Mihai Curtean face o confesiune care nu tine cont de conveniente [...]. Povestea sa este despre dragoste si suferinta, iar registrul ales incanta in primul rand printr-un flux narativ curat si lipsit de infatuare. Adept al unei oralitati subliniate, poet exersat, indragostit de literatura, autorul flux-ului are acea sensibilitate a artistului constient de resursele oricarui calator aflat la inceputul calatoriei. Nuvela se dezvolta poematic, sustinuta insa pe observatii prozastice foarte bune si pe o constructie narativa care anunta un romancier interesat de autenticism." - Doina RustiInventiv atit la nivelul imaginii, cit si la acela al formei sau discursivitatii, Mihai Curtean nu se repeta decit in masura in care nu-si poate risipi obsesiile. Dincolo de asta, insa, volumele lui au o autonomie programatica, nu seamana intre ele si e limpede ca le proiecteaza nu doar in diferenta fata de altii, dar si fata de sine." - Al. CistelecanMihai Curtean manuieste un subreal (un infrarealism innoit mult, am zice, fata de ceea ce stim de pe la unii suprarealisti) pus in scena cu destula stiinta perceptiva: un fel de moarte-vie, rasturnata in oglinda muzicii evenimentelor obisnuite ale vietii, devenite avertismente si percepute (toate) cu sens mortal, infernal." - Stefania Mincu