INTRODUCERE

Dintotdeauna, membrii oricărei colectivități sociale au tins sau au năzuit la un statut politic care să le confere condiții prielnice pemtru a se autoguverna sau, cel puțin, pentru a participa, prin reprezentare, la procesul de conducere socială. Pentru a-i convinge pe guvernanți să le recunoască o asemenea aspirație – un adevărat drept natural – masele populare au folosit forța armelor sau forța spiritului și adesea au reușit. În dezvoltarea istorică a fiecărui popor pot fi identificate, astfel, diverse forme organizatorice, inițial rudimentare, apoi din ce în ce mai evoluate, prin care membrii colectivității participau sau erau atrași, într-un fel sau altul, la exercitarea unor atribute de conducere.

Abraham Lincoln definea acest fenomen ca fiind un mod de guvernământ «al poporului, de către popor și pentru popor».

Noțiunea de suveranitate națională poate fi identificată ca suveranitatea de stat și suveranitatea poporului, națiunea fiind privită ca noțiune care cuprinde toți cetățenii statului, indiferent de apartenența lor națională și în ce context evoluează în calitate de concetățeni. Deci, suveranitatea națională este o noțiune politico-juridică, care evocă esența politică a fenomenului statal, faptul că puterea aparține națiunii ce reprezintă elementul personal al statului.¹

Constituția Republicii Moldova, asemenea majorității constituțiilor din lume, declară poporul drept unicul deținător al suveranității naționale. În această ordine de idei, cetățenii statului exercită suveranitatea prin intermediul drepturilor electorale ca fiind unicii titulari ale acestora. Această regulă este ridicată la rang de principiu constituțional ce determină forma de stat.²

În condițiile unui stat de drept ultimul și decisivul civânt în procesul de organizare a societății în stat ăi aparține poporului.² Acest principiu a fost formulat încă în renumita Declarație franceză a drepturilor omului și cetățeanului, care susținea: Națiunea este sursa esențială a principiului oricărei suveranități, nici o grupare, nici un individ nu pot exercita vreo autoritate care să nu pornească de la ea.³ Normele menționate se regăsesc pe deplin și în legislația națională. Legea supremă consacră următoarele în art. 2: (1) «Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituție». (2) «Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă îmotriva poporului»⁴. La fel, art. 38 declară: (1) «Voința poporului constituie baza puterii de stat. Această voință se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat»⁴. Aceste principii le putem găsi în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.21), Convenția europeană a drepturilor omului (art.3 din Protocolul 1) și în Declarația de suveranitate a Republicii Moldova (art.3, art.9).

ALEGERILE – mecanism de exercitare a suveranității naționale

Cunoaștem că voința generală nu va putea constitui niciodată voința a tuturor membrilor corpului social, dar va reprezenta numai voința majorității, ceea ce este logic și natural. Astfel, deducem, că minoritatea prin esența acestei voințe se va supune majorității, fapt ce determină spre o organizare socială și politică.⁵

Procedura de formare a organelor reprezentative, realizată prin intermediul votului, poartă denumirea de alegeri.⁵

Dreptul de a lua parte la exprimarea voinței naționale și de a se exprima se numește drept de vot. În cazul în care vorbim despre o democrație directă, cetățenii înzestrați cu dreptul de vot se pronunță nemijlocit și direct asupra tuturor actelor de suveranitate. În sistemul democrației reprezentative, cetățenii deținători ai acestui drept aleg reprezentanți care exercită în numele poporului suveranitatea.⁵

Astfel, subliniem, că în regimurile reprezentative moderne prin sistemul de alegeri se formează diverse organe ale puterii de stat: parlamentul, autoritățile administrației publice locale, se aleg șefii de stat, judecătorii, etc.⁶

Alegerile în acest sens reprezintă procedura de formare a unui organ de stat sau învestirea unei persoane cu atribuții publice realizate prin intermediul votului acordat de persoane autorizate în condițiile în care pentru obținerea mandatului respectiv sunt propuse două sau mai multe candidaturi.⁵

Altfel zis, alegerile legitimează puterea⁵. Prin alegeri, poporul își selectează reprezentanții săi, iar prin mandatul încredințat, le transmite îmuterniciri de realizare a suveranității, exercitând funcții cu atribuții publice concrete. În conformitate cu Codul Electoral al Republicii Moldova, termenul de alegeri se referă la periodicitatea alegerilor în Parlamentul RM, în autoritățile administrației publice locale (APL), precum și la referendumuri.⁷

Alegerile libere, corecte, oneste și nefalsificate, organizate la anumite intervaluri de timp prestabilite, devin un atribut obligatoriu al statalității contemporane, ceea ce contribuie obiectiv la sporirea rolului și importanței dreptului electoral care constituie fundamental normative al procesului de constituire și funcționare a tuturor instituțiilor democrației reprezentative.²

Participarea la alegeri este benevolă. Nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului cu scopul de a-l sili să partcipe sau să nu participle la alegeri. Precum s-a menționat, cetățenii RM participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat (art.2 din Codul Electoral).

Deci, am reținut, că alegerile legitimează puterea. Există și alte trăsături specifice alegerilor ca fiind un proces electoral și mecanism de exercitare a suveranității naționale:

Alegerile constituie barometrul vieții politice. Rezultatele acestora reflectă măsura de influență a unor forțe politice li aspirațiile corpului electoral.⁵

Alegerile sunt un instrument de selectare a guvernanților. Anume prin acest proce electoral se creează posibilitatea de a transmite dreptul la guvernare persoanelor capabile și demne să guverneze.⁵

Apreciind alegerile ca mijloc de manifestare a stării maselor, nu putem ignora faptul că, în sine, aceste sentimente sunt supuse controlului guvernamental sub formă de manipulare. Din acest motiv, alegerile sunt și un mijloc de supraveghere a puterii și a persoanelor cu funcții de stat.⁸

Pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor se constituie Comisia Electorală Centrală, consiliile electorale de circumscripție și birourile electorale ale secțiilor de votare.⁹

Componența CEC se confirmă prin hotărârea Parlamentului. Un membru e desemnat de către Președintele RM, ceilalți opt fiind desemnați de Parlament cu respectarea reprezentării proporționale a majorității parlamentare și a opoziției, se spune în articolul 16 din Codul Electoral.⁷

În cadrul proceselor electorale, CEC are mai multe atribuții, printre care:

–Coordonarea activității tuturor organelor electorale în vederea pregătirii și desfășurării alegerilor

–Supravegherea executării prevederilor Codului Electoral și a altor legi care conțin dispoziții referitoare la desfășurarea alegerilor

–Constituirea circumscrupțiilor electorale și consiliilor electorale de circumscripție și supravegherea ctivității lor

–Înregistrarea candidaților și persoanelor de încredere ale acestora în cazul alegerilor parlamentare și prezidențiale