În capitolul al 2-lea, Bianca-Elena Chirilă (Бьянка-Елена Кирилэ) elaborează un text argumentativ asupra poeticii expresivității, elaborate de criticii literari Aleksandr Jolkovski și Iuri Șeglov în a doua jumătate a secolului XX. Considerând că poetica expresivității nu a fost îndeajuns dezbătută în sfera cercetărilor de teorie a literaturii, vede ca necesară o comparare a acesteia cu alte direcții ale teoriei literaturii ce permit revelarea asemănărilor tipologice dintre diferite școli literare. Scopul autoarei este de a evidenția locul poeticii expresivității în rândul altor teorii ale literaturii, evidențiind rolul pe care poetica structurală și cea generativă l-au avut în crearea ei.
În cel de-al 3-lea capitol, printr-un demers interpretativ imagologic, Loredana Nicoleta Ilie pune în relație două romane asociate spontan cu tema călătoriei: anume Scrisorile persane (Montesquieu) și Shdgun (James Clavell). în același timp, identifică intertextualitățile cu Gulliver’s Travels (Jonathan Swift) și Things Fall Apart (Chinua Achebe), texte imagotipice ce elaborează contextual, pe timp și spațiu, tropul tematic al „Celuilalt”, al „Străinului”. Ca imagine identificată universal, imaginea „Străinului” se impregnează de multiple straturi cu semnificație culturală, relaționată circumstanțial, și creează o nouă metaforă vizuală care posedă puterea de a schimba oameni și mentalități.
Secțiunea a Il-a. Lingvistică.
În debutul secțiunii a П-a, Lingvistică, pe parcursul capitolului 1, Elena Sirota (Елена Сирота) analizează specificitatea conceptului de „plictiseală” în lexicalizarea rusă a imaginii lumii, particularizată în discursul artistic al lui A.P. Cehov. Studiul debutează prin analizarea diverselor definiții date noțiunii de „concept” și în detectarea trăsăturilor lor diferențiale. Autoarea se oprește asupra conceptului de „plictiseală”, îi cercetează conținutul și îi pune în evidență potențialul semantic de natură psiho-emoțională și existențială; faptul face posibilă identificarea a două aspecte ale fenomenului conceptualizat și prezentarea lor ca microcâmpuri autosemantice, în același timp interconectate în cadrul macro-câmpului conceptului.
În capitolul al 2-lea, Laura Carmen Cuțitaru face o succintă evaluare a efectelor generale ale reformelor ortografice privind reprezentarea grafică a aceluiași sunet din limba română, prin două litere: î și â. Scrierea limbii române este esențialmente fonetică, raportul sunet-literă fiind, în principiu, de 1:1. Reformele întreprinse în secolul al XIX-lea, prin trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin, s-au impus cu necesitate în contextul latinității limbii române și au avut consecințe salutare; însă nu la fel de benefice au fost cele care au urmat în secolul XX. Ulterior, simplificarea către care s-a tins în mod natural a fost încălcată prin decizii politice (prima oară în anii ’60 pe timpul regimului comunist al lui Ni-colae Ceaușescu, apoi după Revoluția anticomunistă din 1989, în anul 1993). în ceea ce privește epoca prezentă, autoarea constată o generalizare a confuziei între vorbitorii nativi și non-nativi în ceea ce privește scrierea.
În capitolul al 3-lea, Georgiana-Anamaria Sălăgean efectuează o analiză a discursului jurnalistic concretizat în diferite tipuri de articole. Autoarea urmărește în principal măsura în care sunt respectate cele trei principii fundamentale care articulează discursul jurnalistic: coeziunea, concizia și claritatea. Analizează aspecte demonstrate ca semnificative în bibliografia științifică de specialitate și alcătuiește un corpus de texte actuale, prin care evidențiază faptul că, în ceea ce privește conceperea și redactarea conținutului, discursul anumitor jurnaliști trece cu nepermis de multă neglijență peste normele profesiei. Cauza, afirmă autoarea, se găsește în calitatea publicului căruia ei i se adresează, dar și în nivelul informațional și etic al tipului de revistă, ziar etc. în care aceștia își scriu articolele.
Secțiunea a Ш-a. Studii culturale. Educație artistică.
În secțiunea a 3-a, Studii culturale. Educație artistică, studiul loanei-Iulia Olaru constituie primul capitol. Cercetătoarea se oprește asupra sculpturii paleolitice europene. în istoria artei, observă aceasta, sunt egal semnificative reprezentarea zoomorfă în pictură și reprezentarea antropomorfă în sculptură. Totuși, fie în tehnica ronde-bosse, fie în basorelief, ființa umană, mai precis femeia, este subiectul care surclasează – mai ales din punct de vedere numeric – subiectul animalier. în plus, când este vorba despre formele antropomorfe, realismul formelor zoomorfe face loc principiului artistic complementar: abstractizarea. Statuetele din Paleolitic au fost create în scopuri practice, au servit drept idoli în ritualurile de cult – și nu li se poate atribui intenția expresă de a suscita plăcerea de ordin estetic. în epoca prezentă observăm și admirăm efectul trăsăturilor lor de stil: realismul și sugerarea mișcării în reprezentările animaliere, stilizarea și abstractizarea în reprezentările antropomorfe. Indiferent de rolul lor, sculpturile mărturisesc existența unui instinct artistic și a opțiunii estetice deliberate a omului din Paleolitic, cu precădere în cazul reprezentărilor femeii, adică acolo unde a pus în practică o artă non-imitativă.
Capitolul al 2-lea cuprinde studiul întocmit de Teodora Leon. Autoarea începe printr-o prezentare succintă a unui concept nou în ancheta criminalistică, teoretizat în 2019 de Michael Rothberg: acela de “implicated subject”/ „subiect implicat”/ „complice pasiv”. Noua idee a schimbat gradual modul în care investigația se raportează la relația tradițională dintre făptași și victime. Astfel că indivizii văzuți drept “implicated subjects”/ „subiecți implicați”/ „complici pasivi” pot fi calificați ca participanți pasivi, care, prin lipsa de atitudine, favorizează petrecerea mai multor crime decât ne-am putea aștepta. La analiză, romanul grafic al lui Derf Back-derf, My friend Dahmer (Prietenul meu Dahmer), 2012, pune în evidență câteva metode prin care „complicii pasivi” ignoră victimele și contribuie indirect la formarea viitorilor criminali, întrun parcurs ciclic malefic, fără oprire. Autoarea vine și cu alte exemple din literatura și cultura americană, ilustrative pentru eșecul sau reușita unor personaje de a preveni perpetuarea actelor imorale.
Secțiunea a IV-a. Didactică.
Secțiunea a IV-a, Didactică, începe prin studiul semnat de Ludmila Braniște. Autoarea consideră abordarea comunicativă ca fiind cea de bază în paradigma modernă de predare a limbilor străine. Primul pas a fost să justifice abordarea comunicativă din punct de vedere teoretic. Un rezumat al principalelor realizări științifice în domeniul comunicării ne permite, în calitate de profesori de limbi străine, să înțelegem mai bine scopul final al procesului de predare, și anume ce presupune comunicarea și ce competențe ar trebui să dobândească studenții noștri în urma unui curs de limbi străine.
În capitolul al 2-lea, Anna Kubasova investighează metoda „Ascultare” (principiile de bază ale lucrului pe text audio, algo-ritmuri de lucru, posibile resurse didactice), aplicată la cursurile practice din programul de licență „Limba română”, la Univer-sitatea de Stat din Sankt Petersburg. Ca una dintre metodele fundamentale ale transferului limbilor străine, ascultarea în mod regulat a materialelor audio autentice, fără suport scris, și transcrierea individuală după auz dezvoltă abilitățile studenților de a înțelege discursul oral și devine un suport substanțial în îmbogățirea vocabularului lor. Un aspect esențial este că exercițiile audio, practicate cu consecvență, îi ajută pe studenți să dobândească o pronunție cât mai aproape de pronunția românească nativă, fără vreun accent importat din limba maternă. Mai mult, îi sprijină în însușirea și utilizarea corectă a construcțiilor lexicale, gramaticale și sintactice naturale ale limbii străine pe care o studiază.
