În aceiași clipă în suflet mi s-a născut o dorința să rămân aici. Trebuie să pun o lumânare pentru că am ajuns cu bine. Î-mi scot chipiul și intru în biserică. Deodată m-a lovit în nări mirosul lumânărilor bisericești și al tămâiei. Inspir cu tot pieptul, încet, până mi se umplu plămânii și î-mi țin răsuflarea ca să simt cât mai mult acest miros binecuvântat. Cumpăr lumânări, le pun pentru că am ajuns cu bine, î-mi fac semnul crucii, sărut icoana. Î-mi prind rând la ispovedanie.
A-ți venit de curând? mă întreabă preotul.
Aseară. Din Europa. Sunteți starețul Constantin?
Da, fiule.
Mă ajutați să mă aranjez?
După slujba în biserică o să fie servit ceaiul în școala parohială. Acolo vom discuta, a răspuns preotul și a invitat la ispovedanie următorul.
Îi pup mâna, mă depărtez, privind atent prin părți. Văd că are o atitudine de simpatie față de mine și privește în urma mea lung cu ochi triști. Am aflat că și fiii lui au făcut serviciul militar în cavaleria de gardă. După ce s-a gândit puțin, a înțeles situația, mea foarte tristă și mi-a propus să trăiesc un timp în biblioteca bisericească.
Locuința mea temporară s-a dovedit a fi destul de spațioasă cu două ferestre care dădeau spre ograda interioară. Din depozitul minuscul mi-a fost adus un pat și o saltea vechișoară. Rămas singur, stau pe pat, mă uit la stelajul de cărți, legăturile de ziare, masa de lângă fereastră… Singurătate totală și pace. O altă țară, un alt continent, alți oameni, altă limbă, altă viață… Trebuie cumva să mă stabilesc.
În următoarele săptămâni de viață la biserică, în special îl ajutam pe preotul Constantin la gospodăria bisericească, pentru ai mulțumi măcar cât de puțin pentru locuință și hrană: Reparam mobila, măturam mica ogradă bisericească, făceam ordine la școala parohială și bibliotecă. În zilele de sâmbătă și duminică ajutam la liturghie și luam prânzul în familia preotului. Printre cărțile bibliotecii am găsit și un manual de limbă spaniolă, vechi și voluminos, de care m-am apucat imediat și îl citeam tot timpul liber iar înainte de culcare răsfoiam legăturiele de ziare argentiniene și imigraționale. Am înțeles că făceam parte din cel de-al treilea val de imigranți din Russia. Primii încoace au venit evreii la sfârșitul secolului trecut. Acum lor le aparțineau restaurantele, dughenile, atelierile meșteșugărești și frizeriile de pe cele mai aglomerate străzi a Buenos-Aerusului.
În octombrie 1887 comunitatea ortodoxă din localitate compusă din greci, serbi și arabi creștini s-au adresat către Împăratul Rus Alexandr al III-lea cu cerere despre deschiderea unei biserici ortodoxe în Buenos Aires. Cu participarea procurorului-șef Sfântul Sinod Pobedonostzev la 14 iunie a anului 1888 a fost deschisă prima biserică în America de Sud inclusă la misiunea Împărătească. Slujba primei liturghii a fost oficiatăla 01 ianuarie 1889. Cu toate astea parohia era mai mult decât modestă – era amplasată în casă particulară în două cămeruțe strâmte. Dar lumea se trăgea încolo: liturghia, ungerea cu mir, botezul, căsătoriile – totul se petrecea acolo. Uimitor dar ziarele argentiniene din acele timpuri denumeau parohia rusă – sinagogă iar pe toți imigranții din Russia îi considerau iudaiști.
Binefăcătorul meu, părintele Constantin a fost numit aici în anul 1891. Ca să vezi e aici deja de 30 de ani! Are recomandarea directă a lui Pobedonostzev!..Răsfoiesc o legătură întreagă de ziare Rusești…Fiul preotului eparhiei Tveri din satul Zadorie. Seminarul Teologic, Academia Teologică Petersburg, excelență la învățătură, grad de candidat bogoslov cu dreptul de a primi gradul de magistru, a fost lector … La cerere Ministerului Afacerilor Externe a fost numit paraclisier în biserica atașată misiunii rusești din Gaaga, unde pentru zel a fost hirotonosit în calitate de diacon. De la 16 aprilie anul 1891 este numit abate a Bisericii Rusești Ortodoxe în Buenos Aieres și hirotonosit de la 20 aprilie al aceluiași an cu ordinul de preot. Ziarul Local ”Noutăți Bisericești” pentru anul 1894… Așa … Articolul părintelui Constantin despre necesitatea construirii unei biserici. Mai departe… Este procurat o parcelă de pământ în partea istorică a orașului. Posibil, anume aici. Ziarul rus pentru anul 1897… Călătoria părintelui Constantin prin orașele Russiei, colectarea donațiilor pentru biserica din Buenos Aires… Audiere la Împărat! Superb! Monarhul a jertfit 5000 de ruble din resursele personale… Donațiile împărătăsei văduve Maria Fedorovna, alte personalități al familiei Imperiale…
La 6 decembrie 1898 la sărbătoarea Sfântului Nicolai Făcătorul de Minuni în prezența prezidentului Argentinei în sfârșit a fost stabilită biserica rusească în Buenos Aieres. 23 septembire 1901 biserica Sfânta Treime a fost în mod oficial sfințită în prezența corpului militar diplomatic, reprezentantului guvernului rus, președintelui republicii, Hulio Rochi, miniștrilor și primăriei Buenos Airesului. Părintele Constantin a ieșit cu un cuvânt de salut: ”Noi mereu ne rugăm pentru pace, pentru unirea tuturor într-o iubire frățească, pentru belșug de roadă în această țară primitoare și îi dorim să aibă parte de liniște… Mulțumim pentru ajutor la toți reprezentații diferitor națiuni și diferitor credincioși. Prezența lor la sfințirea bisericii de azi e plăcută îndeosebi…” Multe articole în care sunt lăudate cuvântările starețului în ziarele din Buenos Aires… Pe lângă biserică au fost deschise o dugheană cu cele mai necesare lucruri, adăpost pentru nevoiași, sală de lectură gratis, societatea lucrătorilor ruși, hor, trupa de teatru dramatic, se fac colectări de bani în folosul celor săraci. Considerabil!
Mai departe, al doilea val de imigrări după revoluția din anul 1905. Au venit ruși și ucraineni. Înaintea războiului cu Germania și Argentina aici deja locuiau 120 000 de imigranți din Russia. După cât se pare, cel mai greu le-a fost anume imigranților din acest de al doilea val. Nici autoritățile locale, nici consulatul nu îi ajutau să-și găsească domiciliul. Oamenii înoptau în parcuri și vagoane de tramvai. Școala parohială de pe lângă catedrală a fost transformată în locuință temporară pentru imigranți.
August anul 1914. Russia a declarat război Germaniei. Se colectează donații pentru cei nevoiași și jertfele războiului, se recrutează voluntari pentru armata rusă…
Februarie anul 1917. Revoluție în Petrograd… Aprilie… Părintele Constantin este suspendat din funcția de secretar a departamentului diplomatic a misiunii Ruse în Buenos Aires de către Guvernul Provizoriu…Octombrie…O nouă revoluție în Russia, un nou val de imigranți: ofițeri și ranguri inferioare a armatei lui Vranghel, preoți ortodocși, comercianți, negustori, moșieri, ziariști, ingineri… Pe lângă Catedrală a fost deschisă societatea de ajutor reciproc. Acum a ajuns și rândul meu să mă contopesc cu următorul val de compatrioți, aruncați din leagănul natal.
După o săptămână mă duc la consulatul rus după documentele mele și după cele traduse. Domnul Ptashikov, mi se pare, azi nu este ocupat. Mă servește cu ceai negru și zahăr rafinat, mă întreabă despre Russia, despre revoluție, războiul civil, apoi despre viața mea la părintele Constantin.
Să înțeleg că încă nu ți-ai găsit de lucru, drăguțule? Cred că de data asta Vă pot ajuta. Adresați-vă la domnul Bakovsk. Este un fost plutonier, ține cafeneaua ”Ucraina” în port. Mă gândesc că Dumneavoastră ca fost militar ve-ți găsi limbă comună cu dânsul. Cereți o funcție de administrator. Puteți chiar să faceți referire la mine.
O propunere foarte neașteptată și venită foarte la timp! Mă duc direct la port. Fostul plutonier trăia aici deja de mulți ani și s-a transformat într-un adevărat burghez. Viața liniștită a unui proprietar de cafenea l-a transformat într-un mod care și era de așteptat – a pierdut alura militară, burta s-a bălăbănit, obrajii s-au deșirat. Bankovskii fuma un trabuc brazilian și mă asculta cu o față plictisită. Se vede, a ascultat așa istorii de multe ori.Toate istoriile imigranților sunt asemănătoare, sunt diferite doar prin detalii. Nu m-a angajat în calitate de administrator, dar a propus să încep ca personal fără rang stabilit. Am acceptat bucuros.
