Hanna Bota scrie carti ale descoperirii de sine prin Celalalt, prin Ceilalti. Aceasta mare si veche tema are, in cazul ei, o rezolvare aparte, caci Celalalt este nu doar cel din vecinatate, ci si, mai ales, cel de foarte departe, traitor in orizonturi exotice, acolo unde diferenta e stridenta si numai privirea laterala, in mai multele sensuri ale acesteia, poate conduce spre esenta umana, spre miezul tare al fiintei. Punand la bataie, in surprinzatoare conexiuni, feluritele instrumente de cunoastere si interpretare pe care le-a acumulat in timp: literatura, etnologie, antropologie culturala, teologie, nu se multumeste cu privirea fixa, focalizata, ghidata strict de regulile stiintei sale, ci tenteaza pasi laturalnici, sensuri derivate, improvizeaza interdisciplinar, se pune pe sine in locul celuilalt pentru a-i descifra perspectiva, nelinistile, modelul de lume.Ultimul canibal ne purtase in insulele Vanuatu din Pacific. De data aceasta, jurnalul eseistic de calatorie, cu insertii poematice si desfasurari epice, rotunjeste povestea cautarii de sine prin iubire a Laviniei, tanara muziciana romanca, urmarind-o in tara sa, mai intai, in Italia si India, apoi, intr-o curgere de intamplari involburate, ratacitor-initiatice, intre Occident si Orient, cu toate simturile in alerta. Apa e motivul central al cartii. De la Dunare la Gange, de la lacrima la diluviu, izvor susurand ori val infuriat, ea e simbol al vietii, al luptei pentru supravietuire si pentru inchegarea unui oricat de firav rost. Tot ea traduce reverii identitare, cosmaruri negre, tensiuni si crize. Vartejul explorarii de sine...