În perindările sale, Meshe trecu prin pădurea Ornen şi din copacul acela rupse tocmai frunza cu pricina.

Picăturile de ploaie ce cad în furtunile toamnelor nu se repetă niciodată, iar ploile au căzut, şi cad, şi vor cădea în toate toamnele anilor. Meshe a văzut fiecare strop, unde a căzut, şi cade, şi va cădea.

În Ochiul lui Meshe sunt toate stelele şi întunericul dintre stele, şi toate strălucesc.

Răspunzând la întrebarea Lordului de Shorth, în clipa Viziunii, Meshe a văzut întregul cer ca pe un singur soare. Deasupra pământului şi sub pământ, sfera cerului scânteia precum razele soarelui şi nu exista beznă. Căci el nu a văzut ceea ce a fost, nici ceea ce va fi, ci ceea ce este. Stelele care dispar, luându-şi cu ele lumina, erau toate în Ochiul său şi lumina lor sclipea neîncetat.

Întunericul există doar în ochiul muritor, care crede că vede, dar nu-i adevărat. În Viziunea lui Meshe nu există beznă.

De aceea, cei care slăvesc întunericul sunt dispreţuiţi şi scuipaţi din gura lui Meshe, deoarece ei numesc ceea ce nu există Izvor şi Sfârşit.

Nu exista nici izvor, nici sfârşit, pentru că totul se găseşte în Miezul Timpului. Aşa cum toate stelele pot fi oglindite într-o picătură de ploaie care cade în noapte, tot aşa şi ele oglindesc picătura. Nu există nici întuneric, nici moarte, pentru că toate lucrurile există în lumina Momentului, iar sfârşitul şi începutul lor sunt totuna.

Un miez, o Viziune, o lege, o lumină. Acum priviţi în Ochiul lui Meshe!

Handdarata (n.a.).

ALARMAT de apariţia neaşteptată a lui Estraven, de faptul că era la curent cu afacerile mele şi de frenezia avertismentelor sale, am oprit un taxi şi m-am dus direct la insula lui Obsle. Intenţionam să-l întreb de unde ştia atâtea Estraven şi de ce apăruse brusc din neant, zorindu-mă să fac exact contrariul a ceea ce mă sfătuise Obsle cu o zi înainte. Comensualul nu era acasă. Portarul nu ştia unde plecase sau când urma să se întoarcă. Am plecat spre locuinţa lui Yegey, dar n-am avut mai mult noroc. Ningea abundent — cea mai masivă cădere de zăpadă din toamna aceea — şi şoferul a refuzat să mă ducă mai departe de casa lui Shusgis, deoarece nu avea lanţuri pe roţi. N-am reuşit să-i găsesc nici la telefon pe Obsle, Yegey sau Slose.

La prânz, Shusgis mi-a explicat: începuse o ceremonie Yomesh, Sărbătoarea Sfinţilor şi Purtătorilor Tronului, şi oficialii Comensualităţii trebuiau să fie la temple. Îmi făcu o analiză destul de pătrunzătoare a comportării lui Estraven: un individ cândva puternic, acum căzut în dizgraţie, care se agaţă de orice ocazie de a influenţa persoane sau evenimente, tot mai puţin logic, tot mai disperat, pe măsură ce timpul trece şi el îşi dă seama că se afundă în anonimatul celor nevolnici. Am fost de acord că aşa s-ar fi putut explica maniera ciudată, aproape agitată a lui Estraven. Tulburarea lui mă molipsise şi pe mine. M-am simţit oarecum neliniştit pe toată durata mesei lungi şi îmbelşugate. Shusgis vorbea întruna, cu mine ori cu numeroşii servitori, consilieri şi linguşitori care veneau la masa lui. Niciodată nu-l cunoscusem atât de guraliv şi jovial. Când prânzul luă sfârşit, era prea târziu ca să mai plec undeva, iar după spusele lui Shusgis, Sărbătoarea avea să-i reţină pe Comensuali până după miezul nopţii. Am decis să renunţ la cină şi m-am culcat devreme. Cândva între miezul nopţii şi zori, am fost trezit de necunoscuţi, care m-au înştiinţat că sunt arestat şi dus sub pază armată la închisoarea Kundershaden.

Kundershaden era una dintre puţinele clădiri foarte vechi rămase în Mishnory. O remarcasem de fiecare dată când trecusem prin oraş: o construcţie lungă şi sumbră, cu multe turnuri, distingându-se printre edificiile Comensuale, masive şi sidefii. Arăta exact ca o închisoare. Nu constituia doar o faţadă, care ascundea altceva, şi nici o poreclă, ci o realitate extrem de concretă a ceea ce semnifica cuvântul „închisoare".

Paznicii voinici m-au îmbrâncit pe coridoare-şi m-au lăsat singur într-o odăiţă foarte murdară, puternic luminată. După câteva minute, au apărut alţi temniceri, escortând un bărbat tras la faţă, cu un aer autoritar. El le-a făcut semn să plece, oprind numai doi. L-am întrebat dacă avea să mi se permită să comunic cu Comensualul Obsle.

— Comensualul ştie că ai fost arestat.

— Ştie? am repetat prosteşte.

— Evident, superiorii mei acţionează pe baza ordinelor primite de la Cei Treizeci-şi-Trei… Acum vom începe interogatoriul.

Gardienii mi-au prins braţele. M-am zbătut, protestând:

— Sunt de acord să răspund la orice întrebare, nu-i nevoie de violenţă!

Bărbatul tras la faţă nu mă băgă în seamă şi chemă încă un paznic. Cei trei m-au legat pe o masă rabatabila, m-au dezbrăcat şi m-au injectat, probabil cu un ser al Adevărului.

Nu ştiu cât a durat interogatoriul sau la ce s-a referit, deoarece, fiind permanent drogat, nu mi-a rămas nici un fel de amintire. Când am redevenit conştient, nu ştiam cât timp fusesem ţinut în Kundershaden. Patru sau cinci zile, judecând după starea mea fizică, dar nu eram sigur. O vreme n-am ştiut ce zi era, nici măcar ce lună, şi abia treptat am reuşit să înţeleg ce se găsea în jurul meu.

Mă aflam într-o luntre de uscat asemănătoare celei care mă purtase peste Kargav, în Rer, însă acum nu mai stăteam în cabină, ci în furgon, împreună cu alţi douăzeci-treizeci de oameni. Era greu de spus, pentru că nu existau ferestre şi lumina pătrundea doar printr-o fantă din uşă, acoperită cu patru rânduri de plasă metalică. Atunci când mi-am recăpătat cunoştinţa, călătoream de multă vreme, deoarece locul fiecărui pasager era oarecum stabilit, iar mirosul de fecale, vomă şi sudoare atinsese punctul de saturaţie. Nimeni nu părea să cunoască pe altcineva. Nimeni nu ştia unde eram duşi. Se discuta puţin. Pentru a doua oară eram închis în beznă cu orgota, tăcuţi şi lipsiţi de speranţe, înţelegeam acum avertismentul primit în prima mea noapte în această ţară. Ignorasem beciul cel negru şi pornisem să caut realitatea Orgoreynului deasupra solului, la lumina zilei. Nu era de mirare că nimic nu mi se păruse real.

Aveam senzaţia că ne îndreptăm spre est şi n-am putut scăpa de impresia aceea nici când a devenit clar că direcţia noastră era vestul, pătrunzând tot mai adânc în Orgoreyn.

Orientarea magnetică şi celelalte simţuri direcţionale interne sunt complet date peste cap pe alte planete. Când intelectul nu doreşte sau nu poate compensa aceste erori, rezultatul este o dezorientare generală, senzaţia că totul, literal vorbind, se dezagregă.

În noaptea aceea, unul dintre deţinuţi muri. Fusese lovit în abdomen cu o bâtă sau cu picioarele, şi a murit, sângerând pe anus şi pe gură. Nimeni nu i-a sărit în ajutor. Nu aveau ce-i face. Cu câteva ore în urmă, ni se adusese un recipient de plastic plin cu apă, care se terminase de mult. Din întâmplare, mortul stătuse chiar în dreapta mea şi i-am luat capul pe genunchi pentru a-l ajuta să respire. Aşa a şi murit. Eram goi cu toţii, dar după aceea i-am purtat sângele drept acoperământ pe picioare, pe coapse şi pe mâini, un veşmânt uscat, scorţos şi stacojiu care nu ne ţinea de cald.

Noaptea se făcu frig şi trebui să ne strângem laolaltă, ca să ne încălzim. Pentru că nu ne putea oferi căldură, cadavrul a fost împins în afara grupului — exclus. Restul ne-am înghesuit unul într-altul, clătinându-ne şi legănându-ne într-o singură mişcare, toată noaptea. Bezna era absolută în cutia noastră metalică. Ne aflam pe un drum de ţară şi nu ne urma nici un alt vehicul. Chiar lipindu-mi chipul de plasa din sârmă, nu puteam zări afară decât întuneric şi forme vagi acoperite de ninsoare.

Ninsoare; zăpadă proaspăt ninsă; zăpadă ninsă de mult; zăpadă înmuiată de ploaie; zăpadă îngheţată… Orgota şi karhidish au câte un cuvânt pentru fiecare. În karhidish (pe care o cunosc mai bine), am numărat şaizeci şi doi de termeni pentru diversele tipuri, stări, vechimi şi calităţi ale zăpezii. Există o serie de cuvinte pentru varietăţile de ninsoare şi o alta pentru gheaţă, vreo douăzeci de cuvinte definesc domeniul temperaturilor, intensitatea vântului şi tipul de precipitaţii, toate laolaltă. În noaptea aceea, am încercat mental să alcătuiesc liste ale acestor termeni. De fiecare dată când îmi aminteam unul, repetam literele introducându-l pe cel nou la locul lui, în ordine alfabetică.