— Este încă un mister pentru noi, răspunse Michel. Dar unde sînt tinerele fete pe care ei ni le-au răpit? Şi domnişoara… în sfîrşit, starul de cinema!

— Mad Ducher? Aici, în pivniţă. Celelalte sînt încuiate în cealaltă pivniţă, în stînga, cred.

Pătrunserăm în subterană. O lampă cu petrol o lumina slab. Madeline Ducher stătea jos într-un colt şi era foarte palidă.

— Nu cred că are conştiinţa prea liniştită, zise Michel, care adăugă, răstindu-se: scoală-te şi ieşi afară!

Eliberarăm pe cele trei sătence ale noastre. Urcîndu-mă din nou la parter, găsii pe Louis, sosit aci cu ceilalţi membri ai Consiliului.

— Bătrînul Honneger şi-a revenit. Vino să-i luaum interogatoriul.

Acesta stătea jos pe peluză, avînd pe fiica lui alături de el. Cînd ne văzu venind, se ridică.

— V-am subapreciat, domnilor. Ar fi trebuit să mă gîndesc să cîştig de partea mea pe tehnicieni. Am fi stăpînit toată această lume!

— Şi în ce scop? spusei eu.

— În ce scop? Dar nu vedeţi oare că aveam aici o ocazie unică de a dirija evoluţia umană? În câteva generaţii, noi am fi putut produce supraoameni!

— Cu materialul dumneavoastră uman? îi spusei eu batjocoritor.

— Materialul meu uman nu era lipsit de calităţi curaj, înverşunare, tenacitate, dispreţ faţă de primejdii, netemător de moarte. Iar dumneavoastră aţi fi jucat un mare rol în proiectele mele. Greşeala mea a fost aceea de a crede că voi putea cuceri puterea: luptînd împotriva dumneavoastră. Ar fi trebuit să o fac împreună cu dumneavoastră.

El se aplecă spre fiica lui, care plîngea.

— Să nu fiţi prea aspri cu ea. Nu cunoştea nimic din toate proiectele mele, şi a încercat apoi să le zădărnicească. Şi acum adio, domnilor.

Cu un gest iute, el duse ceva la gură.

— Cianură, zise, prăbuşindu-se.

— Ei bine, cu asta vom avea un vinovat mai puţin de judecat, zise Michel, în loc de orice discurs funebru.

Oamenii noştri se apucaseră să încarce capturile în camioane: 4 mitraliere, 5 puşti-mitraliere, l50 de puşti şi mitraliate, 50 de revolvere, muniţii din belşug. Casa asta era un adevărat arsenal. Lucru preţios, găsirăm aci o mică presă tipografică, intactă.

— Mă întreb ce voiau ei oare să facă pe Pămînt cu tot acest material?

— După spusele unui prizonier, Honneger comandita o ligă fascistă, zise Louis.

— Cu atît mai bine pentru noi, în fond. Acum avem cu ce lupta împotriva hydrelor.

— Ei, şi fiindcă veni vorba de ele, ştii că n-a mai revenit niciuna? Vandal tocmai disecă pe cea mică, păstrată într-un butoi cu spirt, ajutat de Breffort. E preţios băiatul acesta. A şi predat cîtorva tineri arta olăritului, în felul meşteşugarilor indigeni din America de Sud.

Ne reîntoarserăm în sat. Erau orele 16. Bătălia nu durase nici măcar o zi întreagă!

Ajuns acasă, adormii istovit. Revăzui în vis vechiul meu laborator din Bordeaux, figura "patronului" urîndu-mi vacanţă plăcută. ("Sînt sigur că vei găsi şi acolo unde te duci cîteva mici lucruri de studiat." Oh! ironie a soartei! O întreagă planetă!); spatele lat şi masiv al vărului meu Bernard în pragul uşii la mine acasă, apoi muntele retezat dintr-o dată, la sute de metri mai jos de mine. Pe la orele 6 după-amiază, fratele meu mă deşteptă şi plecai să-l văd pe Vandal. El se afla într-una din sălile şcolii; pe o masă, în faţa lui, hydra mirosind puternic a alcool, pe jumătate disecată.

Vandal desena scheme cînd pe tablă, cînd pe hîrtie. Breffort şi Massacre îl ajutau.

— Oh! iată-te, în sfîrşit, Jean, îmi zise el. Mi-aş da zece ani din viaţă ca să pot prezenta Academiei acest specimen! O conformaţie extraordinară!

Mă conduse în faţa schemelor sale.

— N-am început decît rudimentar studierea anatomiei acestor animale, doar în linii mari, şi totuşi au ieşit la iveală mai multe lucruri importante. Aceste hydre nu ar putea fi comparate mai nimerit, din unele puncte de vedere, decît cu nişte animale foarte inferioare. Ele au ceva din coelenteratele noastre, de n-ar fi decît mulţimea de nematociste, celulele urticante, aflate în tegumentele lor. Sistem circulator foarte simplu: o inimă cu două buzunare, sînge albăstrui. O singură arteră ce se ramifică, restul circulaţiei este cavernos. O singură venă groasă ce duce la inimă. Zonele cavernoase joacă un rol foarte mare aci; chiar şi atunci cînd sînt dezumflate, densitatea acestor hydre este remarcabil de slabă. Aparat digestiv cu digestie externă, prin injectarea sucurilor digestive în pradă şi sugerea hranei printr-un stomac-faringe. Intestin foarte simplu. Dar; două lucruri sînt curioase. Primul: dimensiunea şi complexitatea centrilor nervoşi. Aci există un creier veritabil aşezat într-o capsulă chitinoasă, în spatele coroanei de tentacule. Acestea sînt bogat înzestrate cu o reţea de nervi, la fel ca şi acest organ curios, aşezat sub creier, şi care seamănă puţin cu aparatul electric al peştelui torpilă. Ochii sînt tot atît de perfecţionaţi ca şi acei ai mamiferelor noastre. Nu m-ar mira ca această jivină să fie inteligentă, într-o oarecare măsură. Al doilea: buzunarele cu hidrogen! Căci hidrogen conţin aceşti enormi saci cu membrane care îi umflă partea superioară a corpului şi ocupă patru cincimi din tot volumul lui. Şi acest hidrogen provine din descompunerea catalitică a apei, la temperatură joasă! Apa este adusă printr-un tub hidrofor, venind dintr-un tentacul special, în acest organ, unde probabil se face descompunerea. Presupun că oxigenul trece în sînge, căci organul este înconjurat de nenumărate vase capilare arteriale. Ah! Dacă vreodată am putea stăpîni secretul acestei catalize a apei!

De îndată ce buzunarele cu hidrogen sînt umflate, densitatea animalului este inferioară aceleia a aerului şi el pluteşte în atmosferă. Puternica lui coadă turtită îi serveşte de aripă înotătoare, dar mai ales de cîrmă. Principalul mijloc de propulsie se află în nişte saci contractili, care aruncă aer amestecat cu apă înspre spate cu o violenţă nemaipomenită, prin nişte adevărate ţevi!

Pe specimenul pe care nu l-am conservat în alcool, am excitat cu ajutorul electricităţii muşchii din sacii contractili; pusesem înainte de asta înăuntrul lor un inel de fier. Priveşte ce a devenit!

El îmi întinse un inel gros îndoit în opt.

— Forţa acestor fibre musculare este prodigioasă.

A doua zi dimineaţa fui deşteptat de ciocănituri în uşă. Louis îmi trimitea vorbă că judecata prizonierilor valizi avea să înceapă îndată şi că în calitatea mea de membru al Consiliului făceam parte din Completul de judecată al acestui Tribunal Suprem. Ieşii. Soarele albastru răsărea.

Completul de judecată se întrunise într-un hangar mare, transformat în Tribunal. El se compunea din membrii Consiliului, la care se adăugaseră oamenii mai de seamă.

Printre aceştia erau Vandal, Breffort, fratele meu Paul, Massacre, cinci ţărani, Beuvin, Estranges şi şase muncitori.

Noi ocupam o estradă cu o masă, iar notabilităţile erau aşezate de o parte şi de cealaltă a mesei noastre. Apoi un spaţiu gol în care aveau să stea acuzaţii. În sfîrşit locul rezervat publicului, cu bănci. Toate ieşirile erau păzite de oameni înarmaţi. Înainte de a fi introduşi acuzaţii, unchiul meu, care datorită vîrstei şi ascendentului său moral fusese desemnat ca preşedinte, se ridică şi zise:

— Nici unul dintre noi n-am avut încă prilejul să ne judecăm semenii, în cazul de faţă noi formăm o curte marţială extraordinară. Acuzaţii nu vor avea avocaţi, căci noi nu avem timp de pierdut în discuţii interminabile. De aceea avem datoria de a fi cît mai drepţi, cît mai imparţiali posibil. Cei doi criminali principali au murit. Şi vă reamintesc că oamenii sînt rari şi preţioşi pe această planetă. Dar să nu uităm totuşi că doisprezece dintre ai noştri au murit din vina acuzaţilor, şi că trei dintre tinerele noastre fete au fost maltratate în mod odios. Întroduceţi pe acuzaţi.

Îi strecurai: