metri de noi el se opri, pe pămîntul gol.

Privindu-l de departe, putui să-l examinez în amănunţime. Forma sa generală — în afară de cele şase labe — era aceea a unui dinosaur. Spinarea crenelată se prelungea printr-o coadă lungă, zbîrlită, cu ţepi.

Pielea sa de un verde strălucitor era solzoasă, capul, lung de vreo trei-patru metri, înarmat cu numeroase coarne, dintre care două erau ramificate, poseda trei ochi, doi laterali şi unul frontal. Pe cînd se întorcea să-şi lingă o rană, îi văzui dinţii enormi ascuţiţi, o limbă lungă roşietică în botul violaceu.

Apoi apărură zece "centauri" înarmaţi cu arcuri. Ei începură să ciuruie monstrul cu săgeţi. Bestia se năpusti asupra lor. Cu o minunată supleţe, ei o evitară, mişcările lor erau vii şi graţioase şi viteza cu care fugeau întrecea pe aceea a unui cal în galop. Ea le era de altfel necesară, monstrul desfăşurînd o agilitate remarcabilă pentru greutatea lui. Priveam cu toţii, zguduiţi puternic de această vînătoare epică, ezitînd să intervenim. Ar fi fost şi greu să tragem fără să lovim, pe vînători, care se învîrteau în jurul prăzii. Tocmai voiam să dau ordin să pornim la drum, cînd drama se desfăşură sub ochii noştri. Unul din "centauri" alunecă. Botul enorm îl apucă şi-l sfărîmă.

— Înainte! Fiţi gata să trageţi!

Ne năpustirăm cu viteză moderată pentru a putea manevra mai bine. Oricît de bizar ar putea părea; aceasta, nu cred că "centaurii" să fi observat prezenţa noastră înainte ca noi să fi ajuns la. mai puţin de l00 de metri de ei. Ei ne zăriră atunci şi abandonară imediat atacul împotriva monstrului, regrupîndu-se cîte trei! Pe măsura ce noi înaintam ei se retrăgeau, lăsîndu-ne faţă în faţă cu fiara. Trebuia să evităm cu orice preţ să fim izbiţi de fiară, căci izbitura ei ne-ar fi sfărîmat.

— Foc, strigai eu.

Monstrul se năpustea asupra noastră. Cu toate ca era ciuruit de gloanţe şi de obuze perforante, nu se opri. Schoeffer vira brusc cu o violentă răsucire a volanului spre stingă. Mi se păru că animalul alunecă în dreapta, o lovitură de coadă ne turti blindajul. Imediat, întoarsă spre fiară, mitraliera continuă să tragă. Bestia vru să revină asupra noastră, se clătină, apoi deodată se prăbuşi nemişcată, moartă. De la distanţă "centaurii" priveau cu atenţie toate acestea.

Monstrul nu mai mişca. Cu mitralierele în miini coborî împreună cu Michel şi Vandal. Martine vru să vină şi ea dar îi interzisei aceasta. Şi bine făcui! Căci abia puserăm piciorul pe pămînt că "centaurii" ne şi atacară, scoţînd ţipete şuierătoare de "SSWI ! SSWI !" O puşcă-mitralieră bubui, apoi se opri, blocată poate. Mitraliera trase şi ea de două ori. Deja, asediatorii veneau asupra noastră. Rafalele noastre fură mai eficace. Trei "centauri" ucişi se rostogoliră la pămînt; alţi doi, răniţi, fugiră. O ploaie de săgeţi se abătu asupra noastră fără să ne atingă. Apoi avu loc lupta corp la corp. După ce descărcarăm puştile-mitraliere în ei, traserăm cu revolverele. Abia luasem în mînă revolverul, că mă simţii apucat pe la spate şi dus. Eram cuprins de braţe puternice şi finut lipit de un trunchi uleios care răspîndea un miros acru de grăsime rîncedă. Aveam braţele lipite de corp, ţinînd încă revolverul în mîna stingă. Auzii împuşcături, dar nu mă putui răsuci. Părnîntul gol răsuna sub picioarele răpitorului meu. Imi dădui seama că dacă nu mă eliberam repede din strînsoare, eram pierdut. Vreo treizeci de "centauri" îi soseau în ajutor. Cu o sforţare violentă, putui să mă desfac din strînsoarea duşmanului meu, să mă răsucesc şi să-mi degajez braţul drept. Trecui revolverul în mîna dreaptă şi trăsei cinci gloanţe în capul celui ce mă ducea cu el. Mă rostogolii la pămînt pe jumătate ameţit. Cînd mă ridicai, ceilalţi ajunseseră la 300 de metri de mine, şi camionul sosea cu toată viteza, dar cu armele amuţite, începui să alerg spre camion fără prea mare speranţă de a putea scăpa de urmăritori. Eram inundat de un lichid portocaliu şi lipicios, sîngele "centaurului". Auzeam din ce în ce mai aproape galopul urmăritorilor mei. Respiraţia mi se tăia, un junghi în coastă îmi sfîşia pieptul. Prin deschizătura turelei văzui pe Michel care îmi făcea semne desperate cu braţele.

"Prea tîrziu", gîndii eu. De ce nu trag ei oare? Deodată înţelesei: nu puteau trage fără să rişte să mă rănească. Brusc mă culcai la pămînt, mă întorsei în direcţia inamicului. Mai aveam încă trei gloanţe în armă. Abia atinsesem pămîntul că primele obuze şuierară trecînd pe deasupra mea, şi dădură peste cap vreo zece inamici. Ceilalţi se îngroziră, se opriră. Doi continuări totuşi să vină asupra mea; îi împuşcai de la zece metri.