La momentul rememorarii i se paru ca, de fapt, ziua aceea a avut ceva straniu; prea multe contraste, o prea bizara combinatie cromatica, o vara ca in tablourile trompe l'A il, cu frig si soare, amestec inextricabil de agonie si plenitudine. O lumina solara parca vomata de viscerele unui canceros, un galben-delir metamorfozandu-se in crepuscul sangerand, desi atunci nu avusese absolut deloc aceasta senzatie.Gandindu-se sa scrie ce i s-a intamplat (in fapt, ce li s-a intamplat), dupa ce iesise pe poarta scrasnita a penitenciarului, fusese convins ca, daca ar fi nevoie, ar lua-o de la capat. El ramasese uluit de aceasta imprevizibila metamorfoza, chinuindu-se zile in sir si nestiind cum sa inceapa: sa descrie ce simtea atunci sau ce simte acum despre atunci: sa imprumute faptelor de atunci logica de acum sau sa lase in voia hazardului transcrierea acelui sir neverosimil de coincidente, accidente si violente, sperand ca semnificatiile lor sa se dezvaluie de la sine.Se simtise insa brusc dezarmat: cum sa explice, chiar si acum, ca doi oameni care in viata lor nu suparasera pe nimeni, care aveau oroare pana si de actul - normal - de a se apara in fata unei agresiuni, nicicum sa o mai si provoace, fusesera in stare sa ucida fara dureroase deliberari interioare sau, mai ales, fara nicio remuscare?