Continua să vorbească. Trebuia s-o facă. Nu se putea opri până nu găsea lucrul pe care-l căuta. Iar dacă nu-l găsea, toată vorbăria lui ar fi fost zadarnică. Mai rău decât zadarnică… Inima îi bubuia, la fel ca şi capul.

— Comisarul, vorbi el, nu putea comite o crimă premeditată. Perfect adevărat! Premeditată. Însă orice om poate să ucidă accidental. Comisarul n-a intrat în Oraşul Spaţial pentru a-l ucide pe Sarton. Voia să te ucidă pe tine, Daneel, pe tine! Există ceva în cerebro-analiza lui care să indice c-ar fi incapabil să distrugă o maşină? Aşa ceva nu ar fi asasinat, ci doar sabotaj.

Comisarul este un medievalist cu trup şi suflet. A lucrat alături de Sarton şi cunoştea scopul pentru care fuseseşi proiectat, Daneel. Se temea că scopul respectiv putea fi atins, că pământenii vor fi în cele din urmă înstrăinaţi de Pământ. De aceea, a decis să te distrugă pe tine, Daneel. Erai singurul robot de acest tip care fusese construit deocamdată şi avea toate motivele să creadă că, prin demonstrarea amplitudinii şi deciziei mişcării medievaliste pământene, avea să-i descurajeze pe spaţiali. Ştia că pe Lumile Exterioare exista o opinie publică puternică în favoar ea stopării proiectului Oraşului Spaţial. Probabil că Sarton discutase cu el despre asta şi de aceea a considerat că distrugerea robotului va fi picătura care să umple paharul.

Nu afirm că gândul de a te lichida pe tine, Daneel, a fost unul plăcut. Bănuiesc că l-ar fi pus pe R. Sammy s-o facă, dacă tu n-ai fi avut un aspect atât de uman încât Sammy să nu poată sesiza ori înţelege deosebirea. Legea 1 l-ar fi oprit. Comisarul ar fi pus alt om s-o facă, însă el era singurul care avea acces permanent în Oraşul Spaţial.

Daţi-mi voie să reconstruiesc cam ce plănuise comisarul. Recunosc că-i doar o ipoteză, dar cred că se apropie destul de mult de adevăr. A stabilit întâlnirea cu Sarton, însă în mod premeditat a venit mai devreme, de fapt, în zori. Bănuiesc că Sarton ar fi dormit, dar tu, Daneel, ai fi fost treaz. Apropo, Daneel, presupun că stăteai în domul lui Sarton, nu?

— Ai dreptate, partenere Elijah, încuviinţă R. Daneel.

— Să continuu atunci. Comisarul s-ar fi apropiat de uşa domului, Daneel ar fi receptat o salvă de blaster în piept sau în cap şi ar fi fost distrus. Comisarul s-ar fi îndepărtat apoi grăbit pe străzile Oraşului Spaţial, pustii la revărsatul zorilor, revenind în locul unde aştepta R. Sammy. I-ar fi înapoiat blasterul şi apoi s-ar fi întors agale spre domul lui Sarton. Dacă ar fi fost necesar, ar fi „descoperit” el însuşi robotul distrus, deşi ar fi preferat s-o facă altcineva. Dacă ar fi fost întrebat de ce venise atât de matinal, cred că ar fi spus că venise să-l anunţe pe Sarton despre zvonurile privind un atac medievalist asupra Oraşului Spaţial, rugându-l să ia măsuri discrete de evitare a unui conflict deschis între spaţiali şi pământeni. Distrugerea robotului i-ar fi întărit spusele.

Dacă ar fi fost întrebat despre intervalul cam lung scurs între intrarea în Oraşul Spaţial şi sosirea la domul lui Sarton, comisarul ar fi putut spune… ia să vedem… că văzuse pe cineva furişându-se pe străzi şi îndreptându-se spre ţinutul înconjurător. Îl urmărise pentru o vreme pe necunoscut, dar nu-l identificase. În felul acesta, spaţialii ar fi fost încurajaţi să urmeze o pistă falsă. Cât despre R. Sammy, el n-ar fi fost băgat în seamă de nimeni. Un robot, printre atâţia de la fermele automatizate din exteriorul Oraşului. Sunt aproape de adevăr, comisare?

— Eu nu l-am…, se foi Enderby.

— Nu, aprobă Baley, nu l-ai ucis pe Daneel. El se află aici şi, de când a venit în Oraş, ţi-a fost imposibil să-l priveşti în ochi, ori să i te adresezi pe nume. Priveşte-l acum, comisare!

Enderby nu putu s-o facă. Îşi acoperi faţa cu palme tremurătoare.

Mâinile la fel de tremurătoare ale lui Baley aproape că scăpară transmiţătorul. Găsise!

Imaginea era focalizată acum asupra intrării principale în domul lui Sarton. Uşa rămăsese deschisă, glisând în locaşul ei din perete pe ghidajele din metal lucitor. Jos, în ele… Acolo! Acolo!

Sclipirea era inconfundabilă.

— Iată ce s-a întâmplat, urmă detectivul. Te aflai la dom, când ţi-ai scăpat ochelarii. Probabil că erai agitat şi ştiu cum te comporţi în asemenea ocazii. Îţi scoţi ochelarii de la ochi şi-i ştergi. Aşa ai făcut şi atunci, dar mâinile îţi tremurau şi i-ai scăpat — poate că ai şi călcat pe ei. Oricum, i-ai spart, şi în aceeaşi clipă uşa s-a deschis şi a apărut o siluetă care semăna cu Daneel.

Ai tras cu blasterul în ea, ai cules resturile ochelarilor şi ai fugit. Spaţialii au descoperit cadavrul, nu tu, şi când ai revenit acolo ai aflat că nu-l uciseseşi pe Daneel, ci pe Sarton, care se sculase mai devreme. Spre ghinionul lui, Sarton îl proiectase pe Daneel după chipul şi asemănarea sa, iar în momentul acela de tensiune, lipsit de ochelari, nu i-ai putut deosebi… Iar dacă vrei dovada fizică, iat-o acolo!

Imaginea domului lui Sarton tremură şi Baley aşeză cu atenţie transmiţătorul pe birou, fără să-şi desprindă mâna de pe el.

Trăsăturile lui Enderby erau deformate de groază, iar ale lui Baley de încordare. R. Daneel părea indiferent.

– Daneel, ce era sclipirea aceea din culisa uşii? arătă detectivul.

– Două cioburi minuscule de sticlă, răspunse inexpresiv robotul. N-au însemnat nimic pentru noi.

– Vor însemna acum. Sunt fragmente de lentile concave. Măsuraţi-le proprietăţile optice şi comparaţi-le cu ale ochelarilor pe care-i poartă acum Enderby. Nu-i sparge, comisare!

Se repezi spre acesta şi-i smulse ochelarii din mâini. Îi întinse spre R. Daneel, gâfâind:

– Cred că asta constituie dovada clară că el a fost la dom anterior momentului ştiut până acum.

– Eu sunt convins, spuse R. Daneel. Acum înţeleg că cerebro-analiza comisarului m-a abătut complet de la pista reală. Te felicit, partenere Elijah!

Ceasul lui Baley arăta 24:00. Începea o nouă zi.

Comisarul îşi coborî încet capul pe braţe. Cuvintele i se auziră înăbuşit, printre suspine:

– A fost o eroare… O eroare… N-am vrut să-l omor.

Pe neaşteptate, lunecă de pe scaun şi rămase inert pe podea.

R. Daneel sări spre el, rostind:

– I-ai pricinuit un rău, Elijah. Asta nu este bine.

– Doar n-a murit, nu?

– Nu, este doar inconştient.

– O să-şi revină. Cred că stresul a fost prea mare pentru el. N-am avut încotro, Daneel, am fost nevoit să procedez în felul acesta. Nu aveam nici o dovadă concretă care să poată fi prezentată tribunalului, numai ipoteze. A trebuit să-l înghesui în colţ, să-l şicanez şi să prezint scenariul treptat, sperând că el va ceda. A cedat, Daneel. L-ai auzit mărturisind, da?

– Da.

– Ei bine, ţi-am promis că va fi în beneficiul Oraşului Spaţial, aşa că… Stai, îşi revine.

Comisarul gemu. Pleoapele îi tresăriră şi se deschiseră. Îi privi în tăcere pe cei doi.

– Comisare, vorbi Baley, mă auzi?

Enderby încuviinţă din cap apatic.

– Perfect. Ei bine, spaţialii au probleme mai importante pe cap decât să te pună pe tine sub acuzaţie. Dacă ai coopera cu ei…

– Ce? Ce?

În ochii comisarului începuse să înflorească un licăr de speranţă.

– Eşti probabil un personaj important în organizaţia medievalistă din Oraş, poate chiar la nivel planetar. Manipulează-i pe medievalişti în direcţia colonizării spaţiale. Îţi dau şi o idee pentru lozinca de propagandă: „Putem reveni la sol — dar pe alte planete!”

– Nu-nţeleg, bolborosi comisarul.

– Asta doresc spaţialii. Şi aşa să mă ajute Dumnezeu, asta-mi doresc şi eu acum, după o mică discuţie pe care am avut-o cu Fastolfe. Asta îşi doresc ei, mai mult decât orice. Venind pe Pământ şi stând aici în acest scop, riscă permanent să se îmbolnăvească şi moară. Dacă uciderea lui Sarton te va ajuta să împingi medievalismul în direcţia reluării colonizării galactice, probabil că o vor considera un sacrificiu meritoriu. Acum înţelegi?